Cei trei muschetari revin! jpeg

Cei trei muschetari revin!

📁 Carte
Autor: Irina Manea
🗓️ 17 noiembrie 2011

Unele poveşti nu mor niciodatã. Creştem cu ele, visãm la ele, trãim în ele cu acelaşi suflu copilãresc cu care le-am descoperit prima datã. Ne-o demonstreazã cea mai recentã ecranizare a fabuloasei istorii a celor trei muschetari care ne invitã sã gustãm din nou aventura.

De data aceasta, cel care transpune cinematografic romanul lui Dumas este Paul W. S. Anderson, cunoscut pentru regia seriei „Resident Evil”. Regizorul englez colaboreazã cu Milla Jovovich (M’lady de Winter), Ray Stevenson (Porthos), Logan Lerman (D’Artagnan), Matthew Macfadyen (Athos), Luke Evans (Aramis), Orlando Bloom (Ducele de Buckingham) şi Christopher Waltz (cardinalul Richelieu) la o adaptare energicã a inepuizabilei poveşti, de altfel prima adaptare în tehnologie 3D, care adaugã un plus de vigoare peliculei.

Ecranizarea ne dezvãluie istoria înflãcãratului D’Artagnan, care îşi uneşte forţele cu muschetarii în cãutarea unei cauze nobile. În lupta lor, ei trebuie sã îi înfrunte, cu bravura deja proverbialã, pe meschinul cardinal şi pe vicleana M’lady, care, în urmã cu trei ani, îi trãdaseră pe muschetari vânzând un proiect secret, furat dintr-un seif veneţian al ducelui de Buckingham. Richelieu urzeşte un plan pentru a-l detrona pe regele Louis (Freddie Fox), tot cu ajutorul agentei duble M’lady. Cardinalul îi înscenează reginei Anne (Juno Temple) o aventură cu Buckingham, sperând că regele Ludovic va crede minciuna. În mintea sa, regina va fi condamnată, Anglia va fi provocată la război, poporul îşi va dori un conducător mai puternic, iar el va deveni noul rege al Franţei. Toate aceste planuri sunt date peste cap când muschetarii îşi asumã misiunea periculoasã de a restaura ordinea...

O aventurã-maraton cu lupte încrâncenate, piperate cu parfum de epocã şi umor, filmul nu se vrea nici pe departe încãrcat cu substanţã istoricã. Febra acţiunii se resimte în toate scenele dominate de efecte speciale din cele mai variate, menite sã satisfacã nevoia de spectaculozitate epicã. Versiunea se înscrie în linia fantastico-istoricã a „Piraţilor din Caraibe”, oferind o dozã serioasã de entertainment pe parcursul celor 110 minute. În ciuda respectãrii destul de limitate a literei cãrţii, absenţa istoricitãţii şi scenariul nu foarte ofertant se compenseazã printr-o coregrafie excelentã a luptelor într-un cadru modern, romanţat, care potenţeazã la maximum aventura. Prin urmare, „unul pentru toţi şi toţi pentru unul”, din 14 octombrie, în cinematografele din ţarã!