Expoziție/ „Unspoken” sau când un copil îți explică lumea png

Expoziție/ „Unspoken” sau când un copil îți explică lumea

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 5 martie 2020

Muzeul Hărților și Cărții Vechi găzduiește până pe 10 martie expoziția ”Unspoken” – o minunată selecție de lucrări realizate de către Ingrid Todea, o artistă în vârstă de doar 13 ani.

Fiecare lucrare expusă este un zbucium care și-a găsit o rezolvare. Titlurile sunt din registre diverse: Timpul, Viata, Arta, Sărutul, Unspoken Love, Cancerul, Dislexia, Embrionul, iar fiecare ascunde întrebări, nedumeriri, trăiri, temeri, pe care ea a avut curajul să le înfrunte, să le privească în față, să dialogheze cu ele și apoi să le pună pe hârtie. Ingrid este un creator curajos. Este un creator care se ascultă pe sine, își ascultă instinctul și are curaj să exprime exact ceea ce simte. De obicei, își însoțește lucrarea de o poveste, care și această e foarte curajoasă.

ingreed 13 png png

“Unspoken” este cu atât mai specială cu cât este apogeul unui moment important în evoluția artistică a lui Ingrid – este talentul înnăscut dus la șlefuire maximă de mâinile și mintea unui copil. Este curajul neîngrădit și libertatea maximă cu care s-a născut, pe care le-a simțit, de care nu s-a speriat, ba dimpotrivă, și le-a asumat și, împreună cu ele, a CREAT.

Ca tehnică, în acest moment, se simte cel mai bine în creion. Umbrele și formele pe care le scoate din creion sunt infinite, iar mina presară magie pe hârtie, sub mâna ei. “Unspoken”, expoziția care debutează pe 3 martie, este un omagiu adus, în primul rând, creionului.

ingreed 3 png png

Este “unspoken” pentru că ea vrea să uităm pentru câteva secunde de cuvinte, atunci când îi privim lucrările. Este “unspoken” pentru că vrea ca privitorul să facă un exercițiu de imaginație și să exploreze în adâncul sau, pentru a găși ceva nou, ceva care să îi placă sau să nu îi placă, ceva care să îl facă să gândească altfel sau să se bucure de o regăsire.

sarutul png png

Ingrid este un copil care iti explica, prin ochii ei si prin mana ei, lumea pe care de obicei o gandim in clisee. Iti da definitia ei, dar nu te ingradeste in a nu o gasi pe a ta. De fapt, lucrarile ei sunt o invitatie intr-o calatorie spre intelegeri noi. Punctul de pornire este Muzeul Hartilor si Cartii Vechi, incepand cu 3 martie.