Expoziţia "România în Primul Război Mondial", la Muzeul Armatei din Toledo jpeg

Expoziţia "România în Primul Război Mondial", la Muzeul Armatei din Toledo

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 25 ianuarie 2018

Expoziţia "România în Primul Război Mondial", care ilustrează pas cu pas, cu ajutorul fotografiilor, documentelor şi obiectelor prezentate, istoria acestei conflagraţii şi unificarea naţiunii române, se va deschide joi, la Muzeul Armatei din Toledo. Inaugurarea va avea loc în prezenţa ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, şi a directorului Muzeului Armatei din Toledo, generalul Antonio Rajo Moreno. 

Organizată de ICR Madrid, în colaborare cu Muzeul Armatei din Toledo, cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei, expoziţia inaugurează seria proiectelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial şi Centenarului Marii Uniri, marcând totodată şi Ziua Culturii Naţionale. 

Colecţia de obiecte aparţinând familiei Herranz-Teodorescu completează discursul istoric prezentat pe panourile cu texte şi fotografii din perioada Marelui Război şi încearcă să transpună vizitatorul în perioada respectivă. 

"În ciuda faptului că Spania s-a menţinut neutră în Primul Război Mondial, această expoziţie prezintă interes pentru publicul spaniol datorită prezentării istoriei războiului şi a viziunii spaniole asupra aceste conflagraţii mondiale, dar mai ales datorită obiectelor expuse, printre care: brevete pentru diferite distincţii acordate unor cetăţeni români şi străini precum 'Ordinul Steaua României', 'Crucea Comemorativă a Primului Război Mondial', 'Medalia Virtutea Militară clasa a II-a'; Cască tip 'Adrian' folosită de majoritatea armatelor Antantei în timpul Primului Război Mondial, inclusiv de Armata Română; insignă de rănit din timpul Primului Război Mondial, livrete militare, barete, medalii, decoraţii româneşti acordate, atât militarilor, cât şi civililor, în timpul Marelui Război, dar şi după încheierea acestuia, reviste, publicaţii etc", precizează ICR Madrid. 

Colecţia Herranz-Teodorescu, care cuprinde peste 500 de piese din secolele XIX şi XX, aparţine unei familii mixte, româno-spaniole, pasionate de istoria României. Aceasta a achiziţionat de-a lungul anilor diferite piese - decoraţii şi brevete ale acestora, barete, medalii, documente, etc. - formând o colecţie privată inedită. 

Expoziia este curatoriată de dr. Cristina Păiuşan-Nuică şi Tudor-Alexandru Martin, cercetători ştiinţifici în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, iar grafica panourilor este semnată de Cristiana Tătaru. Expoziţia este gratuită şi va fi deschisă publicului până pe 20 februarie.