AȘA VĂZUT A ZAHARIA  Improvizații într o lume captivă jpeg

AȘA VĂZUT-A ZAHARIA Improvizații într-o lume captivă

Ambasada Republicii Moldova în România și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 21 martie 2018, ora 18.30, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției de fotografie Așa văzut-a Zaharia. Improvizații într-o lume captivă.  

Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.  

afis Asa vazut a Zaharia jpg jpeg

La 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60. 

Fotograful-țăran școlit în adolescență la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme, pentru a se refugia mai apoi în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale copilăriei, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă, într-un sat aflat la marginea URSS, și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nicio ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier. 

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 22 aprilie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă. 

Cu sprijinul: Ambasada Republicii Moldova în România