British Documentary la MŢR, ep  5: "The dreamcatcher" jpeg

British Documentary la MŢR, ep. 5: "The dreamcatcher"

📁 Recomandări de film
Autor: Redacția
🗓️ 2 martie 2017

Luni, 6 martie, începând cu ora 19:00, ne vedem la Muzeul Național al Țăranului Român​ pentru a patra proiecție din seria British Documentary. Intrarea este liberă. #BritDoc2017

Regizoarea Kim Longinotto este cunoscută pentru filmele despre femei extraordinare, dar și despre starea femeilor căzute victime abuzurilor și discriminărilor. „Dreamcatcher” ne introduce într-o lume ascunsă, prin ochii uneia dintre supraviețuitoarele sale, Brenda Myers-Powell. După ce în perioada adolescenţei a fost nevoită să trăiască pe străzile din Chicago, Brenda a sfidat șansele şi a devenit o voce a schimbării în comunitatea sa. Cu umor și căldură, Brenda le dă speranță celor care și-au pierdut încrederea și îi inspiră prin povestea ei.