Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919 1945 jpeg

Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945

📁 Carte
Autor: Alexandru Voicu
🗓️ 16 iulie 2013

Lipsa cărţilor pe acest subiect interesant – serviciile de informaţii autohtone – face ca această teză de doctorat să reprezinte  cea mai importantă lucrare de până acum.Autorul s-a folosit de o vasta şi complicată bibliografie şi a efectuat o impresionantă documentare în Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Arhivele Militare Române, Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, sau în Arhivele Serviciului Român de Informaţii. Profesorul Gheorghe Buzatu apreciază această opera ca fiind “cea mai solidă monografie publicată la noi, dedicată problemei şi perioadei investigate“

Ordonată în repere cronologice clare (1919-1929, 1929-1938, 1938-1940, 1940-1944 şi 23 august 1944-1945), cartea prezintă structurile speciale ale statului român, precum Consiliul Superior pentru Apărarea Ţării, Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale, SSI-ul sau serviciile de informaţii ale Casei Regale si ale partidelor politice. De asemenea, autorul mai prezintă şi personalităţi ale intelligence-ului românesc precum Mihail Moruzov, Eugen Cristescu sau Traian Tobescu.

Titlu:Istoria serviciilor de informaţii/contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945

Autor:Alin Spânu

Editura Demiurg, Iaşi, 2010;Preţ:120 lei