Festivalul Săptămâna Haferland: primul festival din România dedicat turiștilor care călătoresc în familie jpeg

Festivalul Săptămâna Haferland: primul festival din România dedicat turiștilor care călătoresc în familie

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 19 mai 2016

București, 16 mai 2016 – Cea de-a patra ediție aSăptămânii Haferland, cel mai mare eveniment cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 10-15 august 2016, și așteaptă peste 2500 de turiști.

Ediția din acest an a festivalului are ca tematică centrală familia, iar sloganul evenimentului esteSașii te așteaptă în familie!”. Astfel, odată cu ediția din acest an, festivalul își propune să devină primul festival dedicat turiștilor care călătoresc în familie și să le ofere acestora modalități de petrecere a timpului liber indiferent de vârstă.

Cea de-a patra ediție a Săptămânii Haferland va include localitățile Fișer, Rupea, Saschiz, Viscri, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf. În cadrul festivalului, turiștii români și străini vor putea să asiste la degustări de produse locale, concerte de muzică clasică și concerte gospel în bisericile fortificate, bal tradițional săsesc, dar și demonstrații de meșteșuguri. În plus, cei mici vor putea participa la un concurs de pictură și la șezători cu povești.

Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4000 de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

În 2016, organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept, Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Sașilor Transilvăneni în Germania, și-au propus ca atât numărul turiștilor cât și timpul petrecut de aceștia în zonă, să crească. Dacă în 2015 majoritatea turiștilor a participat la activitățile dintr-o singură zi de festival, la ediția din 2016, organizatorii vor ca aceștia să petreacă minim 2 zile în satele săsești din „Țara Ovăzului”. Regiunea săsească din Transilvania a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Ziua principală a ediției de anul acesta a festivalului Săptămâna Haferland se va desfășura în satul Criț, la data de 14 august 2016. Festivalul va beneficia de înaltul patronaj al dlui. Vasile Dincu, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice si al dlui. Dr. Bernd Fabritius, Președinte al Federației Mondiale a Sașilor și Membru în Bundestag.

Mai mult, partenerul oficial al ediției din acest an a festivalului este Autoritatea Națională pentru Turism, care se va implica activ în promovarea  evenimentului pe plan național.

Asociația Curtea Veche s-a alăturat inițiatorilor evenimentului din acest an prin prisma proiectelor comune care vizează promovarea lecturii în rândul copiilor din Haferland în cadrul unor ateliere specifice.