Expoziția: 3 piese, 3 secole de istorie locală

Autor 2140 vizualizări


Cu prilejul bicentenarului Muzeului Național Brukenthal, sunt prezentate 3 bunuri culturale de o deosebită valoare pentru istoria orașului Sibiu, aflate din 1974 în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României din București. Expoziţia este deschisă publicului în perioada 16 iunie - 17  decembrie 2017.

Este vorba de inelul sigilar al baronului Samuel von Brukenthal (aur cu email și niello, gemă din matostat, datând din a doua jumătate a sec. XVIII), de ornamentul de pălărie din mormântul comitelui Albert Huet (aur cu email, granate și perle, datat în perioada 1577-1607), remontat la sfârșitul sec. XIX pe o banda de catifea și Codicele Altemberger. 


Codicele Altemberger, principala atracție a expoziției, reprezintă o culegere de texte juridice (drept municipal și drept minier), redactată în spațiul german în sec. XIV-XV (chiar și începând cu sfârșitul sec. XIII, după unele opinii), ale cărui ultime două file (incluzând textul jurământului primarului) au fost pictate și caligrafiate la Sibiu în anul 1481, în cancelaria primarului Thomas Altemberger, cel care îl cumpărase pentru uzul magistratului orașului. Volumul, scris cu caractere gotice pe pergament, este bogat ornamentat cu miniaturi: chenare cu elemente de decor fitomorf și scene religioase (unele ocupând întreaga pagină), inițiale și ancadramente cu adevărate scene de gen realizate cu foiță de aur și culori naturale

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.