Autor 859 vizualizări


Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă în luna iulie a.c., în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii“, patru măști mortuare și trei mulaje de mână provenite din achiziții sau donații:măștile mortuare ale Reginei Maria, Regelui Ferdinand, Regelui Carol I și a fiicei sale Principesa Maria (Itty), precum și trei mulaje de mâni-cea a Regelui Carol I, a Principesei Maria (Itty) și a Reginei Maria.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc joi, 16 iulie 2015, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, Sala Lapidarium.

Pe 18 iulie se comemorează 77 de ani de la moartea Reginei Maria iar pe 20 iulie, 88 de ani de la trecerea în nefiinţă a Regelui Ferdinand. Tot anul acesta se vor aniversa 140 de ani de la naşterea Reginei şi 150 de ani de la naşterea suveranului.

Micro-expoziția lunii iulie este consacrată unor obiecte unice din patrimoniul MNIR, care sunt asociate ritualului regal al funeraliilor, reprezentând o formă de păstrare a memoriei regale. În general, realizarea măștilor era o tradiție universală de conservare a trăsăturilor și memoriei unor personalități.

În 1980 muzeul a achiziționat de la doamna Emilia Becker câteva obiecte din colecția sculptorului Emil W. Becker privind ritualul funerar regal. Aceste piese aflate cândva în colecția personală a sculptorului sunt:masca mortuară a Regelui Carol I, mulajul mâinii drepte a Regelui Carol I, masca mortuară a Reginei Maria, mulajul mâinii drepte a Reginei Maria. Toate acestea sunt realizate de Emil W. Becker. Tot din colecția sculptorului, mai provine masca mortuară a Principesei Maria (Itty), fiica Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. O altă piesă inedită o reprezintă mulajul mânii drepte a Principesei Maria (Itty) realizat în timpul vieții, fiind inscripționat numele “Marie” și perioada realizării, în martie 1873. Principesa avea să moară un an mai de tîrziu, de scarlatină.

Masca mortuară a Regelui Ferdinand provine însă dintr-o donație a doamnei Ana Alexandra Crăciun din anul 1981, numele autorului nu este precizat, probabil fiind un exemplar după mulajul realizat de sculptorul Becker. 

Dr. Diana Mandache, curatorul micro-expoziţiei „Exponatul lunii-Măşti mortuare regale“, este cercetător și istoric specializat în studiul istoriei regalității, iar prin intermediul obiectelor expuse, dorește să atragă atenția asupra unor piese unice din colecția Muzeului Național de Istorie a României.

În avanpremieră, este prezentată masca mortuară a Reginei Maria în 3D, aici:http://bit.ly/1CqytxV

Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 16 iulie – 16 august 2015 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10:00-18:00.