Autor 6031 vizualizări


Haute couture – un sistem de valori, o unitate de măsură a elitelor. Haute couture! vine la pachet cu un parfum de nostalgie, o nostalgie a vremurilor în care, dintre sutele de straturi de ţesături fine, venea mirosul aristocraţiei. Revenind în mijlocul secolului al XIX-lea, ne amintim că moda era, în mare parte, creată de femei pentru femei. Cu toate acestea, într-o lume a femeilor, borna zero a haute couture-ului a fost stabilită de către un bărbat. Şi cu toate că numele este francez, şi regulile sunt franceze, părintele modei elitiste este un englez: Charles Frederick Worth.

Una dintre cele mai des întâlnite meserii ale femeilor din secolul al XIX-lea era aceea de croitoreasă. Devenise deja o tradiție feminină, care a evoluat odată cu societatea: femeile au devenit antreprenoare, având propriul atelier, sau își făceau un renume, croind exclusiv pentru anumite personalități ale momentului. Competiția dintre damele Parisului le implica și pe croitorese. Etalonul era unicitatea, se juca „murdar”, dar nu kitschios. Moda îşi urma cursul obişnuit, neştiind că schimbarea avea să vină de la nord, pe Canalul Mânecii. 

Un englez la Paris 

Pe 13 octombrie 1825 se năştea în familia Worth cel de-al treilea copil: Charles Frederick. În Bourne, comitatul Lincolnshire, nu se petrecea nimic spectaculos. Oamenii o duceau greu în orăşelul încă traversat de un drum construit de vechiul Imperiu Roman. Micile scamatorii financiare ale lui William Worth nu au făcut altceva decât să aducă în sapă de lemn familia pe care, neputincios şi laş, a părăsit-o în cele din urmă. Pentru a supravieţui, Charles a fost trimis să lucreze la numai 11 ani în atelierul unui tipograf. După un an, micul Worth a luat o decizie care avea să îi schimbe viitorul: a plecat la Londra, unde s-a angajat în marele magazin din Picadilly Circus, Swan & Edgar. Slujba sa de acolo s-a dovedit de nepreţuit. A învăţat lecţia textilelor fine, de calitate, şi, în acelaşi timp, gusturile rafinate ale elitelor societăţii. Mai mult, dat fiind faptul că magazinul se afla în aproprierea Galeriilor Naţionale din piaţa Trafalgar, timpul liber şi-l petrecea acolo, studiind cu atenţie tablourile, dar mai ales costumele pictate ale epocilor trecute. După şapte ani, el şi-a schimbat locul de muncă, alegându-i pe cei de la Lewis & Allenby, o companie pasionată în special de comercializarea mătăsii.


În 1846, cu şase lire în buzunar şi cu un geamantan de fineţuri într-ale modei, a plecat la Paris. În scurt timp, noua lui adresă avea să fie Rue Richelieu, numărul 83. Aici îşi avea sediul prestigioasa firmă Gagelin-Opigez & Cie, renumită în rândul parizienelor stilate pentru şalurile din caşmir, dar şi pentru faptul că era furnizorul de mătase al Casei Regale. La început, Charles a fost un simplu asistent de vânzări. Magazinul vindea produse frumoase, de calitate, dar cu un design simplu. Worth însă a început să vadă pentru cliente diferite tipuri de modele, personalizate pentru fiecare în parte. Simţul artistic şi dibăcia cu care lucra l-au promovat, el devenind şef de vânzări al departamentului de şaluri.

Primul designer şi primul manechin  

Cu fiecare zi, Worth aduce din ce în ce mai multe cliente şi totodată îşi construieşte un nume într-o societate în care haina îl făcea pe om. La Gagelin a cunoscut-o şi pe Marie Vernet, care, mai târziu, i-a devenit soţie. Adesea, Marie venea la magazin şi purta şalurile croite de Charles, pentru ca doamnele să le poată admira mai bine. Fire ambiţioasă, dar mai ales creativă, Worth şi-a propus să creeze şi rochii, la care şalurile pot fi asortate elegant. La o primă vedere, acestea păreau simple, dar croiala lor era mult mai fină. Creaţiile sale se vindeau ca pâinea caldă, aşa că Gagelin-Opigez & Cie s-a văzut nevoit să-i deschidă lui Worth propriul departament de rochii. Charles Worth devenea oficial primul croitor într-o lume a croitoreselor. La magazinul de şaluri îşi încununa munca cu participarea, în 1851, la Marea Expoziţie de la Londra şi la Expoziţia Universală de la Paris din 1855. Rochia albă de mătase cu trenă şi brodată cu aur a făcut senzaţie şi i-a adus premiul cel mare.

