Autor 21083 vizualizări


În anul 1701, seniorii (daimyo) domeniului Ako, Asano Naganori și Kamei, au fost înștiințați că trebuie să pregătească o recepție pentru convoiul împăratului, care se afla în drum spre Edo, capitala Japoniei. Cei doi urmau să primească instrucțiunile referitoare la eticheta curții, de la Kira Yoshinaka, un înalt oficial imperial și om de încredere ai shogunului Tokugawa Tsunayoshi.

Kira, nemulțumit de darurile primite de la Asano și Kamei, a adoptat o atitudine disprețuitoare față de aceștia; dacă Asano a suportat cu stoicism tratamentul (era un adept convins al moralei confucianiste), Kamei, atins în orgoliul lui de samurai s-a hotărât să-l ucidă. Apropiații i-au atras însă atenția asupra dezastrului care s-ar abate asupra familiei sale dacă ar comite acest gest și l-au determinat să renunțe. Kira a primit și o mită substanțială pentru a-și schimba atitudinea față de Kamei.

El a continuat însă să-l trateze pe Asano cu același dispreț, neezitând să-l umilească în public. La un moment dat, acesta nu a mai rezistat insultelor și l-a atacat pe înaltul oficial cu un pumnal, chiar în palatul imperial de la Edo, rănindu- l la față. Kira a fost salvat de la moarte de intervenția gărzilor de corp. Chiar dacă Kira nu a fost grav rănit, atacul asupra unui reprezentant al shogunului era considerată o gravă ofensă.

Mai mult însă decât atât, orice fel de act de violență era complet interzis în palatul de la Edo, așa încât, pentru gestul lui, Asano nu putea primi decât o singură sentință: condamnarea la moarte. Pentru că era samurai i s-a permis să se sinucidă, conform codului onoarei (bushido), făcându-și sepuku, pe 21 aprilie 1701. Poemul pe care l-a scris înaintea morții suna astfel:

„Mai mult decât florile de cireș
Ce invită vântul să le spulbere
Eu mă întreb ce să fac
Cu restul primăverii.”

Legile japoneze prevedeau de asemenea că toată averea celui condamnat era confiscată, în timp ce samuraii aflați sub comanda sa urmau să devină ronini (samurai fără stăpân). Din cei peste 300 de oameni ai lui Asano, un număr de 47 de ronini, conduși de Oishi Kuranosuke, s-au adunat în secret și au jurat că-și vor răzbuna stăpânul, ucigându-l pe Kira.

Primul pas pe care trebuiau să-l facă era de a-i adormi vigilența lui Kira care, temându-se de un eventual atac era în permanență păzit de samuraii săi și avea spioni puși să-i urmărească pe ronini lui Asano, în special pe Oishi. Pentru a-l deruta pe Kira, Oishi a început să frecventeze localurile și bordelurile, purtându-se ca un alcoolic și ca un vagabond. Comportamentul său a avut rezultatul scontat, Kira renunțând la o mare parte din gărzile sale, convins fiind că nu mai există nici un pericol. Timp de doi ani, roninii au pregătit cu minuțiozitate atacul asupra reședinței celui considerat vinovat de moartea stăpânului lor.

Pe 14 decembrie 1702, cei 47 de ronini, înarmați cu săbii și arcuri cu săgeți, au atacat palatul lui Kira din Edo. Câțiva dintre ei au escaladat zidurile, au imobilizat gărzile castelului și au dat semnalul atacului. Un grup, condus de Oishi a atacat intrarea principală, iar al doilea, condus de fiul său Chikara, a atacat intrarea din spate. În urma confruntării, s-au înregistrat 16 victime dintre cei care au încercat să apere castelul, alte 22 de persoane fiind rănite.

Kira s-a ascuns într-un closet, împreună cu soția și câteva servitoare. A fost găsi de atacatori care, din respect pentru poziția sa înaltă, i-au spus că îi vor permite să-și facă sepuku. Cum însă Kira tremura de frică și refuza să-și ia viața, Oishi i-a tăiat capul cu sabia.

Unul dintre ronini a fost trimis imediat la fostul domeniu al lui Asano, pentru a anunța familia că răzbunarea a fost dusă la capăt. Restul s-a îndreptat spre mormântul fostului lor stăpân de la Senkaku-ji, pe care au depus capul infamului Kira, după care s-au predat. Condamnarea la moarte era inevitabilă; rămânea de stabilit doar modul în care aceasta se va produce. În mod normal, pentru actele de răzbunare soldate cu uciderea unui înalt oficial, legea japoneză prevedea sfârtecarea vinovatului în patru.

Shogunul a primit însă numeroase petiții din partea populației, care-i cereau să le permită roninilor să moară cu demnitate, lucru pe care l-a acceptat, astfel că, pe 4 februarie 1703, cei 46 de ronini și-au făcut sepuku. Cel de-al 47-lea, care fusese trimis să răspândească vestea, a fost iertat de shogun, după ce s-a întors la Edo.

Acțiunea a avut și alte urmări. În primul rând, clanul lui Asano a fost reabilitat de către shogun și a primit înapoi o bună parte din proprietățile deținute înainte de anul 1701. În al doilea rând, foarte mulți dintre samuraii care rămăseseră fără angajament, au putut intra din nou în slujba unui daimyo. „Răzbunătorii” aveau să fie îngropați în fața mormântului lui Asano, iar hainele și armele lor au fost păstrate într-un templu din apropiere.

Locul în care au fost înmormântați a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru japonezi. Se spune că un om care odată își bătuse joc de Oishi, pe când acesta făcea pe bețivul și cerșetorul pentru a-l duce în eroare pe Kira, a venit la mormântul acestuia, și-a cerut iertare și apoi s-a sinucis. Despre faptele celor 47 de ronini s-au scris cărți, s-au compus cântece și poezii și au fost făcute mai multe documentare și filme artistice.


Mormântul lui Asano Naganori

""