Vasile Lupu – protector al patriarhiilor ortodoxe orientale

Autor 4875 vizualizări


Domnitor al Moldovei între 1634-1653, Vasile Lupu s-a remarcat prin cultură, fiind păstrător al ideii imperiale bizantine şi totodată protector al spiritualităţii ortodoxe. A fost numit de către membrii Frăţiei Ortodoxe din Liov, “imaginea exactă a marelui Iustinian, împăratul de pioasă amintire”, iar de “cea mai luminată minte a secolului al XVII-lea” a fost descris ca fiind “domnitorul pe care nu-l încăpea Moldova, ca pe un om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decît domnească”.


Vasile Lupu – demn urmaş al împăraţilor bizantini

Marcus Bandini, un episcop catolic originar din Bosnia, contemporan cu Vasile Lupu, ni-l descrie ca fiind “de o statură potrivită, cu faţa oacheşă, cu sprâncenele negre, fruntea înaltă, nasul spre acvilin, buzele puţin întredeschise, mustaţa şi barba neagră, cu o expresie severă şi o căutătură încă mai severă a ochilor …”. Grecii privindu-l, aveau impresia că au în faţa lor un nou ctitor al imperiului bizantin4. Păstrător al ideii imperiale bizantine, idee care a supravieţuit fatidicului an 1453, Vasile Lupu a iniţiat o nouă deşteptare a vieţii din vechiul im - periu bizantin în care statul şi biserica erau reprezentate de împărat şi patriarh, cei doi fiind consideraţi “stâlpi de susţinere ai lumii bizantine”. El a influenţat pozitiv viaţa religioasă ortodoxă în limitele graniţelor pontice ale fostului orbis bizantin. În acea epocă, turcii deţineau controlul asupra Asiei Mici şi Orientului Apropiat, iar ţările române susţineau existenţa creştinismului în aceste teritorii.

Dintre toţi domnitorii români care au avut un rol important în susţinerea creştinismului oriental ortodox, Vasile Lupu a jucat rolul cel mai activ în organizarea şi conducerea vieţii religioase din Orient, iar sfera lui de influenţă a cuprins şi partea de sud a Dunării, Anatolia şi Egiptul. Existenţa patriarhiilor ortodoxe orientale depindea de el, la fel şi patriarhii care le conduceau. Titlurile destinate altădată basileilor (împăraţilor bizantini) i-au fost oferite lui Vasile Lupu de către aceştia în semn de recunoştinţă, considerându-l a fi “înlocuitorul preasfinţilor împăraţi ortodocşi”, “apărător al păcii peste tot pământul”, “cel ce sprijină toate bisericile ortodoxe”, “un nou Ahile fără de care n-ar mai fi dăiniut la Patriarhie piatră peste piatră”. Patriarhia Constantinopolului trecea printr-o perioadă de criză, iar situaţia patriarhilor, şederea lor în scaunul patriarhal era dependentă şi de voinţa sultanilor care cereau dări. Perioada 1633-1654 a fost o perioadă de instabilitate, pe scaunul ecumenic şezând pe rând nouă patriarhi. Dintre aceştia, în perioada menţionată, şapte au fost nevoiţi să plece din scaun sau să revină. Cei nouă patriarhi au fost: Chiril I – 1634-1635; Chiril II – 1635-1636; Partenie II – 1648-1651; Neofit III – 1636-1637; Chiril III – 1651; Chiril I – 1637-1638; Ioanichie II 1651-1652; Chiril II – 1638-1639; Atanasie III – 1652; Partenie I – 1639-1644; Paisie I – 1652-1653; Partenie II – 1644-1646; Ioanichie II – 1653-1654; Ioanichie II – 1646- 1648; Paisie I – 1654-1655.