Casa de modă Worth îşi pune eticheta pe haine 

În 1858, englezul era în paginile ziarului „The Times”. Reuşise să învingă tradiţia feminină şi să demonstreze că bărbaţii nu sunt numai buni bucătari, ci şi buni croitori. Profitul celor de la Gagelin crescuse mai mult ca niciodată, dar în acte Charles nu a avut loc. Aşa că, împreună cu un prieten suedez, Otto Gustaf Bobergh, a înfiinţat prima casă de modă: Worth & Bobergh. Soţii Worth puseseră la cale cea mai bună strategie de marketing. Având deja un renume, ei erau invitaţi la diverse ceremonii şi baluri ale aristocraţiei pariziene. Aici, frumoasa Marie purta creaţiile soţului ei, atrăgând astfel o clientelă selectă pentru casa Worth. Aşa a cunoscut-o pe prinţesa Pauline de Metternich, soţia ambasadorului austriac la Paris, prinţul Klemens de Metternich. Rochiile casei de modă nou înfiinţate au vrăjit-o. Şi-a creat o rochie specială pentru unul dintre balurile împărătesei Eugenie de Montijo, soţia lui Napoleon al III-lea. Din acel moment, Worth a devenit designerul personal al ultimei împărătese a Franţei.


Casa Worth era celebră. Şi pentru că nu se rezuma numai la operele haute couture, trebuia într-un fel să îşi pună amprenta şi pe restul colecţiilor, mai mult decât o făcea prin simpla creaţie. Aşa că, Worth a fost prima casă de modă care a pus etichetă cu numele său pe haine. Fiind şi sub patronajul Casei Regale, întreaga Europă auzise deja de croitoraşul cel viteaz, care realizase nu mai puţin de 250 de rochii pentru împărăteasă cu ocazia inaugurării Canalului Suez, în 1869. Femei din America veneau special la Paris pentru a-şi comanda rochii de la Worth. Şi cu cât căpăta mai multă notorietate, cu atât preţurile creşteau. Se spune că prinţesa de Metternich ar fi dat pe o rochie din catifea lila 2.247 de franci.

Rochiile cu codiţă şi rochiile până la linia gleznei 

Worth a dus moda la un alt nivel: a avut curajul să transforme opulenţa. De multă vreme, crinolina făcea legea în rândul doamnelor. Din ce în ce mai mare, mai sofisticată, ea devenea tot mai greoaie de purtat, incomodă în activităţile de zi cu zi. Aşa că, în spatele uşilor casei de modă se lucra cu sârg la rezolvarea acestei probleme. Worth ştia că o rochie este mai frumoasă cu cât pune în evidenţă mai mult feminitatea celei care o poartă. Crinolina s-a micşorat simţitor şi a fost mutată în partea din spate – cine nu ştie frumoasele rochii de la finalul secolului al XIX-lea, cu aşa-zisa codiţă la spate? Erau marca Worth! Şi nu era decât începutul. La începutul anilor 1900, crinolina dispărea, lăsând loc rochiilor care urmau tiparul numit „linia prinţesei”, care punea în evidenţă talia doamnelor: silueta S.

Worth nu s-a oprit aici şi a şocat întreaga lume: rochia a fost scurtată. Nu vă imaginaţi că atunci a apărut fusta mini, dar rochia scurtată cu o palmă de la pământ, ridicată puţin peste gleznă, a surprins societatea încă prea conservatoare. Totul a pornit de la dorinţa împărătesei Eugenie. Acesteia îi plăceau nespus plimbările lungi, pe jos, iar partea inferioară a rochiei o incomoda, fiind prea lungă. Singura „rochie de plimbare”, cum era denumită, din acea perioadă, mai exact din 1885, se află astăzi la Muzeul Metropolitan de Artă.


Casa Worth crea colecţii întregi. Creaţiile erau purtate de domnişoare special angajate, care defilau în cadrul unei parade. Şi aşa, pe lista lui Charles Frederick Worth, se adaugă şi faptul că este primul designer care a folosit conceptul de paradă de modă. Doamnele veneau, observau, îşi alegeau modelul, culoarea şi tipul de material, şi apoi veneau la atelier pentru a le fi luate măsurile. Cu toate acestea, chiar dacă ţinutele nu erau tocmai haute couture, privilegiul de a participa la un astfel de eveniment era acordat doar unui grup select. Lista clientelor Casei Worth este copleşitoare: Regina Victoria, membrele familiei Romanov, împărăteasa Elisabeta a Austriei, regina Alexandrina a Danemarcei; celebrităţi precum Sarah Bernhardt, Lillie Langtry şi Cora Pearl, dar şi doamnele din familiile de renume ale Americii precum Vanderbilt, Hewitts şi Astor.

Pe 10 martie 1895, Charles a murit, la vârsta de 69 de ani, bolnav de pneumonie. Moştenirea Worth era pe mâini bune, fiind preluată de către cei doi fii ai săi, Gaston şi Jean. Numele Casei Worth era un etalon în modă. Se impusese într-atât încât, în prima parte a anilor 1900, marilor creatoare de modă precum Coco Chanel sau Elsa Schiaparelli le-a fost greu să îşi facă loc într-o lume a femeilor, condusă de un bărbat. Deviza „This is a man’s world, but it would be nothing without a woman or girl” a lui James Brown avea să apară mult, mult mai târziu, undeva prin anii ’60.