Autor 35644 vizualizări


O siluetă minionă, fragilă, gingașă. Privirea pătrunzătoare, feminină – ochii de un albastru aprig erau decoraţi cu o pereche de sprâncene arcuite. În viaţă a avut două mari iubiri: teatrul și actorul britanic Laurence Olivier. Nu a fost genul de vedetă care să dea tonul în modă, însă marile case de modă au știut cum să o plaseze în topul celor mai frumoase și mai elegante artiste ale secolului XX. Ea a reprezentat pentru mulţi mitul actorului care devine una cu personajul său – pentru istoria cinematografiei, dar și pentru pop culture, personajul din filmul „Pe aripile vântului”, Scarlett O’Hara, a asimilat-o pe actriţa Vivien Leigh.

Vivian Mary Hartley s-a născut pe 5 noiembrie 1913, în India britanică, unde părinţii ei, Ernest și Gertrude, au petrecut primii ani din copilăria micuţei. Relaţia ei cu scena a început de când avea doar trei ani: în prezenţa formaţiei de teatru amator a mamei sale, ea a recitat poezia „Little Bo Peep”, spre încântarea celor prezenţi. Apoi, la șase ani a fost trimisă în Anglia, la un internat catolic de fete, unde s-a împrietenit cu viitoarea mare actriţă Maureen O’Sullivan, cunoscută mai ales pentru rolul lui Jane din filmul „Tarzan”.

Anii ’30, anii începuturilor

 Viaţa lui Vivian a fost una agitată și nestatornică încă din copilărie. Ea călătorește prin întreaga Europă, îndrăgostindu- se de artă și de frumos – studiază în Italia și în Franţa, unde își dezvoltă latura sensibilă și devine fluentă în cele două limbi naţionale. Începutul anilor ’30 a fost pentru ea deschiderea unei noi lumi. În 1931 avea să se întoarcă în Londra împreună cu familia ei și să aibă un rol în filmul „A Connecticut Yankee” – un rol mic pentru cinematografie, însă unul imens pentru viitorul ei, căci Vivian hotărăște că actoria este ceea ce își dorește în viaţă. Așadar, se înscrie la Royal Academy of Dramatic Art din Londra. Iar anii ’30 tot începuturi au însemnat pentru ea. În 1931 îl cunoaște pe Herbert Leigh Holman, un avocat cu 13 ani mai mare decât ea, cu care se căsătorește un an mai târziu. Herbert credea că pentru focoasa Vivian teatrul este doar un capriciu, însă a susţinut-o să își termine studiile și a așteptat să îmbrăţișeze adevăratul rol al oricărei femei: cel de soţie și de mamă. Se pare că s-a înșelat. Nici venirea pe lume, în 1933, a fetiţei lor, Suzanne, nu a făcut-o pe Vivian să renunţe la scenă. Avându-l alături pe John Gliddon ca impresar, care o sfătuiește să ia ca nume de scenă Leigh, Vivian debutează, în 1935, în piesa „The Mask of Virtue”. După o seară impecabilă și aplauze la scenă deschisă, Alexander Korda i-a oferit tinerei actriţe un contract în industria de film, plus numele de Vivien în loc de Vivian. Cea mai de preţ răsplată pentru rolul din prima ei piesă de teatru a fost însă Laurence Olivier. Imediat după spectacol, actorul a felicitat-o și de atunci, pentru o scurtă perioadă de timp, cei doi au fost buni prieteni. O scurtă perioadă, pentru că relaţia dintre cei doi s-a schimbat, între ei născându-se o pasională poveste de dragoste. Vivien și Olivier au fost, ani mai târziu, cuplul de aur al Hollywoodului. Iubirea dintre ei a lăsat cinematografiei unele dintre cele mai de preţ roluri, căci interpretarea lui Antoniu și Cleopatra, Nelson și Lady Hamilton sau Romeo și Julieta a fost marcată, în cazul lor, de povestea personală.

Vivien Leigh şi marea sa iubire, actorul Laurence Olivier. Timp de 20 de ani au format unul dintre cele mai invidiate cupluri de la Hollywood.

Transcendenţa: când Vivien a devenit Scarlett

La nici doi ani de la apariţia romanului Pe aripile vântului (1936), cinematografia americană pregătea deja ecranizarea. În timp ce producătorul filmului, David O. Selznick, respinsese candidatura a peste 150 de actriţe pentru rolul eroinei, Vivien terminase de citit cartea și era convinsă că personajul i se potrivește mănușă. Destinul a făcut ca impresarul ei de atunci din Londra, Myron Selznick, să fie chiar fratele producătorului. Cu toate că lui Vivien i-a fost respinsă candidatura, chiar și fără o audiţie, pe motiv că este „prea britanică”, ea nu a renunţat. A zburat în Los Angeles, acolo unde deja începuseră filmările. Legenda spune că la intrarea pe platou, împreună cu Vivien, Myron i-a strigat fratelui său: „Hei, geniule, fă cunoștinţă cu Scarlett O’Hara”. A doua zi avea să aibă loc audiţia, iar talentul, precum și încăpăţânarea – numitorul comun pentru Vivien și Scarlett – i-au convins atât pe producător, cât și pe regizor să îi ofere rolul. Nu avea să le pară rău. După premiera filmului, „The New York Times” spunea: „Ea este perfect concepută pentru acest rol, prin artă și natură, încât orice altă actriţă să o joace pe Scarlett ar fi de neconceput“. Scarlett O’Hara este un personaj care a rămas scris cu litere mari în istoria cinematografiei. Este un model al feminismului care aduce la masă frumuseţea, inteligenţa, aroganţa și pasiunea. Farmecul personajului interpretat de Vivien Leigh este completat în egală măsură și de costume. Designerul Walter Plunkett a primit cel mai mare buget pentru costume de până atunci pentru a impresiona, dar și pentru a respecta adevărul istoric al perioadei.

