Autor 11534 vizualizări


Fascinanta lume a Vestului Sălbatic... Cu cowboys şi indienii ei. Cu bandiţii – desperados – care atacau din goana cailor diligenţe şi trenuri totodată, pentru a le jefui. Cu hoţii de vite, cu şerifii apărători ai liniştei şi ordinii, cu vânătorii de recompense şi cu celebrii ei pistolari – gunmeni. Cu căutătorii de aur, fie în California anilor 1849-1850, fie în Alaska la sfârşitul secolului al XIX-lea (1898-1899). O lume aparte, cu oameni aparte, în care, pentru a supravieţui, trebuia să scoţi pistolul din toc sau puşca de sub şaua calului o fracţiune de secundă mai repede decât adversarul tău. Şi să tragi apoi fără cea mai mică ezitare. O lume în care viaţa omului valora infim de puţin. O lume în care se trăgea – şi se omora – pe la spate în mod curent. Doar aşa a murit faimosul pistolar Wild Bill Hikock. O lume în care rareori depăşeai 40-50 de ani şi mureai liniştit „în patul tău”, de moarte naturală. În acest caz, erai o veritabilă excepţie de la regulă. 

Tot o excepţie este şi personajul prezentului articol, Wyatt Earp (19 martie 1848-13 ianuarie 1929), între altele ajutor de şerif şi om al legii, care, după o viaţă tumultuoasă, supravieţuind tuturor duelurilor şi încleştărilor de care a avut parte, şi care nu au fost deloc puţine, a sfârşit, paradoxal, octogenar, de moarte naturală. Sau măcar cvasi-naturală:a decedat în patul său din micul apartament din Los Angeles, după unele surse din pricina unei cistite cronice, după altele, în urma unui cancer al prostatei.

A fost, spre cinstea şi onoarea lui, un aprig om al legii, un justiţiar itinerant, postură în care l-a idealizat cea de-a şaptea artă, mari actori ai Hollywood-ului întruchipându-l cu succes, de la Henry Fonda şi Burt Lancaster, la James Garner, Kurt Russell şi Kevin Costner. Însă nu a fost numai atât. Puţină lume ştie că el a mai fost şi:cartofor, vânător de bivoli şi de bizoni, asemenea lui Buffalo Bill, portar şi apoi proprietar de saloon, barman (bartender), căutător de aur, bărbier şi chiar... proxenet. Ocupaţii variate, aşadar, situate mai mult sau mai puţin la limita legii, unde nu jefuiai, nu ucideai dar... supravieţuiai. 

O viaţă de Westman, de o parte şi de cealaltă a legii

Wyatt Berry Stap Earp s-a născut la 19 martie 1848 la Monmouth, Illinois, fiind al treilea dintre cei cinci băieţi ai fermierului Nicholas Earp. La sfârşitul Războiului Civil (1861-1865), familia Earp, tatăl, mama, Wyatt şi cei patru fraţi ai săi, James, Virgil, Morgan şi Warren Earp au plecat din Monmouth şi s-au stabilit în California, la San Bernardino.

După patru ani, familia Earp s-a întors în Illinois. Nu vor rămâne nici aici multă vreme, stabilindu-se în oraşul Lamar, din sud-vestul statului Missouri. La 1870, Wyatt Earp s-a căsătorit cu Urilla Sutherland şi a intrat în rândurile poliţiei locale. După puţin timp, soţia sa a decedat, răpusă de febra tifoidă. Moartea soţiei sale l-a afectat foarte tare, astfel încât, lovit de suferinţă, a părăsit viaţa aşezată şi de om al legii şi a început să vagabondeze prin aşezările Teritoriului Indian. Arestat şi închis pentru furtul unui cal, a reuşit să fugă înainte de a fi judecat şi condamnat, pierzându-se printre vânătorii de bizoni din preeriile Kansasului. În intervalul 1871-1874, Wyatt Earp a practicat constant – şi bine – două meserii:jucător de poker (cartofor) şi vânător de bizoni. Se spune că, ocazional, a continuat să fure cai;n-a fost însă prins.

Scenă iconică din pelicula „My Darling Clementine” (1946): Henry Fonda (dreapta) e Wyatt Earp,  în vreme ce Walter Brennan este membru al clanului Clanton

Scenă iconică din pelicula „My Darling Clementine” (1946):Henry Fonda (dreapta) e Wyatt Earp, în vreme ce Walter Brennan este membru al clanului Clanton

În 1875 era din nou ajutor de şerif – deputy sheriff sau deputy marshall – în oraşul Wichita din Kansas. Unul dintre fraţii săi era barman într-un saloon. Un ajutor de şerif, ne spune Joe Hamman în lucrarea sa de referinţă Far West, avea un salariu lunar de 250 $, la care se adăuga o primă de 2, 50 $ pentru fiecare arestare.

