Expoziţie în memoria Reginei Maria, vernisată la Cluj jpeg

Expoziţie în memoria Reginei Maria, vernisată la Cluj

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 21 octombrie 2010

O expoziţie în memoria Reginei Maria a fost vernisată miercuri, la Casa Municipală de Cultură din Cluj, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea Reginei. Fotografii, corespondenţă şi reclame din colecţia personală a lui Vlad Jucan au fost admirate de zeci de clujeni. Printre „piesele” expuse se numără o reclamă la ciocolată şi una la cremă de faţă, care datează din 1924, Maria fiind prima regină care a primit dreptul să apară în reclame.

Fotografii cu Regina din copilărie, alături de cîinele său Bărzoi, sau portretul oficial de încoronare, constituie atracţia expoziţiei. Vlad Jucan colecţionează de aproximativ zece ani astfel de lucruri, majoritatea fiind procurate prin Internet sau de la tîrguri.De asemenea au fost expuse cutii de chibrituri din perioada interbelică pe a căror etichetă apar membrii Casei Regale Române. Piesele aparţin unui alt colecţionar, Robertino Minculescu.

Custodele expoziţiei, Anca Lăcrimioara Chiş, stăruie în prezentarea expoziţiei asupra unei fotografii care o prezintă pe Regină alături de fiicele sale, Regina Elisabeta a Greciei şi Regina Maria a Iugoslaviei, asupra portretului de la ceremonia de încoronare, din 15 octombrie 1922, de la Alba-Iulia, în care a purtat a superbă diademă, azi aflată în colecţia Astor din SUA, precum şi asupra unei suite de fotografii care o înfăţişează pe suverană şi fiicele sale în costume populare româneşti.Odată cu urcarea pe tron a fiului sau, Carol al II-lea, în 1930, Regina a fost izolată complet de viaţa publică. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Balcic şi la Bran. A încetat din viaţă la 18 iulie 1938, la Castelul Pelişor din Sinaia. Potrivit prevederilor testamentare, inima sa a fost depusă în capela "Stella Maris" de la Balcic, de unde a fost adusă la Bran, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, pentru ca 1971 să fie mutată la Muzeul Naţional de Istorie a României.