Autori de marcă şi cărţi bune, la Târgul Gaudeamus jpeg

Autori de marcă şi cărţi bune, la Târgul Gaudeamus

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 noiembrie 2012

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, care se deschide miercuri, 21 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, cititorii se vor putea întâlni cu autori de marcă, unii dintre ei cunoscuţi şi apreciaţi în toată lumea.

Cele două vedete internaţionale incontestabile care vor fi prezente la lansările propriilor cărţi de la Gaudeamus vor fi Pascal Bruckner şi Simon Toyne.

Pe Bruckner îl veţi putea vedea sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 11.00, la standul Editurii Trei, unde-şi va lansa cel mai recent volum al său, „Fanaticii Apocalipsei". În cartea sa, Pascal Bruckner atrage atenţia că preocuparea pentru mediu şi grija de a salva planeta s-au transformat într-un adevărat fanatism. Ecologia a devenit o ideologie globală, cu preoţii, templele şi vocabularul ei demn de un nou catehism al catastrofei - este de părere Pascal Bruckner.

Simon Toyne, autorul bestsellerului „Sanctus", va fi vineri, 23 noiembrie, de la ora 10.00, la standul Editurii ALL, unde se va lansa al doilea volum al „Trilogiei Sancti", „Cheia". Continuarea romanului „Sanctus", „Cheia" este un thriller plin de mistere şi de răsturnări de situaţie:soarta omenirii se află în mâinile unei femei-ea fiind Cheia-, devenită astfel cea mai importantă persoană din lume.

O altă autoare interesantă care va veni în România este canadianca de origine asiatică Kim Thuy, care-şi va lansa sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 14.00, volumul „Pentru tine", scris împreună cu Pascal Janovjak şi apărut la Editura Spandugino.

Anul acesta, ţara invitată de onoare este Republica Moldova, iar statutul de „partener privilegiat" este deţinut de Italia. Prin urmare, vor veni la Bucureşti mai mulţi oameni de cultură, scriitori, jurnalişti şi editori moldoveni şi respectiv italieni.

Desigur, publicul se va putea întâlni cu mulţi dintre cei mai îndrăgiţi autori români. De exemplu, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 18.00, Neagu Djuvara va acorda autografe la standul Editurii Humanitas. În aceeaşi zi şi la acelaşi stand, Mircea Cărtărescu va vorbi la lansarea volumului de poeme de Bob Dylan, pe care l-a tradus, Andrei Pleşu îşi va lansa volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", iar Horia-Roman Patapievici va vorbi despre „Lumea ca voinţă şi reprezentare" de Arthur Schopenhauer.

La standul Editurii Polirom, cititorii se vor putea întâlni cu Gabriela Adameşteanu, căreia Poliromul îi dedică o serie de autor, cu Emil Brumaru, care va lansa „Opere III. Cerşetorul de cafea", sau cu Cătălin Dorian Florescu, prezent la lansarea celui mai recent roman al său, „Jacob se hotărăşte să iubească", căruia i-a fost conferit premiul „Cartea anului 2011" în Elveţia.

Deşi autorul nu va fi prezent în România, în mod sigur unele dintre cele mai aşteptate cărţi sunt cele ale câştigătorului Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta, Mo Yan. Editura Trei va lansa la Gaudeamus volumul „Schimbarea", o autobiografie a lui Mo Yan si un portret al Chinei contemporane, iar Editura Humanitas îi va lansa romanul „Obosit de viaţă, obosit de moarte".

Romane de Mo Yan, Herta Muller şi Amos Oz, lansate de Editura Humanitas la GaudeamusUn nou roman al laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, Mo Yan, este tradus în România. Lucrarea „Obosit de viaţă, obosit de moarte" va fi lansată sâmbătă, 24 noiembrie, ora 17.30, la Târgul de Carte Gaudeamus. În deschidere vor vorbi Florentina Vişan, Elisabeta Lăsconi, Grigore Cartianu şi Denisa Comănescu.

Herta Muller, autoarea româncă stabilită în Germania care a câştigat Nobelul în 2009, îşi lansează, tot la standul Editurii Humanitas, romanul „Ţinuturile joase". Scriitoarea descrie un loc sătesc din perspectiva unui copil, adoptând privirile, gesturile, mişcarea, spaimele şi închipurile acestuia, confruntate cu modul de a se comporta al adulţilor. În cadrul evenimentului, care va avea loc joi, 22 noiembrie, de la 18.30, vor vorbi Simona Kessler, Alexandru Şahighian, Simona Sora şi Denisa Comănescu.

