Pasionați de muzica veche? Festivalului de laută din Cetatea Neamț va asteaptă în august jpeg

Pasionați de muzica veche? Festivalului de laută din Cetatea Neamț va asteaptă în august

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 29 iunie 2015

Ediţia a V-a a Festivalului de laută din Cetatea Neamț ce se va desfășura în perioada 21-23 august 2015.Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național în parteneriat cu Complexul Muzeal Județean Neamț și găzduită de la ceasurile 7 ale serii de unica fortificaţie medievală păstrată și restaurată din Moldova, este deschisă atât pleiadei de lautiști din România (menestreli din Iași, Timișoara, București, Hunedoara), dar și unor instrumentiști ce s-au asociat lăutei (teorbă, vihuela, harpă celtică, virginal).Proiectul își propune să promoveze acest instrument mai puțin cunoscut în România și să sensibilizeze instituțiile de învățământ muzical din România în vederea introducerii acestuia în studiul curent.