Planeta înghețată: Pe gheața subțire – Care este viitorul regiunilor polare, dar și al nostru? jpeg

Planeta înghețată: Pe gheața subțire – Care este viitorul regiunilor polare, dar și al nostru?

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 15 iulie 2013

BBC Knowledge va difuza, miercuri, 17 iulie, de la ora 22:50, documentarul Planeta înghețată:Pe gheața subțire.Prezentat de celebrul Sir David Attenborough, documentarul dezvăluie-prin intermediul tehnicilor de filmare revoluționare, imaginilor din satelit și experimentelor științifice-consecințele schimbărilor climatice asupra animalelor și oamenilor din regiunile polare, dar și asupra întregii planete.

Dovezile adunate în timpul filmărilor superproducției BBC, Planeta înghețată, demonstrează viteza cu care Polii Pământului se încălzesc. Mișcarea ghețarilor din Groenlanda este un prim exemplu în acest sens. Folosind mijloace fotografice de tip time-lapse, Planeta înghețată:Pe gheața subțirearată modul în care acești ghețari se deplasează către mare, într-un ritm uimitor, de aproximativ 37 de metri pe zi, aproape suficient de rapid pentru a fi văzuți cu ochiul liber.

De asemenea, urșii polari sunt dependenți de gheața mării și fără aceasta viitorul lor este amenințat, unii experți fiind de părere că specia lor va dispărea până la sfârșitul secolului. Însă, poate că nimeni nu trebuie să se adapteze mai rapid la natura schimbătoare a a regiunii arctice ca populația indigenă care locuiește acolo. Vânătorii se confruntă zilnic cu pericole în timp ce încearcă să prindă “prada” pe gheața care devine din ce în ce mai subțire. Adăposturile acestora se pot răsturna din cauza topirii regiunilor de permafrost și satele de pe coastă ar putea fi distruse fiindcă lipsa ghețurilor mării le expune furiei furtunilor de iarnă.

Cu acces în regiunile extraordinare ale Polilor și oferind interviuri cu oameni de știință de marcă, Planeta înghețată:Pe gheața subțirecaută răspunsuri precise la unele dintre cele mai presante întrebări cu care omenirea s-a confruntat vreodată.