Autor 5092 vizualizări


Egiptul a devenit în ultima vreme o destinaţie turistică nesigură, astfel încât tot mai mulţi călători pasionaţi de ruine şi istorie antică se orientează acum spre alte locuri. Nu trebuie să caute însă prea departe. În Sudan, aproape de graniţa cu Egiptul, există un parc arheologic deosebit, cu piramide pitoreşti, unde nu a ajuns încă hărmălaia turiştilor, relatează adevarul.ro

În Sudan există 250 de piramide, mai mici decât cele din Egipt, dar mai numeroase şi la fel de fascinante. Ele se află în deşertul Sahara, în zona numită în Antichitate Nubia, de unde vechii egipteni extrăgeau aurul.

Nubia a fost stăpânită de regii kuşiţi, care au fost rivalii egiptenilor, dar în anumite perioade chiar şi aliaţii lor. Începând cu anul 2600 î.e.n şi până în 300 e.n., regii kuşiţi au adoptat multe rituali similare egiptenilor. Astfel, şi ei îşi înmormântau regii şi reginele în piramide. Aşa se explică numărul uriaş de monumente de acest fel:250 de piramide pot fi văzute în Sudan, de-a lungul Nilului.

În Sudan este nevoie de viză, dar destinaţia este acum mai sigură ca Egiptul, iar monumentele de aici pot fi vizitate în linişte, pentru că siturile arheologice nu sunt aglomerate. În plus, peste tot preţurile sunt foarte mici.

Piramidele din Sudan sunt diferite de cele egiptene

Cea mai bună metodă pentru a vizita aceste piramide este ca turistul să angajeze din oraşul Khartoum un ghid local care are maşină şi care îl va duce la piramide. Drumurile sunt destul de proaste şi traficul greoi, mai ales că sunt şi multe controale de securitate, absolut necesare însă.

Pornind din Khartoum şi mergând spre nord, primele piramide care apar pe traseu sunt cele de la Meroe. Aici a fost capitala regatului Kuşit, începând cu anul 300 î.e.n. şi locul de odihnă veşnică al regilor şi reginelor, piramidele fiind construite după modelul egiptean, scrie BBC. Monumentele au fost ridicate aproape de Nil, principala sursă de apă şi ruta comercială spre Egipt.

Chiar dacă au fost construite după modelul egiptean, piramidele din Sudan au câteva caracteristici diferite. Sunt mai mici şi au pantele mult mai înclinate, unghiurile înguste şi fiecare este completată de un templu unde avea loc ritualul funerar.

Din păcate, piramidele de aici au căzut pradă hoţilor de morminte şi de aceea sunt parţial distruse. În anul 2011 piramidele de la Meroe au fost incluse în patrimoniul UNESCO, dar chiar şi acum sunt vizitate de puţini turişti, aproximativ 10 pe zi. Zona de nord a Sudanului are o imagine nefavorabilă, fiind asociată cu sărăcia şi conflictele armate.

Complexul de la Meroe are trei cimitire:în nord, sud şi vest, aflate la o distanţă de câţiva kilometri unul de altul. În templele funerare accesul este dificil, intrarea fiind foarte îngustă, dar merită efortul:pereţii sunt decoraţi cu basoreliefuri care descriu viaţa de zi cu zi în regatul Kuşit. Regii şi reginele sunt înfăţişaţi adorând zei egipteni, iar cadavrele sunt mumificate şi acoperite de bijuterii scumpe.

Continunând călătoria spre nord, turistul va ajunge la situl arheologic Kerma, fosta capitală a regatului Kerma, care a stăpânit Nubia înaintea kuşiţilor. Şi aici există morminte impunătoare, una dintre acestea fiind cea mai veche construcţie din cărămidă din Africa.

La Kerma pot fi văzute de asemenea peste 40 de statui uriaşe ale unor faraoni, care au fost probabil regi ai regatului Kuşit. Unele statui de acest fel au fost duse la muzeu, dar multe au rămas căzute în nisip şi pot fi văzute de turişti.

Sursă:adevarul.ro