Autor 3029 vizualizări


S-a întâmplat în urmă cu 35 de ani, astfel că nu foarte mulți pasionați de fotbal, în special dintre cei mai tineri, știu că cel mai strâns campionat din istoria fotbalului a avut loc în țara noastră. Este vorba de sezonul 1983/1984 din Divizia C, Seria a VIII-a, sezon în care diferența dintre câștigătoarea competiției, Mureșul Deva, și ocupanta ultimului loc, Minerul Aninoasa, a fost de doar 10 puncte.

Mai mult decât atât, cea mai mare diferență, de 7 puncte, a fost între primele două clasate, astfel încât între UMT Timișoara, echipă ce a terminat pe locul secund, și ultima clasată, diferența a fost de doar 3 puncte. De menționat este faptul că, la acea vreme, echipele din fotbalul românesc primeau câte două puncte pentru victorie și câte unul pentru egal. Clasamentul final al Seriei a VIII-a, Divizia C, ediția 1983/1984, a arătat astfel: 

1. Mureșul Deva - 38 puncte  
2. UMT Timișoara - 31 puncte  
3. Mecanica Orăștie - 31 puncte  
4. Minerul Paroșeni - 31 puncte   
5. Minerul Moldova Nouă - 30 puncte  
6. Minerul Știința Vulcan - 30 puncte  
7. Metalul Bocșa - 29 puncte  
8. Dacia Orăștie - 29 puncte  
9. Minerul Certej - 29 puncte  
10. Metalul Oțelu Roșu - 29 puncte  
11. Minerul Anina - 29 puncte  
12. Victoria Călan - 29 puncte  
13. Constructorul Timișoara - 29 puncte  
14. Minerul Oravița - 29 puncte  
15. Minerul Ghelar - 29 puncte   
16. Minerul Aninoasa - 28 puncte  

Din cele 16 echipe ce au evoluat în această ediție, nu mai puțin de 9 au încheiat sezonul cu același număr de puncte, 29, iar jumătate din ele au avut în titlu cuvântul Minerul.

Potrivit unui material publicat de Gazeta Sporturilor în urmă cu câțiva ani, de-a lungul istoriei fotbalului internațional, a existat un campionat în care diferența de puncte dintre prima și ultima clasată a fost chiar mai mică decât cea de 10 puncte, înregistrată în țara noastră în sezonul amintit, însă la mijlocul clasamentului situația nu a fost chiar atât de echilibrată. Este vorba de campionatul din Maroc, ediția 1965/1966, la capătul căreia, între prima clasată, Wydad Athletic Club, și ,,lanterna roșie’’, Maghreb Athletic Tetouan, a existat o diferență de 8 puncte. Cele 14 echipe ce au evoluat în acel sezon primeau câte 3 puncte pentru victorie, două pentru egal și câte unul chiar și în cazul unei înfrângeri.

1. Wydad Athletic Club (Casablanca) - 57 puncte  
2. Raja Club Athletic (Casablanca) - 56 puncte  
3. Renaissance Sportive de Settat - 54 puncte  
4. Sporting Club Chabab de Mohammédia - 54 puncte  
5. Kawkab Athletic Club de Marrakech - 53 puncte  
6. TAS (Casablanca) - 52 puncte  
7. Hassania Union Sport Agadir - 52 puncte  
8. Stade Marocain (Rabat) - 51 puncte  
9. Mouloudia Club Oujda - 51 puncte  
10. Racing Athletic Club (Casablanca) - 50 puncte  
11. Maghreb Association Sportive (Fès) - 50 puncte  
12. Fath Union Sport (Rabat) - 50 puncte  
13. Club Omnisport de Meknès - 49 puncte  
14. Maghreb Athletic Tetouan - 49 puncte 

La polul opus, se află cele mai recente ediții ale Ligii 1 (mai exact, ultimele 3), în care aceleași formații, CFR Cluj, FCSB, U Craiova, Viitorul Constanța si Astra Giurgiu se clasează pe primele 5 poziții, dominând cu destul de multă autoritate competiția internă. După primele doua etape din sezonul care abia a început, 4 dintre cele 5 s-au instalat deja pe primele poziții, excepție făcând Astra Giurgiu. Campioana din sezonul 2015/2016, Astra Giurgiu, nu este printre favoritele acestui sezon, fiind creditată cu cota 71.00 pe unibet.ro, pentru a deveni campioană a României în 2020. 


""