Domnia manieristă a unei regine androgine jpeg

Domnia manieristă a unei regine androgine

📁 Recomandări de film
🗓️ 21 aprilie 2016

Viaţa controversată a tinerei regine Cristina a Suediei este redată cu puternice accente de modernitate de către regizorul Mika Kaurismaki, într-o co-producţie internaţională ce va rula pe marile ecrane începând cu 13 mai. Pelicula „The Girl King” pune în lumina reflectoarelor personalitatea nonconformistă a Reginei Cristina, femeie şi conducător de ţară care a stârnit rumoare cu preferinţele sale politice, religioase, dar şi sexuale.

Revendicând statutul de simbol al emancipării feminine, dar şi al vieţii libertine, Regina Cristina a fost transpusă cu succes pe marile ecrane şi în Epoca de Aur a Hollywoodului, rolul Gretei Garbo rămânând unul de referinţă în istoria cinematografiei.  În filmul lui Kaurismaki, Malin Buska, o tânără actriţă de origine suedeză face un rol de excepţie pentru care câştigat premiul la categoria „Cea mai bună actriţă în rol principal” în cadrul Festivalului Internaţioal de Film de la Montreal.

Filmul surprinde la început, ca un mic prolog al tumultosului destin care o aştepta, primii ani de viaţă ai singurului copil al Regelui Gustav Adolf al II-lea şi al soţiei sale de origine germană, Maria Eleonora. La numai 6 ani, Cristina îi succede tatălui la tron, însă îşi face începe domnia efectiv odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.  Prima hotărâre pe care o ia este aceea de a încerca o încheiere amiabilă a sângerosului Război de 30 de ani, sfidând sfatul consilierului său, cancelarul Axel Von Oxenstierna. Regina Cristina era un adevărat intelectual şi mecena, ea visând la o Suedie bazată pe cultură şi progres. La Curtea Regală din Stockholm erau invitaţi adesea mari artişti ai vremii, regina fiind şi o bună prietenă a filozofului francez Rene Descartes. Ea stabilea trenduri în materie de modă, purtând haine bărbăteşti şi fiind o bună spadasină. Aventura sa amoroasă cu Ebba Sparre, o frumoasă curtezană a stârnit controverse, preferinţele ei sexuale fiind unul dintre argumentele pe care inamicii ei le-au folosit pentru a o detrona.

Drama, intrigile, viaţa nonconformistă a Reginei Cristina nu au creat controverse numai în secolul al XVII-lea, în timpul domniei sale. Într-o lume mult mai permisivă decât atunci, personalitatea complexă şi totodată androgină a reginei Suediei reprezintă o sursă inepuizabilă de interes.