DE VĂZUT | Filme, documentare, seriale în februarie   martie 2021 jpeg

DE VĂZUT | Filme, documentare, seriale în februarie - martie 2021

📁 Recomandări de film
🗓️ 12 martie 2021

Istoria de sub pământ 

Online pe Netflix 

Anglia, regiunea Suffolk. Pe domeniul aflat în proprietatea lui Edith Pretty (Carey Mulligan), o văduvă bogată, stau în tăcere mai multe movile. De zeci de ani, forma lor a atras privirea curioșilor, mai mult sau mai puțin specialiști, așa că Edith se hotărăște că este timpul să le deslușească misterul. În ajutorul ei vine Basil Brown (Ralph Fiennes), un arheolog amator, dar autodidact, care împărțea cu Edith un același crez: „trecutul vorbește”. 

dig jpg jpeg

Așadar, la umbra avioanelor care începeau să facă brazde pe cer – suntem în 1939, iar presa împrăștie vestea că Al Doilea Război Mondial este iminent –, Basil și echipa lui se apucă de săpat. Și în ajun de război, când istoria începea să se scrie pe o pagină nouă, iată că trecutul venea din urmă, trâmbițând una dintre cele mai mari descoperiri din istoria Regatului Unit. Sub pământ era o adevărată păpușă matrioșka: o corabie întreagă fusese îngropată acolo, dar, de fapt, aveau să descopere că era mormântul unui rege anglo-saxon. Cunoscută acum drept situl de la Sutton Hoo, descoperirea a fost o comoară din toate punctele de vedere. S-a aflat că această corabie – din care rămăsese mai mult forma – a fost îngropată în jurul anilor 600, fiind o tradiție funerală specifică mai degrabă vikingilor. Alături de sicriu au fost găsite numeroase alte obiecte – arme, armuri, bijuterii, instrumente muzicale și monede, care au ajutat la datarea sitului. Descoperirea nu doar că a făcut puțină lumină în începutul întunecat al Evului Mediu, dar a și clarificat existența Regatului Angliei de Est al anglo-saxonilor. 

The Dig este un film de graniță: când trecutul se întrepătrunde cu prezentul, când gloria se îmbină cu tragedia, când descoperirea se împletește cu necunoscutul.  

Always on my mind 

Online pe HBO GO 

Un băiat simplu, născut în Tupelo, Mississippi, ajunge Regele rock’n roll-ului. Sau simplu: Regele. Este unul dintre portretele perfecte ale „visului american”: drumul de la sărăcie la celebritate. El este Elvis Presley. Vocea, chipul și mișcările sale sunt inconfundabile. Și-a dedicat întreaga viață scenei, singurul loc unde putea fi el însuși. Elvis a fost mai mult de atât, căci parcursul unui astfel de megastar nu este nicidecum simplu. Și asta se poate urmări în cele două părți ale documentarului Elvis Presley: The Searcher. Producători, artiști, ingineri, oameni din lumea spectacolului împărtășesc amintirile lor, creând astfel un portret empatic, dar informativ, al celui care a rămas până astăzi de neînlocuit. Imaginile de arhivă, precum și înregistrări inedite de la Graceland, casa artistului, completează această biografie a nemuritorului Elvis. 

searcher jpg jpeg

Acest articol a apărut în numărul 229 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 februarie – 14 martie, dar și în format digital pe paydemic.com

Cumpără Acum

coperta jpg jpeg