A fost cândva o insulă pe Dunăre jpeg

A fost cândva o insulă pe Dunăre

📁 Carte
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 16 iulie 2014

Ajunsă victimă a proiectelor de mega-construcții ale regimului comunist, frumoasa insulă Ada-Kaleh se află astăzi sub apele Dunării. N-au rămas, de pe urma ei, decât amintirile locuitorilor alungați și fotografiile care surprind câte o fărâmă din viața pe insula considerată, de cunoscători, un colț de Rai.

Volumul de față, apărut cu sprijinul Muzeului Țăranului Român, încearcă să trezească la viață o parte din farmecul insulei Ada-Kaleh, prin imagini de colecție și interviuri cu vechii insulari. Vom citi, așadar, despre viață cotidiană, obiceiuri, religie, gastronomie, sărbători, prietenii de-o viață și toate lucrurile care au făcut din Ada-Kaleh un loc de basm. Din păcate, acest loc s-a transformat, între timp, într-un paradis pierdut, care mai trăiește astăzi doar în amintirea celor născuți pe Ada-Kaleh și aflați încă în viață. Aceștia sunt oamenii care mai au scris pe buletin „născut pe Ada-Kaleh”;pentru ei, insula este „patria din buzunarul de la piept”, pe care o poartă mereu aproape. Însă după dispariția acestor nu va mai rămâne nimic. Prin urmare, volumul Adakale-Li. Patria din buzunarul de la pieptdevine o adevărată carte de colecție, adunând și păstrând în paginile sale, în siguranță, cât de mult s-a putut din poveștile insulei.

ada kaleh island jpg jpeg

Adakale-Li. Patria din buzunarul de la piept

Autori:Carmen Mihalache, Magda Andreescu

Editura Martor;număr pagini:286