Piesă de teatru la MNAR   "Fugato Labile: Camille Claudel" jpeg

Piesă de teatru la MNAR - "Fugato Labile: Camille Claudel"

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 10 aprilie 2017

În conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei de artă „Sculptorul Rodin, pictând”, de Camille Claudel (1 martie – 4 iunie 2017) în cadrul programului de conferinţe OPERE ÎN PRIM-PLAN, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o piesă de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze, menită a pune în valoare personalitatea unei artiste mai puţin promovată pe scena artistică modernă din pricina apartenenţei acesteia la genul feminin.

O punere în scenă a piesei lui Georgette Garbès Putzel intitulată „Fugato labile pour Camille Claudel”, interpretată de Asociaţia Femeilor din Teatru IF.../DACĂ …PENTRU FEMEI, va avea loc în Sala Auditorium în două reprezentaţii distincte în ziua de vineri, pe 21 aprilie, orele 19.00, respectiv 12 mai, orele 19.00. 

Piesa va prezenta publicului român o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris. 

,,Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare - a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare NU al timpului ei... devenind ea însăşi un NU, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul.“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.

Fugato Labile: Camille Claudel 

Distribuţie: Liana Ceterchi, Teodora Toader, Cezara Munteanu

Traducerea: Edith Negulici

un spectacol al Asociaţiei Femeilor din Teatru IF.../DACĂ...PENTRU FEMEI

Muzeul Naţional de Artă al României, Sala Auditorium

Vineri, 21 aprilie 2017, ora 19.00

Vineri 12 mai 2017, ora 19.00

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.