„Memoria Europei”, cel de al IV lea Simpozion al Instituțiilor care se ocupă de istoria secolului XX png

„Memoria Europei”, cel de-al IV-lea Simpozion al Instituțiilor care se ocupă de istoria secolului XX

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 10 martie 2015

Memoria despre cel de-Al Doilea Război Mondial la 70 de ani de la încheierea lui. Învingători, învinși, făptași, victime, martori pasivi 

A început înregistrarea participanților la cel de-al IV lea Simpozion „Memoria Europei”, care reunește în fiecare an câteva sute de reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care se ocupă de istoria secolului  XX . Ediția de anul acesta dedicată memoriei despre cel de-al II lea război mondial va avea loc în zilele de 11-13 mai la sediul Academiei Diplomatice din Viena. Evenimentul este organizat la inițiativa Rețelei Europene Memorie și Solidaritate.

Ideea Simpozionului s-a născut din convingerea referitoare la nevoia unei reflecții comune și multidimensionale asupra istoriei secolului trecut, care să ia în considerare diferite narațiuni, sensibilități, experiențe istorice și interpretări ale acestora. La 70 de ani de la încheierea celui de-al II lea război mondial revin întrebările:pe cine putem considera, din perspectiva Jaltei, învingători și pe cine învinși? În ce mod trebuie să ne amintim de făptașii, care ei înșiși au devenit victime, și cum trebuie să vorbim despre aceste victime, care în alte contexte au fost făptași? Cum să-i judecăm pe martorii pasivi ai evenimentelor, care nu sunt fără de vină?

La discuția pe aceste teme invităm istorici, reprezentanți ai muzeelor sau ai institutelor care se ocupă de memorie, ai centrelor educaționale și științifice, fundații și asociații, care se ocupă de istoria secolului XX. Pe parcursul celor trei zile ale întâlnirii participanții vor avea ocazia să participe la cursuri, panele de discuții și workshopuri organizate printre altele de către Comisia Germană pentru Mormintele de Război, Institutul "Ludwig Boltzmann" pentru Cercetarea asupra Consecințelor Războiului sau UNESCO. Următoarele părți ale Simpozionului vor fi dedicate în special problemelor precum:memoria Holocaustului în dictatură și în democrație, memoria despre crimele regimurilor totalitare sau diferitele fețe și interpretări ale războiului în artă.  

Printre paneliștii de anul acesta se află Martin Pollack(scriitor și ziarist austriac, traducător de literatură poloneză), Anda Rottenberg(istoric de artă polonez, critic, curator și publicist) și Richard Overy(profesor de istorie al Universității din Exeter, specialist în problematica celui de-al doilea război mondial). Patronajul onorific al Simpozionului a fost preluat de către Președintele Austriei Heinz Fischer, care și-a anunțat participarea la acest eveniment.

Mai multe informații, programul detaliat și formularul de înscriere le puteți găsi la adresa:

www.europeanremembrance.enrs.eu. Înregistrarea la Simpozion este posibilă până pe 15 aprilie. Numărul de locuri este limitat.

 

<i>Ciclul de simpozioane “Memoria Europei” a fost inaugurat în septembrie 2012 la Gdańsk. Următoarele ediții au avut loc la Berlin și Praga. În 2016 Simpozionul va avea loc la București.&nbsp;</i>