Autor 472 vizualizări


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează joi, 11 octombrie 2012, conferinţa cu titlul Camionagiii Războiului Rece. Anchetă de istorie socială în Canada şi SUA, susţinută de Dr. Gabriel Marin.Evenimentul va avea loc la librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, nr. 13-15), începând cu ora 17.00.

Truck-driving-ul nu este doar o meserie, este un simbol, este varianta tehnologizată de western cowboyamerican de odinioară. Este un mit american, un univers social şi cultural. Transportul nu a fost doar miza colonizării, acest fenomen se leagă de însăşi naşterea celor două naţiuni, de integrarea şi dezvoltarea economiei şi a statului.

Domeniul transportului, îndeosebi cel al serviciilor şi transportul de mărfuri pe distanţe lungi, de „frontieră”, este un subiect fascinant care nu cuprinde doar o dimensiune etnografică, ci şi una etnică şi ideologică, născută odată cu valurile de imigraţie ale celui de-al Doilea Război Mondial. Conferinţa are ca punct central acei itineranţi ai frontierelor fizice, dar şi ai frontierelor Războiului Rece. „Highway 87” – autostrada care coboară dinspre Montreal spre New York, va constitui studiul de caz, ruta parcursă astăzi de convoaie de camioane conduse ca într-o cavaravană de şoferi originari din Europa de est, şi mai ales din România. Poate de aceea, multor români din zona Montreal li se pune o etichetă devenită aproape clişeu, cea de „truckeri”. Aceştia, ca şi alţi truckeri, trăiesc prin memoria lor ambulantă, exhibând un muzeu portabil aproape neexplorat şi care se deschide nu doar antropologului, ci şi pasionatului de fenomenul imigraţiei provocate. Ne referim aici indeosebi la acei „fugari” ai comunismului. O istorie a transfugilor, ajunşi camionagii în America, povestită deci din „gură în gură”, nu este doar povestea „autentică” a ororilor comunismului, ci şi o istorie „in the making”, oferind modele de reflecţie asupra unor subiecte foarte actuale în Romania de astăzi. Ne referim aici la clivajul dintre formele „vestice” şi conţinutul nostru „estic”. Intinerantulnu este un capricios al lumii, poate doar un alintat ajuns să traiască „în două sisteme”, să fie martorul unor experienţe multiple, să depăşească „povara trectului”, să ridice probleme cercetătorului asupra cauzelor imigraţiei, a chestiunii statului de drept, a negării identităţii şi a originilor naţionale.

Dr. Gabriel Marin a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti în 1997. Studii în Federatia Rusă şi Ungaria, la Universitatea de stat din Moscova şi Etvos Lorand din Budapesta. După intrarea la Şcoala doctorală francofonă din Bucureşti, şi-a continuat studiile în Canada, unde şi-a susţinut doctoratul la Universitatea Laval (2004). Din 2006 este profesor la Universitatea Ottawa şi Royal Miltary College of Canada.  Autor al volumului Apprendre l’histoire à l’école communiste. Mémoire et crise identitaire à travers les manuels scolaires roumains, l’Harmattan, Paris, 2012. În prezent, Dr. Gabriel Marin este director în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.