Lansare de carte: Sfârşit de lumi de Dan Lucinescu jpeg

Lansare de carte: Sfârşit de lumi de Dan Lucinescu

📁 Carte
🗓️ 11 septembrie 2013

Scriitorul şi fostul deţinut politic Dan Lucinescu lansează vineri, 13 septembrie 2013, ora 18:00, cartea Sfârşit de lumi la Muzeul Ţăranului, în cadrul Librăriei Cărtureşti. La lansare, vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şi scriitorul Radu Cârneci.

Sfârşit de lumi este o carte ce prezintă evenimentele dramatice care s-au petrecut după ocuparea României de către Uniunea Sovietică, odată cu data de 23 august 1944. Autorul încearcă să facă înţeleasă tragedia unor generaţii, victime ale regimului comunist care a urmat celui de al doilea război mondial în estul Europei.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927, în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul Lupta si jertfa lui Dan Lucinescu şi în documentarul Demascarea. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul Vitralii (Depăşirea condiţiei umane, Destine, Aspiraţii), Ștefan cel Mare şi Sfânt, Jertfa şi Părintele Arsenie Boca – un Sfânt al zilelor noastre.