Pe 25 noiembrie, în ultima zi a Târgului Gaudeamus, se va lansa şi cartea „Muntele Sfatului Rău" a autorului israelian Amos Oz. Cartea, care fost deja tradusă în peste patruzeci de limbi, descrie lumea unor imigranţi veniţi din Europa de Est, care vorbesc o ebraică stricată sau nu o vorbesc deloc. Un adevărat Turn Babel în care nu mai există nici o ierarhie clară, totul în atmosfera de incertitudine ce domina Ţara Sfântă la începutul anilor '40. În cadrul evenimentului care va începe la 13.30 vor vorbi Ioana Pârvulescu, Daniela Pîrvan-Jenaru, Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu.

24 noiembrie, ziua cărţilor de filosofie

Patru romane cu teme filosofice se lansează, sâmbătă, 24 noiembrie, la standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus. La ora 13.30, volumele „18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger" de Gabriel Liiceanu, „7 idei înrâuritoare ale lui Artistotel" de Alexander Gaungarten şi „20 de întrebări şi răspunsuri despre Immanuel Kant" de Mircea Flora vor fi prezentate în prezenţa fiecăruia dintre autori. Apoi, de la ora 14.00, se vor lansa lucrarea în două volume a filosofului Arthur Schopenhauer, „Viaţa ca voinţă şi reprezentare", în prezenţa lui Horia-Roman Patapievici, Radu Gabriel Pârvu, Cătălin Cioabă şi Dan C. Mihăilescu.

Lista lansărilor de carte de la Humanitas nu se opreşte, însă. Joi, 22 noiembrie, la ora 14.00, la standul editurii va fi prezent Matei Vişniec, cu lucrarea „Procesul comunismului prin teatru". De asemenea, vineri, de la ora 17.30, Dan C. Mihăilescu îşi lansează volumul de memorii „Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş", iar de la 18.00, Ilina Gregori va vorbi despre lucrarea sa „Cioran. Sugestii pentru o biografie imposibilă", alături de Dan C. Mihăilescu, Constantin Zaharia şi Vlad Russo.

Tot Dan C. Mihăilescu lansează sâmbătă, de la ora 12.00, volumele din seria I.L. Caragiale: „Cele mai frumoase scrisori", „Despre lume, artă şi neamul românesc" şi audiobook-ul „Leac de criză". În cadrul evenimentului vor vorbi autorul, Ioana Pârvulescu şi Lidia Bodea.De la 12.30, Lucian Boia vine la Gaudeamus pentru a-şi lansa lucrările „De ce este România altfel?" şi „Explorarea imaginară a spaţiului". Alături de autor vor vorbi Keith Hitchins, Andi Moisescu şi Cătălin Strat.Autorul Martin S. Martin lansează tot sâmbătă, de la ora 13.00, volumul „America povestită unui prieten din România", în prezenţa autorului şi a lui Vlad Mixich, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu.

De la 14.30, Andrei Pleşu va fi prezent la Târgul de Carte Gaudeamus pentru a-şi prezenta volumul „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", care a fost deja lansat la Editura Humanitas pe 8 noiembrie.O oră mai târziu, la 15.30, Ioana Pârvulescu îşi va lansa romanul „Viitorul începe luni", alături de Mircea Cărtărescu şi de Vlad Zografi. De la 16.00, lucrarea „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri" va fi lansată în prezenţa autorului, Radu Paraschivescu, precum şi a Oanei Pellea, a lui Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bodea.

De la ora 17.00, Mircea Cărtărescu este aşteptat să vorbească despre volumul „Bob Dylan, Suflare în vânt. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu". Alături de el se vor afla Dan C. Mihăilescu şi Denisa Comănescu.

În ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus, va fi lansat, la ora 11.30, romanul „Îngerul decăzut" al scriitorului japonez Yukio Mishima, nominalizat de trei ori pentru Premiile Nobel în Literatură. Vor vorbi Angela Hondru, Andreea Sion, Elisabeta Lăsconi şi Raluca Popescu.La ora 12.00, lucrările memoristice „Între uitare şi memorie" şi „Povestind despre atunci" vor fi lansate în prezenţa celor două autoare, Micaela Ghiţescu şi Monica Pillat, alături de Dan C. Mihăilescu şi Barbu Cioculescu.De la 12.30, volumul „Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete" de Vladimir Tismăneanu va fi lansat, în prezenţa lui Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea.

