Conferințele Dilema veche de la Timișoara, la final jpeg

Conferințele Dilema veche de la Timișoara, la final

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 28 iunie 2021

Desfășurate vreme de trei zile, între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universității de Vest, Conferințele Dilema veche, poposind pentru prima dată la Timișoara, au testat cu succes, în condiții caniculare, propriul format de maraton cultural în fața publicului local.

Timișoara a fost primul oraș în care Conferințele au avut loc în acest an, proiectul itinerant având fixate încă două repere pe hartă: Arad, în luna august, și Cluj-Napoca, în luna octombrie. În fiecare oraș gazdă, organizatorii propun un program de minimum trei zile de conferințe și dialoguri desfășurate în jurul unei teme deopotrivă esențiale și de actualitate.

Părinți și copii, tema care a structurat programul timișorean al Conferințelor Dilema veche, a adunat un auditoriu consistent de aproximativ 800 de persoane, ca public total, prezent în Aula Magna a UVT. Acestuia li se adaugă circa 7-8000 de persoane care au urmărit evenimentele transmise live pe Facebook și Youtube, un număr în creștere, înregistrările continuând să adune vizualizări. Așadar, cele mai bine de trei ore pe zi, vreme de trei zile, de conferințe și dialoguri, nu au descurajat pe nimeni, interesul crescând de la o zi la alta.

Z1 FUneriu jpg jpeg

Meritul aparține în primul rând invitaților acestei ediții, personalități culturale din varii domenii de competență, de la scriitori la sociologi și diplomați, și de la jurnaliști la artiști plastici și oameni de știință. Ei au fost, în ordine alfabetică: Adriana Babeți, Călin Dan, Daniel Funeriu, Marius Lazurca, Barbu Mateescu, Horia-Roman Patapievici și Cătălin Ștefănescu.

După aceste trei zile, în care publicul timișorean, care a înfruntat cu stoicism canicula, și minunatele gazde de la Universitatea de Vest, ne-au ajutat să construim un eveniment de calitate, suntem siguri că vom reveni la Timișoara și în 2022 - și încă alți mulți ani după. Știm că avem aici prieteni la care va fi de fiecare dată o bucurie să ne întoarcem. (Sever Voinescu, redactor șef Dilema veche).

Z3 sala jpg jpeg

_____

Conferințele Dilema veche sunt organizate de:

Grupul pentru Management și Mediere Culturală și revista Dilema veche

Finanțatorul ediției: Fundația Alber

Parteneri locali: Universitatea de Vest din Timișoara, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Teatrul German de Stat Timișoara

Sponsorii ediției: City of Mara, Grup West Arad, E.ON, Autonom