Dar nici acum nu avea să rămână prea mult timp om al legii. În urma unei dispute cu un rival politic al superiorului său, şeriful, s-a ajuns inevitabil la duelul cu pistoalele, pe care Wyatt l-a câştigat, omorându-şi adversarul. Şeriful, neavând încotro, l-a destituit. După nici un an de zile, Wyatt Earp terminase pentru a doua oară cu impunerea legii – şi a trecut din nou de cealaltă parte a baricadei. Rămas fără ocupaţie, s-a îndreptat spre exploatarea zăcămintelor aurifere din munţii Black Hills, din Dakota (1877).

Se va întoarce, pentru a treia oară, nu şi ultima, la steaua de ajutor de şerif în oraşul Dodge City, din comitatul Ford, în intervalul 1878-1879. Aici îi va cunoaşte pe faimoşii pistolari William B. Masterson, Luke Short, Ben Thompson şi, mai ales pe John Henry-Doc-Holliday, la origine medic stomatolog, cu care se va împrieteni foarte strâns. În 1879, un nou duel – provocat de un cowboy beat, care căuta ceartă, duel câştigat de Earp, care a scos pistolul şi a tras mai rapid – l-a forţat pe ajutorul de şerif să părăsească şi acest oraş.

Earp a încercat apoi un nou, dar destul de primejdios experiment, devenind însoţitor înarmat al diligenţelor firmei „Wells Fargo and Company”. Nici aici aventura şi pericolul nu au lipsit, indienii şi bandiţii fiind omniprezenţi. Nu ştiau însă cu cine se puneau. Şi au aflat-o pe pielea lor. El a supravieţuit, ei însă nu... 

Uneori te impui cruţând

Aceste cazuri, în care-ţi cruţai adversarul, erau extrem de rare în Vestul Sălbatic, dar... existau. Este şi episodul duelului dintre Wyatt Earp, deputy marshall în Dodge City, şi redutabilul gunman Clay Allison, episod narat de acelaşi Joe Hamman în sus-menţionata sa lucrare.

Clay Allison, faimos pistolar şi om certat cu legea, a auzit că Earp l-a împuşcat pe un fost tovarăş de-al său de fărădelegi, cowboy-ul Jim Hoy, care, sosit beat în Dodge City, începuse să tragă, de pe cal, cu ambele pistoale, în uşile şi ferestrele caselor şi în felinare. Earp i-a ieşit înainte şi l-a somat să se potolească. Hoy a tras în el şi l-a ratat (era prea beat ca să poată ţinti ca lumea). Aflat în legitimă apărare, ajutorul de şerif a ripostat şi l-a trimis pe Hoy în lumea drepţilor. Iar Allison venise în Dodge City hotărât să-l răzbune. În drum spre răfuiala cu Earp, trecuse prin Cimmaron, unde îl ucisese pe şeriful de acolo. Tribunalul local l-a achitat, după ce pistolarul a declarat că se aflase în legitimă apărare. O declaraţie falsă, pe care nimeni nu a îndrăznit să i-o conteste.

Earp fusese prevenit de sosirea lui Allison. Ca reacţie, a declarat flegmatic:„Să vină, sunt pregătit!”. Apoi, nerenunţând la obiceiurile sale cotidiene, a servit micul dejun, şi-a băut cafeaua şi a ieşit în strada principală să-şi facă rondul. Întâmplarea a făcut ca dueliştii să se întâlnească faţă-n faţă, chiar la intrarea în Long Branch Saloon („Salonul ramurii lungi”), venind amândoi din direcţii opuse. La ferestre, zeci de perechi de ochi urmăreau scena.

A urmat o scurtă conversaţie, extrem de tensionată:

-Tu eşti Wyatt Earp?

-Eu sunt Wyatt Earp.

-Te caut!

-M-ai găsit!

-Tu l-ai ucis pe Hoy?

-Şi ce te priveşte pe tine?

-Mi-era prieten!

După care nimeni nu mai spuse nimic. Dacă a trecut o fracţiune de secundă, poate şi mai puţin... Privitorii de la ferestre îl văzură dintr-o dată pe Allison cu mîinile ridicate şi pe Earp, cu pistolul într-o mână, ţintind inima adversarului, ridicând încet piedica şi... netrăgând. Allison era livid.

