Svetlana Alliluyeva, fiica lui Stalin jpeg

Svetlana Alliluyeva, fiica lui Stalin

📁 Stalin și stalinism
Autor: Lavinia Irimia

Svetlana Alliluyeva, născută pe 28 februarie 1926, la Moscova, e poate una dintre cele mai controversate figuri ale perioadei staliniste. A fost singura fiică a marelui dictator Stalin şi a Nadezhdei Alliluyeva.

Datorită mediului în care a fost crescută şi constrângerilor de care a avut parte, Svetlana a încălcat regulile sovietice şi a plecat în India, fară ganduri de întoarcere în Uniunea Sovietică, iar în 1967 a evadat în America devenind cetăţean american.

Copilul dictatorului

Cunoscută şi ca Lana Peters, a fost singura fiica a lui Stalin, deşi au existat momente în viaţa ei când, poate, nu şi-ar fi dorit asta.

Svetlana vorbeşte deschis despre copilăria ei, în cartea sa “Tatăl meu, Stalin”. A fi fiica unui mare dictator nu este întotdeauna cel mai bun lucru. Svetlana a crescut departe de părinţii ei, fiind crescută de bonă, în casa de vacanţa a lui Stalin. A avut parte de o copilărie sumbră şi rece, mama ei Nadezhda Alliluyeva a murit în 1932, pe când Svetlana avea doar 6 ani. Stalin şi-a iubit fiica, însă a ţinut-o departe de el, crezând ca astfel o protejează. Caracterul dificil a lui Stalin a făcut ca Svetlana să creadă că acesta e vinovat de moartea mamei sale, şi să-l urască chiar dacă acesta îi era tată.

stalin fiica jpg jpeg

La vârsta de 16 ani a început să se îndrăgostească, însă tatăl ei nu era de acord cu nici un potenţial iubit al fiicei sale. Aceştia erau imediat învinovăţiţi pentru lucruri pe care nu le-au făcut şi erau cel mai adesea aruncaţi în închisoare. Lumea închisă în care trăia Svetlana s-a deschis odată cu începerea facultăţii, unde aceasta a avut ocazia să cunoască lume nouă, lume care nu o judeca prea aspru pentru faptul că era fiica marelui Stalin.

A avut trei copii, Joseph, Yekaterina şi Olga, primul din căsătoria cu Grigory Morozov, pe care Stalin nici nu a vrut să-l întâlnească, al doilea din căsătoria cu Yuri Zhdanov, fiul lui Andrei Zhdanov, mâna dreaptă lui Stalin, iar al treilea din căsătoria cu cetăţeanul american William Wesley Peters.

Sfârşitul

În 1953, când Stalin şi-a găsit sfârşitul, Svetlana nu a plâns la căpătâiul tatălui său, ci a simţit o mare tristeţe urmată de o şi mai mare senzaţie de eliberare din mâinile celui care i-a condus viaţa până atunci.A luat numele mamei sale, Alliluyeva, şi a început o carieră ca profesoară si traducătoare la Moscova. În timpul petrecut la un spital pentru o intervenţie chirurgicală, Svetlana l-a întâlnit pe Brajesh Singh, cu mult mai batrân decât ea, şi de care s-a îndrăgostit orbeşte. Nu le-a fost îngăduit să se căsătorească, iar Brajesh a murit în 1966 fiind grav bolnav. Datorită iubirii pe care i-o purta, Svetlana a cerut Guvernului Sovietic permisiunea de a pleca în India pentru a duce cenuşa lui Brajesh acasă. După multe intervenţii a obţinut permisiunea şi a plecat cu gândul de a nu se mai întoarce vreodată.

dominis john svetlana alliluyeva daughter of russian dictator joseph stalin in long island usa jpg jpeg

Evadarea din URSS

Sub strictă supraveghere sovietică, chiar dacă era în India, Svetlana a încercat să găsească o cale de a nu se mai întoarce în Uniunea Sovietică. Singura ei cale era de a apela la ambasada americană, iar asta însemna o mare trădare pentru ţara ei, pentru tatăl ei, şi mai ales, dacă ar fi fost prinsă nu era scutită de pedeapsă chiar dacă era fiica fostului dictator Stalin.

A reuşit să plece cu ajutorul lui Chester Bowles şi să obţină azil politic, iar în 1967 aflată la New York a susţinut o conferinţă de presă unde a vorbit despre Guvernul Sovietic, şi mai ales despre Stalin, ca dictator şi nu ca tată. Guvernul Sovietic a fost nemulţumit de declaraţiile Svetlanei, aceasta provocând un adevărat scandal şi datorită faptului că îşi anunţase publicarea manuscrisului “20 de scrisori către un prieten”, de care Guvernul Sovietic se temea, crezând că va conţine informaţii defăimătoare la adresa Uniunii Sovietice.

America a fost pentru Svetlana locul unde a început o nouă viaţa departe de zidurile gri ale Kremlinului. Aici s-a măritat cu William Wesley Peters, membru al comunităţii Talisin şi au avut o fiica Olga. Svetlana Alliluyeva a rămas multă vreme în America, dar s-a întors la Moscova, după căderea comunismului. În prezent locuieşte la Richland Center, Wisconsin în Statele Unite.

Svetlana Alliluyeva a rămas o personalitate controversată continuând sa publice multe din secretele din spatele zidurilor Kremlinului. A rămas în istoria Uniunii Sovietice ca fiică a lui Stalin şi mai mult decât atât, ca una dintre singurele personalităţi ale regimului care a reuşit să se elibereze de acesta.