Polonia: istoria unui stat aflat la cheremul vecinilor jpeg

Polonia: istoria unui stat aflat la cheremul vecinilor

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 15 septembrie 2014

Ca istoric, să scrii istoria unei alte țări decât cea proprie este o sarcină foarte grea, chiar și pentru un specialist erudit. Ca acea istorie să devină lectură obligatorie pentru elevii țării despre care ai scris este ceva extraordinar. Este ceea ce a reușit britanicul Norman Davies prin Istoria Poloniei, o carte masivă și cu un nivel de documentare rar întâlnit.

Cele două volume, publicate la Editura Polirom, acoperă întreaga istorie a Poloniei, de la origini până la 1795 (volumul I) și din 1795 până în prezent (volumul II). Dacă istoria recentă a Poloniei este ceva mai bine cunoscută publicului românesc, primul volum ne introduce în istoria medievală a statului a cărui evoluție, la fel ca aceea a spațiului românesc, a fost influențată de poziționarea sa între două imperii. Nu întâmplător Davies a numit Polonia „terenul de joacă al lui Dumnezeu”:unul dintre cele mai mare state europene din secolele XVI-XVII (Uniunea Polono-Lituaniană) a sfârșit împărțită între vecini nu doar o dată, ci de trei ori.

Această istorie este extrem de sensibilă pentru polonezi, dar Davies o scrie cu obiectivitatea unui străin și construiește o foarte bună sinteză în care cuprinde istoria politică, economică, socială și culturală a Poloniei.

Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu (2 vol.)

Autor:Norman Davies

Editura Polirom;număr pagini:1128;preț:79, 95