Autor 14383 vizualizări


De-a lungul istoriei americane au existat câteva probleme de ordin cultural care au divizat societatea americană. Chestiunea sclavagismului a fost, poate, cea mai importantă dintre acestea, dar o altă problemă, mult mai neînsemnată, a tulburat profund America încă de la întemeierea coloniilor:alcoolul.

Istoria alcoolului în America este o poveste impresionantă a unor oameni care s-au aventurat peste ocean, au cucerit şi îmblânzit teritorii sălbatice, au dat naştere unei mari naţiuni şi celei mai mari puteri economice a lumii – şi au făcut toate acestea în timp ce consumau mari cantităţi de alcool.

Începuturile alcoolului în Lumea Nouă

Băutura a ajuns în America pe faimoasa navă Mayflower. Ca majoritatea navelor britanice din vremea aceea, pe Mayflower era mai multă bere decât apă. Pe de-o parte, berea era mai sigură decât apa care putea fi uşor contaminată. Pe de altă parte, nu era mai plăcut pentru pasageri să petreacă 9 săptămâni pe vas beneficiind de o cantitate generoasă de alcool?!

Până au ajuns la Plymouth (locul debarcării), coloniştii aproape că îşi terminaseră proviziile. Unul dintre pasageri nota în jurnalul său că  nu au mai putut continua căutările pentru un loc mai bun pentru că „proviziile noastre erau aproape pe terminate, în special berea.” Cât despre Puritani, aceştia au ajuns la Boston în 1630 pe o navă aprovizionată cu 37.000 litri de vin! În ciuda reputaţiei lor, puritanii nu se opuneau consumului de alcool, ci doar excesului.

Rolul alcoolului în naşterea Americii moderne

Băutura cea mai des asociată cu Revoluţia Americană este ceaiul (Partida de Ceai de la Boston), dar berea şi romul merită şi ele această onoare. George Washington îşi îmbărbăta trupele cu o raţie zilnică de rom, fiind de părere că “beneficiile consumului moderat de alcool au fost experimentate în toate armatele şi nu trebuie disputate.”

Niciunul din Părinţii Fondatori nu s-a dezis de consumul de alcool:James Madison îşi începea ziua cu puţin whisky, John Adams cu cidru, Washington era proprietarul unei importante distilerii, iar Benjamin Franklin a scris o odă dedicată băuturii.

Rebeliunea Whisky-ului

Una din primele crize apărute în Statele Unite ale Americii are la bază whisky-ul, sau, mai exact, o taxă pe whisky. În 1791 Congresul a votat această nouă taxă care s-a dovedit a fi extrem de nepopulară, în special în M-ţii Apalaşi, unde producţia de whisky aducea venituri seminifcative fermierilor.

În 1794, lângă Pittsburg, a avut loc o mică rebeliune armată împotriva taxei, iar preşedintele Washington a condus el însuşi o armată de miliţie pentru a pune capăt a ceea ce a ajuns să poarte numele “Rebeliunea Whisky-ului”.

Republica Alcoolică

La începutul secolului al XIX-lea, americanii consumau chiar mai multă băutură decât o fac în zilele noastre:mai mult de 18 litri de alcool pur de persoană în fiecare an (astăzi media fiind cam de 2 litri).

Istoricul american W.J. Rorabaugh a scris, în 1979, o carte de istorie socială cu numele de Republica Alcoolică, în care spune că „americanii beau acasă sau când erau plecaţi, singuri şi împreună, la muncă sau în timpul liber. Ei beau înainte de masă, în timpul mesei şi după.”

Ulterior, nativilor consumatori de alcool li s-au alăturat numeroşi alţii prin imigranţii europeni care au adus cu ei propriile meşteşuguri:distilerii scoţiene sau irlandeze, berării de tip german şi secrete italieneşti pentru prepararea vinului. Lichiorurile americane nu erau însă vândute numai în saloane sau baruri şi, în mod frecvent, nici măcar nu erau etichetate ca atare. Multe dintre acete lichioruri purtau numele de “sirop de tuse” sau “compus vegetal” şi se găseau în farmacii. Aceste “medicamente”, având un conţinut de alcool pur ce ajungea şi până 47%, erau promovate ca leacuri pentru absolut orice, de la răceală la cancer.

