Ansamblurile nobiliare din Moldova şi Banat   un patrimoniu redescoperit jpeg

Ansamblurile nobiliare din Moldova şi Banat - un patrimoniu redescoperit

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 26 noiembrie 2013

Asociaţia ARCHÉ organizează joi, 28 noiembrie, ora 18:00, evenimentul Ansamblurile nobiliare din Moldova şi Banat-un patrimoniu redescoperit, la Palatul Cesianu-Racoviţă din str. C.A. Rosetti nr. 5, Bucureşti.

Evenimentul marchează finalul etapei 2013 a programului cultural Monumente Uitate și urmărește să aducă în fața publicului rezultatele acestui an.

Alături de profesionişti ai domeniului, vor fi aduse în discuţie bunele practici în gestiunea patrimoniului imobil. Serata îşi doreşte să creeze pentru participanţi, specialişti şi pasionaţi ai domeniului, un mediu propice de dialog şi să schiţeze perspectivele de viitor pentru această secţiune aparte a patrimoniului din România.Monumente Uitate a început în urmă cu cinci ani, ca exerciţiu didactic. Obiectivul inițial era cercetarea arhitecturii rezidenţiale extraurbane a nobilimii din spaţiul intracarpatic. Subiectul s-a demonstrat însă unul complex și prea puțin cunoscut, atât în rândurile specialiștilor, cât și ale pubicului larg. Demersul a fost continuat şi s-a dezvoltat în timp la nivelul întregii ţări. Tineri arhitecţi, alături de specialişti din alte domenii, precum istoria artei, comunicare şi relaţii publice, economie, şi-au unit eforturile în slujba descoperirii, cercetării, conservării şi punerii în valoare a unei părţi importante din patrimoniul construit, respectiv castelele şi conacele din România.

Mai multe detalii despre Monumente Uitate sunt disponibile pe monumenteuitate.org, platformă online gratuită cu imagini și informații privind ansamblurile nobiliare extraurbane de pe actualul teritoriu al României. Până în prezent, prin proiectele din cadrul programului, au fost documentate peste 600 de ansambluri nobiliare extraurbane din Transilvania, Crişana, Maramureş, Banat şi Moldova, ultimele două regiuni fiind parcurse în 2013.

Accesul la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile la sediul gazdelor noastre, Galeriile Artmark.