Autor 7359 vizualizări


Jurnalul din tinereţe al lui Iacob Negruzzi, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură români din secolul al XIX-lea, constituie un document istoric important despre moravurile vremii, consemnate cu o „sinceritate şocantă pe alocuri“.

Iacob Negruzzi (1842-1932), născut la Iaşi, este unul dintre membrii fondatori ai societăţii literare Junimea şi cel care a condus, timp de 28 de ani, revista "Convorbiri literare". În afară de activitatea literară însemnată, istoria a mai reţinut şi Jurnalul lui Iacob Negruzzi, document publicat iniţial în 1980, dar cenzurat masiv de autorităţile comuniste.

Coordonatorii Editurii Muzeelor Literare au anunţat recent că au republicat cartea, iar ediţia din 2014 conţine scene despre viaţa corporaţiilor studenţeşti, episoade intime şi despre sănătătatea tinerilor, în perioada 1861-1864, în care Iacob Negruzzi a obţinut doctoratul în Drept la Berlin.

În perioada în care a locuit la Berlin, tânărul Iacob Negruzzi „a notat, în limba germană, cu o sinceritate şocantă pe alocuri, diverse întâmplări din viaţa zilnică a capitalei prusace, atmosfera studenţească, lecturi, studii, reuniuni organizate în corporaţii, dar şi probleme intime, amoroase şi de sănătate. Jurnalul lui Iacob Negruzzi este un document de epocă preţios, care nu şi-a pierdut farmecul până astăzi”, scrie în descrierea cărţii scriitorul de orgine română Horst Fassel, cel care a tradus jurnalul din limba germană.

Redăm un fragment din jurnalul lui Iacob Negruzzi (foto jos), care descrie ziua de 16 decembrie, de acum 153 de ani:

„După–masă am studiat, apoi am primit vizita lui Reclam şi ulterior a lui Paetzelt. Ei au rămas până la ora 8. Stabilisem cu Rek şi Reclam să-i vizităm pe vandali la cârciuma lor. După ce am cinat la «Braun», m-am şi dus acolo. Vandalii sunt în general oameni simpatici, mai cu seamă Kaltmeyer, cu care am băut.

S-a tras bine la măsea. Am fost servit din toate părţile. S-a adunat atât de mult, încât m-am îmbătat. După ce am băut zdravăn şi după ultimul cântec, la unu, am plecat împreună cu Buchholz la «Musenhalle», unde, după consumarea unei cafele, mi-am revenit întrucâtva. Spun întrucâtva pentru că dacă mi-aş fi revenit complet, nu m-aş fi apucat să o conduc pe o damă acasă (Lisbeth, neue Spittelbrücke, locuinţa a 2-a).

S-a dovedit, ceea ce este rar, că era o fată cumsecade. Se subînţelege, este cumsecade cât poate fi o femeie cu profesia ei. Ea practică această meserie de puţin timp, este foarte frumoasă şi face bine dragoste. Toate astea sunt 3 calităţi pe care nu le posedă orice prostituată. Mi-a luat un taler şi, ce este mai rău, mi-a pricinuit remuşcări de ordin moral după ce ajunsesem acasă. Am fost, din nou, abia la ora 5 acasă”.

Citeste mai mult: adev.ro/ngom4y