Conferinţă la Palatul Şuţu: Memoria culturală a exilului românesc  O incursiune istorică  jpeg

Conferinţă la Palatul Şuţu: Memoria culturală a exilului românesc. O incursiune istorică.

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 17 septembrie 2014

O nouă conferinţa la Palatul Suţu, susţinutăde  dr. Mihai Neagu Basarab, joi 18 septembrie, de la ora 19:00.

Exilul cultural românesc s-a exprimat, mai ales după 1945, în sute de reviste, majoritatea apărute numai în limba română, în zeci de țări, mai ales din Europa și din cele două Americi. O serie de biblioteci din străinătate și în primul rând Biblioteca Română din Freiburg păstrează aproape integral această importantă comoară culturală. În cadrul conferinței sunt corectate o serie de zvonuri false, lansate în perioada comunistă de către securitatea română, sunt evidențiate anumite personalități de prim rang, pe nedrept aproape uitate de specialiști, chiar necunoscute marelui public, în ciuda reputației dobândite în țările lor de adopție.Dr. Mihai Neagu Basarab este directorul Bibliotecii Române din Freiburg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al unor asociații culturale românești din străinătate. Din cele 10 volume care i-au apărut în țară, în ultimii trei ani, două au fost prefațate de George Ciorănescu și de Nicolae Stroescu Stînișoară, foști directori ai postului de radio Europa Liberă. Conferința actuală face parte din Conferințe freiburgheze și alte scrieri, volumul V, care va apare în primăvara anului 2015. Aceste conferințe freiburgheze vădesc o cunoaștere profundă a unor personalități importante din exilul cultural românesc, dar și a unor personalități autentice din România, minimalizate în România comunistă datorită unor condamnări la închisoare din motive politice, ca:Petre Țuțea, Petre Pandrea, Constantin Noica ș.a.Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.