Lansare de carte la MNAR: Istoria Banatului jpeg

Lansare de carte la MNAR: Istoria Banatului

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 23 mai 2017

Muzeul Național de Artă al României, în colaborare cu Muzeul de Artă Timișoara vă invită miercuri, 24 mai, ora 17:00, la prezentarea și dezbaterea pe marginea cărții-eveniment Istoria Banatului: Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere, apărută la Editura Academiei Române, 2016 și coordonată de Victor Neumann.

Vor participa Răzvan Theodorescu, Președintele Secției de Arte, Arhitectură și Audiovizual a Academiei Române), Călin Stegerean, Directorul Muzeului de Artă al României, Victor Neumann, Directorul Muzeului de Artă Timișoara. 

Evenimentul va avea loc în sala de conferințe a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei 49-53), Intrarea A2.