Marea Unire  De la victoria în Primul Război Mondial  la încoronarea suveranilor României Mari jpeg

Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 9 ianuarie 2018

Muzeul Naţional Cotroceni organizează duminică, 14 ianuarie 2018, ora 17.00, în Spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari”, continuând seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri.  

Expoziția relatează în imagini rolul Familiei Regale Ferdinand și Maria atât în actele decizionale, cât și în acțiuni privind, pe de o parte, participarea armată a României în Primul Război Mondial, iar pe de altă parte, realizarea idealului național al Unirii, cu recunoașterea din partea marilor puteri europene.

Expoziția va include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, înfățișând Familia Regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la București în decembrie 1918, precum și Încoronarea de la Alba Iulia.

Expoziția este deschisă publicului în perioada 14 ianuarie – 13 februarie 2018.