Clark Gable şi Vivien Leigh, protagoniştii şarmanţi ai filmului „Pe aripile vântului”

„Tot ce avem este bumbac, și sclavi, și... aroganţă”

Dacă privim cu atenţie, evoluţia personajului este marcată prin costume. Filmul începe printre volanele albe, imaculate ale copilei Scarlett. Ca mai apoi, imediat, la petrecerea de la reședinţa Twelve Oaks, ea să poarte tonuri de verde – perfect potrivite pentru firea egoistă și invidioasă pe care o etalează, cu graţie, Scarlett. Începutul războiului o trece de la rochia albă de mireasă la cea neagră de doliu, totul fiind marcat de replica lui Rhett Butler: „Tot ce avem este bumbac, și sclavi, și... aroganţă”. Dacă în timpul războiului, eroina filmului își mai permite extravaganţe colorate, înfrângerea sudiștilor îi oferă culori pământii, în asentiment cu iubirea ei faţă de moșia de la Tara. Pentru cinematografie, dar și pentru femeile din întreaga lume, simbolul puterii și al supravieţuirii este rochia verde. Rochia verde croită din draperia de la geam, pe care Scarlett O’Hara a purtat-o cu demnitate pentru a-și salva familia de foamete, dar și moșia de la pieire. Întreaga peliculă este o veritabilă prezentare de modă: mătase, catifea, stofă, voaluri, panglici, pene; stridente sau nuanţate. Și în toată această perindare de eleganţă – chiar și în momentele cele mai grele – Scarlett își dezvăluie spre final silueta, cu o rochie roșie, îndrăzneaţă, cu decolteu mare, semi- acoperit de pene. Apoi, îmbrăcată în rochia neagră, amplă, cu o broșă sidefie prinsă în dreptul gâtului, Scarlett O’Hara, ajunsă acum în plină maturitate, încheia cercul – într-o totală antiteză faţă de început, ca un ying și yang – cu replica „Până la urmă, și mâine este o nouă zi”. Filmul „Pe aripile vântului” a câștigat anul următor zece Premii Oscar, dintre care cel pentru Cea mai bună actriţă în rol principal i-a revenit lui Vivien Leigh.

Pentru rolul lui Blanche DuBois din „Un tramvai numit dorinţă”, jucat alături de Marlon Brando, Vivien a câştigat cel de-al doilea Oscar din carieră.

Scarlett devine Blanche DuBois

După terminarea filmărilor pentru mult doritul rol, viaţa actriţei s-a împărţit între actorie și Olivier, cu care s-a și căsătorit în august 1940, avându-i ca martori pe Katharine Hepburn și Garson Kanin. Legătura puternică dintre ei doi a fost cunoscută și la Curte: când Olivier a fost numit cavaler al Marii Britanii, Vivien l-a însoţit la Palatul Buckingham pentru învestitură. Ea a fost numită Lady Olivier, nume pe care și l-a păstrat chiar și după divorţul din 1961. Anii ’40 au confirmat pentru Vivien Leigh două diagnostice medicale, care în cele din urmă aveau să îi fie fatale: tuberculoză și tulburare bipolară. Ca o ironie a sorţii, cea din urmă boală, cu care se confrunta încă din tinereţe, a ajutat-o în rolul lui Blanche DuBois, din filmul „Un tramvai numit dorinţă”. Cu toate că ani mai târziu Vivien declara că acest personaj n-a făcut altceva decât să o „împingă în nebunie”, laudele și premiile prestigioase s-au aliniat în vitrina ei – printre altele, a câștigat cel de-al doilea Oscar pentru rol principal. Frumoasa actriţă a murit în iulie 1967, la vârsta de 53 de ani, după ce plămânii i s-au umplut cu lichid (pleurezie). Vivien Leigh a fost una dintre cele mai frumoase actriţe ale marelui ecran. Asta este incontestabil. Cu toate că era destul de mică de înălţime, ea a pozat adesea pentru pictoriale în revista „Vogue”. De multe ori considera că frumuseţea îi este un impediment: „Oamenii cred că, dacă arăţi destul de bine, nu poţi să joci și, întrucât mă interesează doar să joc, cred că frumuseţea poate fi un mare handicap”.

Acest articol a fost publicat în numărul 218 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuţie a presei în perioada 15 martie - 14 aprilie 2020, dar şi în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum