Foametea, ca instrument politic în URSS
Marea foamete sovietică, semnată de Vadim Guzun, este o noutate pe piaţa autohtonă a lucrărilor de istorie. În primul rând, pentru că se opreşte asupra unui fenomen care este pe atât de controversat, pe cât e de necunoscut publicului larg românesc. În al doilea rând, pentru că rezervă un capitol important unui subiect care ne interesează, ca naţiune, în mod direct, dar ale cărui dimensiuni nu le ştim, anume foametea ce a afectat populaţia românească de dincolo de Nistru. Şi, nu în ultimul rând, pentru că autorul a apelat la foarte multe lucrări şi documente de arhivă ruseşti, venind astfel cu o perspectivă inedită asupra problemei.
Cercetarea se opreşte mai întâi asupra situaţiei politico-economice din URSS în anii ’20 şi asupra procesului de transformare a economiei şi agriculturii sovietice, în cadrul „trecerii de la exploatarea omului de către om la exploatarea tuturor de către Partidul-Stat”. Analiza fenomenului foametei, a folosirii sale ca instrument politic pentru supunerea populaţiei în faţa Statului este una lucidă, excelent realizată, cuprinzând pe alocuri informaţii care pot părea astăzi şocante. Spicuim dintr-o astfel de mărturie:„oamenii se umflau, mureau din cauza foametei, au fost multe cazuri în care la cimitir erau duşi oameni încă în viaţă – ca să nu mai fie alergaţi caii a doua zi”.
