Expoziția ”Securitatea, instrument al dictaturii”, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia jpeg

Expoziția ”Securitatea, instrument al dictaturii”, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 22 decembrie 2014

Duminică, 21 decembrie, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a marcat împlinirea a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, prin vernisarea expoziției ”Securitatea, instrument al dictaturii”.

Expoziţia îşi propune să prezinte publicului într-o formă accesibilă şi sintetică istoria de peste patru decenii a Securităţii, în multiplele ei ipostaze instituţionale, sprijinind în acest mod o mai bună înţelegere a dimensiunii fenomenului totalitar.

Spaţiul expoziţional este structurat pe două nivele de reprezentare a represiunii.

Primul nivel este cel în care documentele secrete ale Securităţii prezintă principalele metode şi tehnici de urmărire şi de reprimare (supravegherea şi arestarea persoanelor care se opuneau regimului comunist, anchetarea acestora şi tratamentul inuman la care au fost supuşi deţinuţii politici în penitenciarele româneşti);modalităţile de cenzură şi de confiscare a corespondenţei, ascultarea convorbirilor telefonice, filaje;dirijarea informatorilor, precum şi atribuţii ale unor direcţii şi servicii importante implicate în menţinerea regimului comunist. O secvenţă importantă din spaţiul expoziţional este rezervată anului 1989 şi evenimentelor din Decembrie, ilustrată cu ajutorul unor imagini inedite. De asemenea, expoziţia include proiecția unui corpus de documente din fondul Documentar al arhivei CNSAS, în care se reflectă activitatea Securităţii din judeţul ALBA în perioada comunistă.

Cel de al doilea nivel aparţine memoriei trăite, înfăţişând experienţa directă a unor oameni, care au acceptat să-şi împărtăşească amintirile lor pe parcursul interviurilor realizate în cadrul Centrului de Istorie Orală. Aşadar, vizitatorii au posibilitatea să vizioneze în cadrul expoziţiei filmul documentar realizat de CNSAS (finanţat de EACEA):„Supravegheat de Securitate în anii ‘70-’80”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Realizatorii proiectului expozițional sunt Cristina Anisescu (coordonator proiect), Florentina Budeancă, Liviu Burlacu, Cipriana Moisa, Liviu Pleșa, Felicia Bugnariu și Teodora Pop (CNSAS).

Expoziţia poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00, în perioada 21 decembrie 2014 – 30 ianuarie 2015.

Pentru ghidajul vizitatorilor, CNSAS pune la dispoziţie o mapă de prezentare a expoziţiei.