Plăteşte datoria Patriarhiei 

 În 1640 situaţia financiară a Patriarhiei Ecumenice era dezastruoasă. Nici patriarhul Chiril I Lucaris nu reuşise să salveze biserica, dimportivă, o împovărase cu datorii, la fel şi patriarhul Chiril al II-lea, care a părăsit scaunul ecumenic în 1639, fiind judecat şi închis de sultanul Murad al IV-lea (1622-1640), lucru care a determinat alegerea unui nou patriarh. Un lucru deosebit de important este faptul că între candidaţii la scaunul patriarhal ecumenic, alături de Porfirie al Niceei şi Partenie al Adrianopolului s-a aflat şi mitropolitul Varlaam al Moldovei, susţinut de domnitorul Vasile Lupu. La 1 iulie 1639, Partenie de Adrianopol a urcat în scaunul de patriarh ecumenic sub numele de Partenie I. Cu acest patriarh Vasile Lupu a întreţinut relaţii diplomatice, a cores - pondat în limba greacă, limbă pe care o cunoştea foarte bine şi a cerut voie să intervină în rezolvarea problemelor interne ale Patriarhiei Ecumenice, iar Patriarhia a acceptat condiţiile impuse de domnitorul moldovean. Una dintre aceste importante condiţii a fost controlul bugetului bisericii cu ajutorul unei comisii formate din patru episcopi aleşi anual de sinodul bisericii. În urma acceptării condiţiilor impuse, Vasile Lupu a scos din vistieria Moldovei suma importantă de 2.000.000 de aspri, astfel plătind vechea datorie a Patriarhiei, plus alţi 48.000 de aspri din datoria cea nouă, la care s-au mai adăugat şi alţi 468.000 de aspri.

Moaştele Sfintei Parascheva 

 În 1641, în semn de recunoştinţă, Patriarhia Ecumenică a dăruit Moldovei moaştele Sfintei Paras - cheva, lucru atestat documentar de Actul Sinodal semnat de patriarhul Partenie şi membrii sinodului său. “Partenie cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscopal Constantinopolei, Romei celei Nouă şi Patriarh ecumenic. E lucru vădit şi dovedit în Scriptura Veche şi în cea Nouă că, întru toate, Pronia dumnezeiască totdeauna are grija tuturor creaturilor, văzute şi nevăzute, ale celor de pe pământ, adică a celor din ceruri şi cu dumnezeiasca ei putere de lucrare păstoreşte şi ţine toate şi fără dânsa nimic nu s-a făcut, iar cel ce cugetă şi plănuieşte lucruri potrivnice ei cade din harul lui Dumnezeu şi din fiinţa Celui ce le vede, precum trufaşul acela şi mîndrul, Luceafărul … Deoarece deci, pe când Marea Biserică a noastră petrecea în multă bunătate şi în paşnică stare şi fiind îndreptată apostoliceşte şi după canoane de către răposaţii patriarhii de demult, cel ce a fost pe vremuri duşmanul, urâtor al binelui şi rău întru toate ale adevărului, a pornit mare război şi tulburare împotriva ei aşa încât să fie lipsită şi de toate multele ei bunuri şi să cadă în datorie foarte grea şi cu neputinţă de suferit din partea potrivnicilor şi duşmanilor ei, sub care au căzut asupră-I multe lucruri grozave şi pedepse ce nu se pot îndura şi fără măsură şi ar fi ajuns ea la cea mai mare pustiire şi la pieirea de săvârşită a creştinilor drept credincioşi, căci noi nu mai puteam să ne împotrivim şi să ne apărăm de grozavele cereri care se făceau zilnic şi necontenit, împrumutării şi celelalte greutăţi fiind nemăsurate şi de nesuferit, dar Dumnezeu cel prea Bun, Acela care voieşte totdeauna mântuirea celor cucernici şi mai ales păstrarea şi trăinicia Marii Biserici, a lucrat în inima prea strălucitului şi prea creştinului domn a toată Moldovlahia, domnul Io Vasile voievod, fiul sufletesc prea dorit şi iubit al Smereniei noastre, care mistuit de iubirea lui Dumnezeu, s-a mişcat încă de acasă şi nu numai acum şi-a arătat neîndemnat de nimeni bunătatea sa către Biserica Mare şi de la dânsul am luat oarecare uşurare şi despovărare a datoriilor de nesuferit şi nenumărat, dar şi pe urmă făgăduieşte bucuros şi din toată inima să ajute după puteri Marii Biserici şi Smereniei noastre şi să fie apărător şi ajutător în toate şi să afle gata a se împotrivi şi a izgoni şi a pune pe fugă orice duşman şi potrivnic al Bisericii şi al nostru şi a respinge prin înţeleapta sa cârmuire nevoile ce ar veni şi supărările şi cu totul să ne cureţe Biserica lui Hristos şi pe noi de datoria cea nesuferită şi să nu lase pe nimeni a încălca hoţeşte Biserica, precum toate se văd scrise după felul şi numele lor în tomul sinodicesc ce s-a făcut.

