Copilărie regală jpeg

Copilărie regală

Arhivele Naţionale din Bucureşti găzduiesc până pe 20 decembrie, în sediul central al instituţiei, o expoziţie dedicată deopotrivă copilăriei şi monarhiei. În cadrul acestei expoziţii sunt prezentate documente originale şi în copie, precum şi înregistrări audio-video referitoare la copiii cuplurilor regale ale României:Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Mihai şi Regina Ana.

Book mic 136 75aaa jpg jpeg

Printre documentele expuse se regăsesc fotografii ale Principesei Mărioara, unica fiică a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, ale principeselor Elisabeta, Maria şi Ileana, precum şi ale principilor Carol (ulterior, Regele Carol al II-lea), Nicolae şi Mircea, copiii Regelui Ferdinand şi ai Reginei Maria, ale Principelui Mihai (ulterior, Regele Mihai), fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena, şi ale descendentelor Regelui Mihai şi ale Reginei Ana.

De asemenea, sunt expuse acte de stare civilă şi documente referitoare la situaţia şcolară a membrilor familiei regale a României. Expoziţia este organizată în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Istorie a României şi cu Diana Mandache, colecţionar particular şi specialist în istoria regalităţii. Intrarea publicului la expoziţie este liberă.