Politică şi societate în epoca Ceauşescu jpeg

Politică şi societate în epoca Ceauşescu

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 8 septembrie 2014

A apărut la editura Polirom, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc, volumul Politică şi societate în epoca Ceauşescu, sub coordonarea lui Florin S. Soare.

Volumul include studii recente cu privire la instaurarea regimului Ceauşescu şi la efectele pe care acesta le-a avut asupra societăţii româneşti. Pe baza documentelor de arhivă, sunt prezentate principalele transformări politice şi sociale din perioada 1965-1989, de la programele de reconstrucţie urbană până la formele de rezistenţă a populaţiei faţă de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi modificarea discursului ideologic, cu trecerea de la „marxism-leninism” la „socialismul ştiinţific”. Analizele centrate pe relaţia scriitorilor cu cenzura şi puterea, utilizarea poeziei patriotice ca instrument de propagandă în şcoală şi condiţia femeii în comunism sunt completate de portrete ale unor personalităţi ale epocii, precum Lucian Pintilie sau Nicolae Rădulescu.

Din cuprins:

Intelectualii în tonuri de gri • Comandamentele tematice de propagandă ale poeziei şcolare din epoca Ceauşescu • Ion Caraion – consilier al Securităţii pe probleme de cultură • „Orfanii comunismului” în proza lui Mircea Nedelciu • Familia, căsătoria şi divorţul între ideologia comunistă şi pronatalism • Scriitorul oniric „securizat”:arhivele CNSAS • Între tipar şi sertar. Strategii şi opţiuni ale scriitorilor în anii ’80. Studiu de caz Ion D. Sirbu • Umor şi politică în România comunistă:viaţa între râs şi frică.