Mare parte a popularităţii acestor “medicamente” venea din faptul că era acceptat şi de prohibiţionişti. Aceştia nu se opuneau acestor substanţe precum se opuneau băuturilor alcoolice, aşa că puteau beneficia de efectelor lor benefice în timp ce purtau cruciada naţională împotriva “romului demonic” şi a “bisericii sale”, salonul.

Lupta împotriva demonului alcoolic

Mişcarea moderantistă caracterizează America încă de la început, dar a căpătat şi o însemnată latură politică, fiind hrănită de prejudecăţile împotriva imigranţilor (irlandezii şi italienii catolici aveau o imagine de alcoolici incurabili). După războiul civil, din această mişcare au luat  naştere două grupări puternice:Partidul Prohibiţionst şi Uniunea Creştină Moderantistă a Femeilor.

Cea mai cunoscută membră a acestei uniuni a fost Carry Nation, soţia unui ministru din Kansas, care mergea prin saloane, împreună cu alte femei, şi dedica imnuri patronilor pe care îi numea “distrugători ai sufletelor bărbaţilor”. Ea a fost arestată de nenumărate ori pentru acţiunile sale uneori violente.

Însă lupta în favoarea prohibiţiei a fost câştigată de Liga Anti-Saloane. Fondat în 1895, acest grup colabora cu bisericile locale, strângea fonduri şi milita în favoarea unor legi pentru interzicerea lichiorurilor, având chiar numeroase succese în unele oraşe şi comitate.

În 1913, Liga a început lupta pentru elaborarea unui amendament constituţional care să interzică alcoolul. În timpul războiului mondial, mişcarea prohibiţionistă a avut mult de câştigat, căci Liga a exploatat isteria americană anti-germană asociind berea cu naţiunea germană. Succesul a venit în 1918 când Congresul a adoptat amendamentul al 18-lea, iar statele l-au ratificat într-un timp record, noua lege intrând în vigoare pe 17 ianuarie 1920.

Cum era însă de aşteptat, probleme nu s-au terminat aşa. Prohibiţia nu doar că a eşuat în a interzice consumul de alcool, dar i-a dat o alură de plăcere interzisă, contribuind astfel la păstrarea obiceiului. Saloanele nu au dispărut, contrabanda cu băuturi alcoolice a înflorit, iar distilerii ilegale erau peste tot.  Dacă înainte de ianuarie 1920 în New York existau 15.000 de saloane legale, după această dată se găseau 32.000 de “cluburi” care vindeau alcool pe ascuns.

Merite ale consumului de alcool?

Chinul prohibiţiei s-a încheiat 13 ani mai târziu, când infamul amendament 18 a fost declarat nul de unul nou, restabilind consumul de alcool în drepturile sale. Curând, a ieşit la iveală una din principalele schimbări aduse de toată această poveste:femeile au început să frecventeze şi ele barurile. Înainte de primul război mondial, salonul era un loc destinat aproape exclusiv bărbaţilor (acesta fiind unul dintre motivele pentru care femeile erau în favoarea prohibiţiei). Dar după 1933, acestea – care îşi câştigaseră între timp şi dreptul la vot – au reclamat şi dreptul de a bea în public.

Influenţa alcoolului asupra culturii americane este atât de vastă încât ar fi imposibil să o apreciem la adevărata sa valoare. Fără această substanţă atât de dispreţuită de unii nu am citi azi operele literaturii clasice americane. Mari scriitori precum Ernest Hemingway, William Faulkner, Edgar Allen Poe, Eugene O'Neill, F. Scott Fitzgerald, Jack London, Henry Miller sau Jack Kerouac se numără printre cei mai faimoşi consumatori de alcool din istoria SUA.

 

 

Sursa:www.historynet.com