O călătorie documentară prin muzee din Sud Estul Europei și Asia Mică jpeg

O călătorie documentară prin muzee din Sud-Estul Europei și Asia Mică

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 29 mai 2018

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunță reluarea seriei de conferințe publice Historia Viva. Noua prelegere intitulată „O călătorie documentară prin muzee din Sud-Estul Europei și Asia Mică” va fi susținută de dr. Eugen Paraschiv-Grigore, arheolog și muzeograf. Evenimentul va avea loc miercuri, 30 mai a.c., începând cu ora 11.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazu (intrarea se face prin Strada Poștei). Accesul la eveniment este gratuit. 

Vizitarea muzeelor din Russe, Burgas, Edirne, Izmir, Manisa, Atena, Piraeus, Melnik, Bansko și Sofia a fost prilejuită de participarea la conferința International Symposium on the Port Cities of the Aegean World: Coine, seals and weights, în toamna anului 2017, precum și de călătoriile efectuate în Grecia și în Bulgaria, în prima parte a anului 2018.

În cadrul conferinței vor fi prezentate 13 muzee de arheologie, istorie și etnografie, principalele aspecte urmărite fiind parcursul și conceptul expozițional, dar și modalitățile diverse de punere în operă a acestora. Muzeele prezentate sunt instituții publice, de importanță națională sau locală, care păstrează în colecțiile lor numeroase și variate artefacte reprezentative pentru civilizația greco-romană, bizantină, otomană etc.

Prezentarea acestor muzee are loc în contextul în care Muzeul Național de Istorie a României se află într-un îndelungat și amplu proces de restaurare și refacere a expoziției de bază. Documentarea de specialitate, dublată de o analiză a mediului muzeal și expozițional din instituții de profil din Sud-Estul Europei și Asia Mică, spre finele celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, contribuie la cunoașterea aprofundată și înțelegerea evoluției fenomenului muzeal în contextul elaborării proiectului tematic al Noului MNIR.