Pe 5 Martie va avea loc lansarea ultimei cărţi despre procesul lui Iisus jpeg

Pe 5 Martie va avea loc lansarea ultimei cărţi despre procesul lui Iisus

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 1 martie 2011

La editura Herald, în cadrul colecţiei Logos, a apărut de curând lucrarea, Procesul lui Iisusde Mircea Duţu. Lansarea cărţii va avea loc sâmbătă, 5 martie 2011, începând cu orele 13:00, în Sala Lapidariuma Muzeului Naţional de Istorie a României. La eveniment vor lua parte acad. Razvan Theodorescu, acad.Constantin Bălăceanu-Stolnicişi autorul cărţii, prof. univ. dr. Mircea Duţu

Acum 2000 de ani, întreaga viaţă căpăta o nouă dimensiune prin procesul unui singur om. Trimis în lume pentru a o mântui,  Fiul Omului aduce un mesaj puternic revelator şi datator de viaţa veşnică, pentru care este acuzat şi răstignit. Lumea este absolvită de păcate, iar în urma suferinţelor îndurate, Iisus devine prototipul condamnatului nevinovat şi judecarea sa, simbol al erorii judiciare.

poster procesul lui Iisus RGBnet jpg jpeg

Aducând faţă în faţă cele două lumi, împărăţia cerurilor şi cea omenească, procesul afirmă de fapt ruptura dintre justiţia divină şi cea pământească. "Împăraţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă Împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici" (Ioan 18, 36) îi răspunde Iisus lui Pilat. Iisus nu este adeptul judecăţii interumane, iar prin atitudinea sa (“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”, Matei 7, 12), transmite un mesaj întregii lumi:dreptatea adevarată aparţine numai lui Dumnezeu.

Procesul lui Iisus este întâi de toate unul al credinţei şi al creştinismului, deschizând calea spre minunea Învierii şi a vieţii vesnice. Prin judecata sa eronată, procesul înalţă viaţa la un alt nivel de înţelegere, în timp ce interpretarea şi asumarea semnificaţiilor sale contribuie în mod esenţial la definirea culturii juridice occidentale actuale.