Gabriela Adameşteanu, Emil Brumaru şi Filip Florian, la PoliromLa aceasta editie Gaudeamus, Polirom va lansa cel mai nou proiect editorial, "Seria de autor Gabriela Adameşteanu", care începe cu romanul "Dimineaţă pierdută", în ediţie definitivă, dar şi cu volumul de proză scurtă "Vara-primavara".

Emil Brumaru, unul dintre cei mai mari poeţi români, se va afla la standul Polirom sâmbăta, la ora 14.30, pentru lansarea volumului "Opere III. Cerşetorul de cafea". Volumul, cu o prefaţă semnată de Livius Ciocârlie, a aparut în colecţia „Opere" (coordonator Daniel Cristea-Enache), şi în ediţie digitală.

Marta Petreu, căreia Polirom i-a dedicat o serie de autor în anul 2011, va fi prezentă la Gaudeamus pentru lansarea volumului "Ionescu în ţara tatălui", editia a treia, revăzuta şi adăugită, ce conţine şi o addenda în care autoarea răspunde obiecţiilor formulate de Marie-France Ionesco la adresa volumului.

Fanii lui Filip Florian, autorul romanelor "Degete mici" şi "Zilele regelui", il vor putea asculta sâmbătă, la ora 15.30, citind un fragment din noul său roman, "Toate bufniţele", in curs de apariţie în colecţia „Fiction Ltd.".

Iubitorilor colectiei „Ego. Proza", Editura Polirom le propune patru romane excelente:Hotel Universal de Simona Sora, romanul unei lumi dispărute, o lume amestecată, cosmopolită şi crudă, însă cu valorile esenţiale intacte;"Omar cel orb" de Daniela Zeca-Buzura;"Dragostea, chiar ea" de Corina Sabău şi "O fereastră întunecată" de Florin Irimia.Noi traduceri în colecţia „Biblioteca Polirom" vor putea fi găsite la Gaudeamus: "Fărâme de viaţă" de Zeruya Shalev, "Lapte negru" de Elif Shafak, "Vacile lui Stalin" de Sofi Oksanen, "Joseph Anton. Memorii" de Salman Rushdie, "Punctul Omega" de Don DeLillo etc.

Lansări şi dezbateri la standul Editurii AdevărulEditura Adevărul propune pentru acest târg două noi apariţii: „Jurnalul unui puci ratat" de Grigore Cartianu şi „Noul Testament-Evanghelia după Marcu", în traducerea lui Cristian Bădiliţă. Cartea lui Grigore Cartianu se lansează miercuri, 21 noiembre, la ora 17.30, şi cu această ocazie vor vorbi autorul şi Ion Cristoiu. "Evanghelia după Marcu" va fi lansată sâmbătă, 24 noiembrie, la ora 14.00, şi vor fi prezenţi la acest eveniment Cristian Bădiliţă, Toader Paleologu şi Constantin Bălăceanu Stolnici.

Pe lângă aceste lansări, la standul Editurii Adevărul vor fi evenimente în fiecare zi. Joi, la ora 17.30, Adrian Cioroianu, Călin Hentea, Dan Falcan, Ion Cristoiu şi Ion M. Ioniţă vor participa la Dezbaterea Historia - Stalingrad 70. Vineri, 23 noiembrie, la ora 14.00, va fi lansat volumul "Şantajul şi etajul-Pamfil Şeicaru, intre legendă şi adevăr", de George Stanca, unde vor vorbi, pe lângă autor, Ion Cristoiu, Ion M. Ioniţă şi Mircea Coloşenco.

Vineri, 23 noiembrie, de la ora 17.00, standul Adevărul va găzdui dezbaterea "Despre ziare şi cărţi" - o discuţie liberă cu câţiva editorialişti de marcă ai ziarului "Adevarul": Grigore Cartianu, Sabin Orcan, Florentina Ţone, Simona Catrina, Andrei Crăciun

Sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 11.00, copiii cu vârste între 6 şi 13 ani sunt aşteptati la Standul Editurii Adevarul, unde va fi prezentată "Enciclopedia ilustrată a copiilor". Invitaţi: Alina Sorescu, copii de la Atelierul de Muzică şi Prezenţă scenică "Alina Sorescu", corul de copii Amicii.Tot sâmbătă, de la ora 17.00, Alex Ştefănescu, Florin Iaru, Cezar Paul-Bădescu şi Dan Mircea Cipariu vor încerca să răspundă la întrebarea "Cine mai crede astăzi în poezie?"

