Autor 11113 vizualizări


Aulus Vitellius Germanicus a domnit pentru câteva luni în „Anului celor patru împărați” (69), însă a rămas consemnat în istorie datorită lăcomiei sale și exceselor gastronomice. 

Un apropiat al împăraților Caligula, Claudius şi Nero, Vitellius a fost numit de împăratul Galba guvernator al Germaniei Inferior, în decembrie 68. Proclamat împărat de legiunile din provincii, și-a trimis trupele în Italia, reușind să obțină o victorie deceisvă asupra împăratului Otho, succesorul lui Galba, la Bedriacum, în apropiere de Cremona (14 aprilie 69). În următoarele zile, Otho se va sinucide, iar Vitellius va fi recunoscut împărat de către Senat.

Despre împăratul roman Vitellius, Suetonius spune că era un gurmand fără pereche. Lua totdeauna trei, câteodată patru mese pe zi: gustarea, prânzul, masa de seară și mesele orgiilor de noapte, făcând față la toate cu ușurință, prin obiceiul de a vomita. El se invita în aceeași zi la diverse persoane și fiecare masă nu costa gazda mai puțin de patru sute de mii de sesterți. Cea mai faimoasă a fost masa pe care i-a dat-o fratelui său la întoarcerea din Asia și la care s-au servit 2.000 din cei mai aleși pești și 7.000 de păsări, ficați de nisetru, limbi de flamingo, creieri de fazani și lapți de mrene. 

Pofta lui de mâncare era atât de nemăsurată, încât nu se putea opri nici la sacrificii sau pe drum. Ajungea să mănânce măruntaiele de pe altare și prăjiturile abia scoase din foc, iar în cârciumile de lângă drumuri înfuleca bucate ce abureau încă și chiar resturi, mâncate pe jumătate, cu o zi înainte.


Vitellius a inaugurat o perioadă de banchete și petreceri fastuoase, parade, triumfuri care nu au făcut altceva decât să secătuiască vistieria Imperiului Roman. 

„Astfel se desfășură o mare parte din domnia sa, conducând imperiul după sfaturile și capriciile celor mai proști dintre actori și conducători de care” (Suetonius). 

Sunt împrumutate sume mari de bani, pe care împăratul „uită” să le achite. În momentul în care creditorii solicitau banii, Vitellius ordona executarea lor. Cei pe care îi considera rivali sunt invitați la reședința cezarului, sub pretextul unei petreceri, și asasinați.

„N-a cruțat aproape pe nici unul din cămătarii, debitorii și perceptorii care-i ceruseră odată la Roma datoria... Dintre aceștia, pe unul l-a trimis la execuție chiar pe când îl saluta, dar îndată l-a rechemat și pe când toți îi lăudau mila, el a poruncit să fie omorât în fața lui, zicând că vrea să-și hrănească ochii... Pe un cavaler roman, care striga pe când era târât la pedeapsă «Ești moștenitorul meu», îl forță să-i arate tablele testamentului și când citi că împreună cu el este înscris ca moștenitor și libertul cavalerului, porunci să fie sugrumat împreună cu libertul” (Suetonius). 

Ascensiunea lui Vespasian

În timp ce Vitellius își făcea de cap la Roma, legiunile din Iudeea și Siria îl proclamă împărat pe Vespasian, cel ce fusese însărcinat de Nero, să înăbușe revolta iudeilor. La scurt timp exemplul este urmat și de legiunile de la Dunăre. În octombrie 69, în cea de-a doua bătălie de la Bedriacum, trupele lui Vitellius sunt zdrobite de legiunile lui Vespasian. Înconjurat de adversari, Vitellius face o încercare disperată de a atrage orașul de partea sa, acordând daruri și bani.

Chiar încearcă să-i sensibilizeze pe inamici, trimițând emisari însoțiți de fecioare vestale. Numai că „a doua zi, pe când aștepta răspunsul, i s-a raportat printr-un cercetaș că dușmanul se apropie. La această veste, el se retase într-o lectică, numai cu doi însoțitori, un brutar și un bucătar, și ajunse pe Aventin, în casa părintească, pentru ca de aici să fugă în Campania” (Suetonius).

Dând crezare unui zvon, cum că s-ar fi încheiat pacea, Vitellius se întoarce în palatul său de la Roma, unde este prins de oamenii lui Vespasian și omorât, la 20 decembrie 69.


Asasinarea lui Vitellius, pictură de Georges Rochegrosse (1883)

„În cele din urmă însă, îl legară cu mâinile la spate, îi aruncară un laț de gât, îi rupseră veșmintele, lăsându-l pe jumătate gol, îl târâră în for cu multe batjocuri în fapte și în vorbe, pe întreaga cale sacră, trăgându-i de păr capul înapoi, cum se obișnuiește la criminali... Unii aruncau în el cu noroi și murdării, alții îl apostrofau cu epitetul de mâncău și incendiator... În sfârșit fu omorât lângă scările Gemoniei, sfâșiat în bucățele și de aici târât în Tibru cu un cârlig” (Suetonius despre moartea lui Vitellius).