-Asta a fost, Allison! Acum cară-te de aici şi să nu te mai văd vreodată!– spuse scrâşnind şeriful.

Fără să tragă şi să ucidă, omul legii câştigase.

 Arbitru într-un meci de box

Acesta a fost, fără îndoială, un episod inedit şi chiar amuzant din viaţa lui Wyatt Earp, povestit de acelaşi Joe Hamman în cartea sa.

În anul 1886, Earp se afla la San Francisco şi se îndrepta spre hipodrom, având asupra sa un pistol şi o importantă sumă de bani. În holul hotelului „Astoria” fu recunoscut de organizatorii meciului de box dintre Bob Fitzimmons şi Tom Sharkey. Impresarii l-au văzut imediat în Earp, o personalitate impresionantă, pe arbitrul ideal al meciului de box. Şi i-au făcut propunerea. Pe care westman-ul o refuză la început. Cei doi impresari insistară – în final, Earp cedă şi acceptă.

Când s-a prezentat pe ring, în hainele sale de călătorie, deoarece nu avusese timp să se schimbe, cei peste 1.000 de spectatori îngrămădiţi într-o magazie mare din port, transformată în ring, îl ovaţionară cu frenezie. Le mulţumi cu un discurs scurt şi plin de bun-simţ, după care, vrând să se simtă mai comod, mai în voie, îşi scoase haina. Şi toată lumea izbucni într-un uriaş hohot de râs:la brâu se afla tradiţionala centură, cu pistolul în toc. Cowboy-ul tot cowboy, chiar şi în postura de arbitru.

„Cred că m-am făcut roşu ca sfecla – avea să mărturisească el mai târziu, povestind episodul – în faţa zeflemelei acestor mii de spectatori, care mă priveau cu atenţie, în timp ce-i întindeam arma şerifului de poliţie Whiteman, care stătea în primul rând, lângă frânghii”.

Între atâtea împuşcături nu strică să ai parte, câteodată, de puţin umor, de un pic de destindere.

 Un nou conflict, la Tombstone

În 1880, la sugestia fraţilor săi Virgil şi Morgan, Wyatt s-a deplasat în proaspăt înfiinţatul oraş minier Tombstone (în traducere, piatră funerară, piatră de mormânt) din Arizona, lângă o mină de argint, care i-a atras şi pe mai vechii prieteni şi tovarăşi de aventuri din Dodge City, „Doc” Holiday, „Bat” Masterson şi Luke Short.

Aici, fraţii Earp au avut fiecare slujba lor bine definită:Virgil era ajutor de şerif, James era proprietarul unui saloon, Morgan era barman, dar lucra şi pentru „Wells Fargo and Compnay”. În ceea ce-l priveşte pe Wyatt, el avea nu mai puţin de trei slujbe:era co-proprietar al barului „Oriental Saloon”, lucra în mina de argint şi era în acelaşi timp ajutor de şerif în comitatul învecinat Pima. Şi a mai făcut el ceva important în această perioadă:s-a îndrăgostit de actriţa şi cântăreaţa de cabaret Josephine Sarah Marcus, care avea să-i devină într-o bună zi soţie.

Şi tot aici, în Tombstone, avea să izbucnească războiul pe viaţă şi pe moarte între familiile Earp, pe de o parte, Clanton şi McLaury, pe de altă parte.

O parte dintre biografii lui Wyatt Earp atribuie rivalitatea celor două clanuri (familii), Earp şi Clanton, unor cauze de natură politică. Clanul Clanton, format din crescători de vite, împreună cu clanul McLaury şi cu şeriful John Behan erau adepţi ai partidului democrat, în timp ce fraţii Earp aveau simpatii republicane. În Vestul Sălbatic, în ţinuturile de frontieră, aspectul politic avea fără îndoială o relevanţă şi o semnificaţie extrem de mici în raport cu regiunile şi oraşele de pe Coasta de Est. Rivalităţile erau mai degrabă generate de concurenţa în numărul şi calitatea vitelor, de prestigiul la mânuirea armelor şi chiar de poveştile sentimentale, de dragoste. O astfel de rivalitate ar fi existat chiar între cei doi oameni ai legii, şeriful John Behan şi ajutorul de şerif Wyatt Earp, la inima cântăreţei de cabaret Josephine Sarah Marcus, care, am văzut, l-a ales pe ajutorul de şerif. 

Excepţie în lumea Vestului Sălbatic:Wyatt Earp moare la 81 de ani

Acţiunea sângeroasă a fost declanşată la 26 octombrie 1881 de către clanurile Clanton şi McLaury. În acea zi, Ike şi Bill Clanton, urmaţi de Tom şi Frank McLaury şi Bill Clayborne, au intrat în oraşul Tombstone purtând arme asupra lor – legea interzicea acest lucru;la intrarea în oraş erai obligat să depui armele, pe care le luai înapoi atunci când plecai – şi ameninţând că vor împuşca întregul clan Earp. După care turbulenţii s-au îndreptat spre adăpostul de cai de la O.K. Corral, conştienţi fiind că fraţii Earp vor riposta. O replică se impunea, iar de acest lucru erau conştienţi şi fraţii Earp. Virgil, Morgan şi Wyatt Earp, ajutaţi de Doc Holliday, s-au îndreptat hotărâţi spre O.K. Corral. Adversarii lor au deschis focul, iar în schimbul de focuri care a urmat Ike şi Bill Clanton împreună cu fraţii McLaury au fost ucişi.

Fraţii Earp au fost imediat judecaţi, dar, socotindu-se că au acţionat în legitimă apărare, ceea ce era de altfel purul adevăr, au fost achitaţi. O sentinţă cu care cei rămaşi în viaţă din clanul Clanton nu aveau cum să fie de acord. Şi au acţionat mişeleşte, au lovit pe la spate, evitând o înfruntare cinstită, faţă-n faţă. Astfel, într-o noapte de decembrie 1881, Virgil Earp, aflat în timpul unui rond, a fost împuşcat pe la spate şi rănit grav la un braţ, pe care l-a pierdut definitiv, rămânând infirm. Iar într-o altă noapte, din martie 1882, alt frate, Morgan Earp, a fost asasinat. Tot pe la spate, cu ucigaşul mistuindu-se în tenebrele nopţii. Era clar că venise rândul lui Wyatt Earp să-şi joace cărţile rămase. Şi, de această dată, să meargă până la capăt. Fără milă şi fără cruţare. Şi, ajutat de nedespărţitul şi fidelul camarad Doc Holliday, o va face. După propria lui lege.

Clanul Earp – mai precis ce mai rămăsese din el – a părăsit Tombstone, îndreptându-se spre California. Wyatt însă, care devenise ajutor de şerif în poliţia Teritoriului Arizona, s-a întors la Tombstone. Aici, în gara Southern Pacific, a lichidat o primă echipă de pistolari trimişi să-l asasineze. Apoi, împreună cu Doc Holliday şi alţi vechi camarazi de arme, a lichidat aproape 20 de cowboy-s, cei rămaşi în viaţă dintre fraţii Clanton şi acoliţii acestora, în Tombstone şi în toată Arizona. Apoi, cu misiunea definitiv împlinită, s-a îndreptat spre Colorado, unde s-a stabilit pentru câtăva vreme, căsătorindu-se cu Josephine Sarah Marcus.

Wyatt Earp a murit de bătrâneţe,  lucru cu totul neobişnuit pentru un om de felul lui în timpurile acelea (aici,  într-o fotografie din 1926)

Wyatt Earp a murit de bătrâneţe, lucru cu totul neobişnuit pentru un om de felul lui în timpurile acelea (aici, într-o fotografie din 1926)

Nici aici nu va rămâne prea mult timp. Va pleca la San Diego, în California, devenind proprietar de saloon. La sfârşitul veacului al XIX-lea, în timpul goanei după aur din Klondike, Alaska, va fi rănit de un pistolar în timp ce încerca, neînarmat fiind, să rezolve verbal un diferend. Cuplul Earp, Wyatt şi Josephine, se va stabili ulterior la Tonopah, în Nevada, capul familiei fiind tot proprietar de saloon.

Ultimii ani de viaţă îi va petrece la Los Angeles, unde se va stinge, bolnav probabil de cistită, dacă nu de cancer de prostată, la 13 ianuarie 1929, la venerabila vârstă de 81 de ani. Cea de-a treia şi ultima soţie, Josephine Earp, născută în anul 1861, va părăsi această lume, octogenară la rândul ei, în anul 1944. Tot într-un pat, într-un salon de spital, avea să moară, răpus de tuberculoză, la numai 36 de ani, la 8 noiembrie 1887, gunman-ul Doc Holliday, după ce rostea, cu un surâs amar, autoironicele cuvinte:„E caraghios! E tare caraghios!”. El era prietenul nedespărţit despre care Wyatt Earp afirmase cu hotărâre:„Doc nu e un sfânt, însă nimic nu-i va putea înstrăina vreodată prietenia mea”.

""