Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) jpeg

Noaptea Muzeelor la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR)

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 18 mai 2018

Cu prilejul Nopții Muzeelor care va avea loc sâmbătă, 19 mai a.c., Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) își deschide porțile pentru a primi vizitatorii numeroși, pe care-i așteaptă cu ateliere educative și de creație, momente de reconstituire istorică și militară, un concert extraordinar și o vânătoare virtuală de simboluri strămoșești.

Așadar, sâmbătă, 19 mai 2018, muzeul va avea un orar de vizitare diurn, cu plată şi unul nocturn, gratuit: 

· Programul de vizitare diurn (cu plată) este cuprins între orele 10:00 și 18:00 (ultimul acces este permis la ora 17:15). Accesul în expoziții se realizează prin intrarea din Calea Victoriei 12, pe baza achiziționării biletului de intrare. În acest interval orar pot fi vizitate expozițiile permanente „Tezaurul Istoric”, „Lapidarium”, „Copia Columnei lui Traian” și expozițiile temporare „România în Marele Război”, „Mărăști, Mărășești, Oituz”, „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, „Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România”. 

· Programul de vizitare nocturn (gratuit) este cuprins între orele 18:00 și 01:00 (ultimul acces este permis la ora 00:15). Accesul pe bază de bilet gratuit se realizează prin curtea interioară a muzeului situată în Strada Poștei. În acest interval orar vor fi accesibile publicului expozițiile permanente „Tezaurul Istoric”, „Lapidarium” și „Copia Columnei lui Traian”.

Noaptea Muzeelor începe cu atelierul educativ și de creație „Simboluri străvechi”, susținut de educatorii muzeali și desenatorii artistici ai muzeului, ce se va desfășura între 18:30 și 20:30, în spațiul expoziției „Copia Columnei lui Traian”.

Momentele de reconstituire istorico-militară vor avea loc pe Strada Poștei, astfel:

19:00 - 19:30, respectiv 20:30 - 21:00 – Asociația „Terra Dacica Aeterna”: prezentare armament și echipament antic, tactici și demonstrații de luptă antice între daci și romani; 

20:00 - 20:30, respectiv 21.30 - 22.00 – Asociația „Tradiţia Militară” și Asociația „Deutsches Freikorps”: demonstraţie de mânuiri de arme, depunere de jurământ, prezentarea drapelului şi a ţinutelor militare aflate în dotarea Armatei Române în perioada Primului Război Mondial. 

Programul de divertisment se va încheia cu un concert extraordinar susținut de Ansamblul Imago Mundi – „Isvor” – ce reunește piese dedicate lui Dimitrie Cantemir, George Enescu și Constantin Brâncuși. Spectacolul, ce va conține proiecții foto și video mixate în timp real, va avea loc în intervalul orar 22:30 – 23:30. 

Cu această ocazie, MNIR va găzdui o microexpoziție a Muzeului Jandarmeriei Române care va cuprinde uniforme și accesorii, brevete, ordine și decorații. 

Muzeul își va închide porțile la ora 01:00, ultimul acces fiind permis la ora 00:15. 

AFIȘ NOAPTEA MUZEELOR 2018 MNIR 19 MAI  jpg jpeg

A doua zi, duminică, 20 mai 2018, muzeul este deschis conform orarului obișnuit de vizitare (10:00 - 18:00; casa de bilete se închide la 17:15).