Duminică, 25 noiembrie, între orele 13.00 - 15.00, la standul Adevărul îl puteţi găsi pe Grigore Cartianu, pentru autografe.

Simon Toyne şi Arşinel, la Editura ALL

Editura ALL lansează joi, 22 noiembrie, volumul „Sminţiţii" al lui Dan Bălănescu. Personajele „smintite" sunt atât de bine conturate, încât autorul, prin scriitura sa, îl va introduce pe cititor într-o lume din care cu greu se va putea refugia. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa lui Dan Bălănescu, începând cu ora 18.00.

La standul Editurii ALL din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus se va afla autorul britanic Simon Toyne, venit cu ocazia lansării romanului „Cheia", care este continuarea bestsellerului „Sanctus", pubicat anul trecut. Acţiunea romanului se petrece în oraşul turcesc Ruina şi o aduce în prim-plan pe ziarista americană Liv Adamsen, „cheia" salvării întregii omeniri. Lansarea va avea loc vineri, 23 noiembrie, de la ora 18.00.

Seria lansărilor la Editura ALL continuă, sâmbătă, la ora 16.00, cu romanul autobiografic „Şoseaua Căţelu 42", în prezenţa autoarei, Alinei Nedelea. Scris într-un stil direct, colocvial, volumul descrie, mai întâi din perspectiva copilului, apoi din cea a adolescentului şi a tânărului adult, universul unui cartier bucureştean înainte şi imediat după evenimentele din decembrie 1989.

Tot sâmbătă, de la ora 18.00, comedianul Alexandru Arşinel se va întâlni cu publicul în cadrul lansării biografiei sale, „Alexandru Arşinel, de la Dolhasca...pe Calea Victoriei. Maria Capelos într-o discuţie amicală cu Alexandru Arşinel". Actorul povesteşte în paginile cărţii drumul său din oraşul moldovenesc Dolhasca până în Bucureşti şi, mai precis, până pe Calea Victoriei, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase", unde este director în prezent.

Fantasy la standul Editurii Nemira

Editura Nemira se remarcă cu lansarea a cinci romane science-fiction la Târgul de Carte Gaudeamus. Romanul de debut al autorului George R.R. Martin, „Lumina ce se stinge", înfăţișează o viziune provocatoare asupra nopţii eterne, unde palpită o lume în care coabitează mai multe culturi, unde prada și vânătorul își schimbă adesea rolurile.

Cartea „Maşina timpului" a lui H.G. Wells, părintele literaturii SF, este, de asemenea, lansată la standul Editurii Nemira. Despre maşinile timpului, autorul spune că „fiecare dintre noi le are. Cele care ne duc în trecut sunt amintirile. Cele care ne poartă în viitor sunt visele".

Două volume ale autorului Orson Scott Card vor fi lansate tot la Gaudeamus:„Jocul lui Ender" şi „Vorbitor în numele morţii". Acestea sunt primele două volume ale celevrei serii „Jocul lui Ender", care va fi ecranizată în 2013. Lucrarea „Vorbitor în numele morţii" a primit Premiile Nebula, Hugo şi Locus.

Unul dintre cei mai cunoscuţi autori români de SF, Liviu Radu, îşi lansează volumul „Armata moliilor. O aventură a lui Taravik", primul dintr-o serie fantasy.

Marian Truţă, redactor-şef al revistei online Nautilus, îşi lansează, de asemenea, romanul „A doua venire", alcătuit din mai multe proze scurte ale unuia dintre cei mai cunoscuţi iubitori de SF din România.

La secţia non-ficțiune, va fi lansat romanul „Istoria duelului, pasiunea francezilor", a autorului Jean-Noël Jeanneney, care povesteşte despre o practică a unor vremuri de mult apuse.

În cadrul romanelor clasice, o lucrare a lui Charles Dickens la fi lansată la Gaudeamus. „Misterul lui Edwin Drood" este ultimul roman al scriitorului, neîncheiat la moartea acestuia.

Dintre volumele autorilor români publicate la Editura Nemira, amintim de lansarea cărţilor „Arrhetonul" - Lavinia Bârlogeanu, „Cum să cucereşti un bărbat pe e-mail, messenger şi Facebook"-Dar Rădoiu şi „România feudelor târzii"-Valentin Nicolau.

Sursa:www.adevarul.ro