 Pentru binefacerile şi făgăduiţele făcute de bunăvoia lui cu îndemnul lui Dumnezeu, ale prea strălucitului şi prea cucernicului domnului ace - luia, Smerenia noastră şi împreună cu Sfântul Sinod cel desăvârşit în jurul nostru, al prea sfinţilor arhierei, întru Duhul Sfânt, iubiţi fraţi ai noştri şi conliturghisitori, al preacinstiţilor clerici, al prea evlavioşilor preoţi, al preadestoinicilor şi preanobililor fruntaşi şi al tuturor celorlalţi negăsind nimic alta vrednic şi cuvincios pentru a mulţumi celui preacucernic şi întru toate prea ortodox domnului, aceluia ca semn de mulţumire faţă de dânsul şi de sfinţirea ţării lui, decât că, din sfintele moaşte ale Marii Biserici a lui Hristos pe care o cârmuim am judecat şi am dat chibzuinţa tuturor, de obşte, care s-au învoit în această privinţă şi nu s-au împotrivit, adică: arhierei, clerici, preoţi, fruntaşi mireni şi alţi, a se da sfintele moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă, pe de o parte, cum s-a spus mai sus, pentru sfinţirea şi binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei, iar pe de alta, pentru lauda şi mulţumita şi slava binefăcătorului aceluia al Bisericii celei Mari, acel preastrălucit şi împodobit cu toată dreptatea şi tot adevărul, domn a toată Moldovlahia, care a arătat atâta grăbire şi gust de a înlătura greutăţile Bisericii celei Mari şi ale Smereniei noastre şi care şi de acum înainte a hotărât şi a făgăduit să o sprijine şi s-o scape de primejdia ameninţătoare a datoriilor de nesuferit şi să ne păzească în pace şi netulburaţi şi pe duşmanii şi potrivnicii şi prigonitorii noştri şi ai Bisericii ce s-au pornit în orice chip ar fi ca să tulbure şi să supere Bi - serica şi pe noi, să-i îndepărteze cu puterea şi ajutorul lui de domn; astfel s-a judecat şi s-a hotărât de tot Sfântul Sinod a se face cu acele sfinte moaşte ale Sfintei Parascheva. Şi pentru aceasta s-a făcut şi această scrisoare sinodicească, patriarhiească de asigurare şi s-a aşternut în această condică a Sfintei Biserici a lui Hristos cârmuită de mine pentru ară tarea tuturor şi sârguinţa hotărârii şi chibzuirii obşteşti. În luna mai, indictionarul al patrulea 1641. Partenie, cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Nouă şi Patriarh ecumenic. ” Primind sfintele moaşte, voievodul le-a aşezat cu mare cinstire în biserica Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi, oraşul care devenise între timp un mic Constantinopol. Biserica a fost ctitorită de el, lucru atestat de textul pisaniei.

“Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată eu robul, Stăpânului Domnului Dum - nezeu Mântuitorul nostrum Iisus şi închinător al Treimii, Io Vasile Voie - vod cu mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Moldovei şi cu doamna noastră Teodosia şi cu dăruiţii de Dumnezeu copii, Ion Voievod şi Maria şi Ruxandra am zidit această rugă în numele Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur. ”  

Vasile Lupu – un diplomat abil  

În 1645, Vasile Lupu a corespondat şi cu ţarul Rusiei, Mihail Fedorovici, căruia i-a cerut cu smerenie ajutor pentru Patriarhia ecumenică, înfăţişând situaţia dramatică a bisericii constantinopolitane, aflată sub stăpânirea nemiloasă a turcilor. Prin ridicarea Patriarhiei de Constantinopol, Vasile Lupu a urmărit să restabilească întreaga lume ortodoxă bazată pe demnitate, dar a fost înşelat în această privinţă de patriarhul Partenie. Pentru pedepsirea înaltului cleric care s-a dovedit a fi nevrednic, Vasile Lupu a plătit o sumă de 15.000 de taleri, iar vinovatul a fost spânzurat în Constantinopol în anul 1645, în faţa bisericii Sfânta Sofia.12 Începând cu anul 1651, influenţa domni torului în oraşul sfânt Constan - tinopol, oraşul care valora singur cât un imperiu, a scăzut, crescând în schimb influenţa Angliei, care diplomatic i-a sprijinit pe Chiril al III-lea şi pe Paisie I, fost mitropolit de Larisa, să ocupe scaunul patriarhiei constantinopolitane.

Vasile Lupu a întreţinut relaţii diplomatice şi cu reprezentanţi ai scaunului patriarhal din Alexandria. Prin abila sa diplomaţie, a reuşit să numească pe mitropolitul Ioanichie de Bereea ca patriarh al Alexandriei în locul patriarhului Nichifor I Klaronzaunos, trecut la cele veşnice. Apoi a mediat un conflict izbucnit încă din timpul patriarhului Nichifor I între Patriarhie şi călugării de la muntele Sinai, conduşi de arhiepiscopul Ioasaf, care avea şi funcţia de egumen al muntelui Sinai. În rezolvarea acestui conflict s-a adresat atât patriarhului ecumenic, cât şi patriarhului Ierusalimului. La sfârşitul domniei lui Vasile Lupu, a venit în Moldova în drum spre Rusia şi patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei, iar întâlnirea lui cu Vasile Lupu a fost relatată şi de arhidiaconul şi secretarul patriarhului Paul de Alep. Influenţa marelui domn asupra Patriarhiei Ierusalimului s-a manifestat şi în anul 1644, numind pe egumenul grec Paisie stareţul mânăstirii Galata, patriarh al Ierusalimului în locul patriarhului Teofan, decedat în 1644. Ridicarea noului ales la treapta arhieriei a avut loc la Iaşi în frumoasa biserica Trei Ierarhi. Aici, mitropolitul Varlaam al Moldovei şi ierarhii Grigorie al Larisei şi Lavrentie al Casandrei l-au sfinţit pe Paisie spre sfârşitul lunii martie în 1645. Egumenul Paisie avusese ca as cultare strângerea veniturilor de la mânăstirile moldovene închinate Patriarhiei Ierusalimului. Aceste venituri, plus ajutorul personal al domnitorului , au susţinut o însemnată perioadă de timp existenţa Patriarhiei Ierusalimului. Aceste venituri, plus ajutorul personal al domnitorului au susţinut o însemnată perioadă de timp existenţa Patriarhiei Ierusalimului.  

Vasile Lupu a fost sprijinitor şi al vieţii monastice din muntele Athos şi Meteora. Călugări plini de smerenie îi cereau ajutorul obligându-se să fie smeriţi rugători către Domnul pentru întreaga familie a generosului domnitor. Timp de aproape două decenii, ilustrul domnitor Vasile Lupu a re - prezentat pentru bisericile ortodoxe orientale un protector, înscriind astfel o epocă luminoasă în istoria bisericii universale. A fost voievodul prin care Moldova a dăruit cu generozitate Orientului creştin speranţa existenţei şi a întreţinut nestinsă candela spiritualităţii ortodoxe. 


""