Lansare de carte: «Queen în 3D», prima carte despre Queen scrisă de un membru al formaţiei jpeg

Lansare de carte: «Queen în 3D», prima carte despre Queen scrisă de un membru al formaţiei

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 15 noiembrie 2018

A apărut primul volum dedicat legendarei formații rock scris de un membru al acesteia. "Queen în 3D" conține mărturii, peste 360 de fotografii pe care Brian May le-a realizat cu ajutorul camerei sale stereoscopice de-a lungul mai multor decenii, o pereche de ochelari speciali și instrucțiuni pentru folosirea acestora.

Cartea include imagini din toate perioadele trupei Queen, de la Freddie Mercury și până la solistul american Adam Lambert. Chiar şi cei care nu se născuseră încă acum 40 de ani, când Queen îşi lansa cel de-al şaselea album, vor fi cuprinşi de nostalgie văzând imaginile cu membrii trupei surprinşi în momente impresionante: Freddy Mercury la manşa unui avion sau făcând fotografii cu un Polaroid, Roger în studioul rustic din Surrey, tinerii cântăreţi într-un magazin de obiecte rare, Brian May lângă Observatorul din Tenerife şi multe altele. Brian May e compozitor, astrofizician, colecționar și specialist în fotografie stereoscopică. 

0 3D   coperta Cover  Queen 3D jpg jpeg

Albumul apare la puțin timp după lansarea filmului Bohemian Rhapsody, plasat pe primul loc în preferințele publicului