Serghei Koroliov, geniul din Gulag care a proiectat satelitul Sputnik

Autor 8676 vizualizări


În cursa spaţială dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii de la mijlocul secolului XX, numele de Sputnik, Laika sau Yuri Gagarin au mare însemnătate pentru întreaga lume. Ceea ce nu ştiu mulţi este faptul că nimic din aceste proiecte nu ar fi fost posibil fără planurile şi geniul lui Serghei Koroliov. Încă din timpul tinereţii i se prezicea un viitor strălucit, el fiind pentru început proiectant aeronautic. Însă epurarea stalinistă din timpul anilor ’30 nu l-a iertat, Koroliov fiind trimis în lagărele Gulagului timp de şase ani.

Omul care a condus omenirea în era spaţială, Serghei Pavlovici Koroliov, s-a născut pe 12 ianuarie 1907, în Odessa. Mama lui, Maria, s-a despărţit de tatăl său, profesor de literatură rusă, dar micul Serghei a păstrat mereu o relaţie bună atât cu tatăl biologic, cât şi cu cel vitreg. În 1923 a devenit membru al Societăţii de Aviaţie şi Navigaţie Aeriană, iar un an mai târziu s-a înscris la Institutul Politehnic din Kiev.

Precum Gagarin, pasionat de zbor şi de aeronautică, el a studiat la Moscova, din 1926, avându-l ca mentor pe sovieticul Andrei Tupolev, distinsul proiectant de aeronave. Profesorul îl descria pe învăţăcelul Koroliov ca fiind „un om cu o dăruire nelimitată pentru locul său de muncă şi pentru ideile sale”. Koroliov a obţinut calificarea de pilot şi a început să proiecteze planoare cărora le-a adăugat motoare de rachetă.


Începutul anilor ’30 păreau prosperi pentru Serghei. În 1931, împreună cu alţi pasionaţi de zbor, au fondat Grupul de Cercetare a Propulsiei cu Reacţie (GIRD), un an mai târziu el fiind numit şeful grupului. În 1933, el a lansat cu succes prima rachetă cu propulsie lichidă. Văzând performanţele realizate în cadrul GIRD, sovieticii au propus fuzionarea centrului cu Laboratorul de Dinamică a Gazului, înfiinţând astfel la Leningrad Institutul de Cercetare a Propulsiei cu Reacţie, avându-l pe Koroliov director-adjunct.

Din Gulag, colonel al Armatei Roşii

Viaţa profesională părea că ia calea succesului, el fiind pe de o parte foarte muncitor, pe de altă parte devotat sovieticilor. Dar se pare că aceste două lucruri nu au fost suficiente. Pe 27 iunie 1938, patru agenţi secreţi au intrat peste el în apartament şi l-au arestat, fiind acuzat de spionaj. A fost bătut şi închis. În final, Koroliov a fost forţat să recunoască ceva ce nu făcuse: trădare şi sabotaj. Sentinţa: 10 ani de muncă silnică în mina de aur de la Kolyma, unul dintre cele mai înfricoşătoare lagăre ale Gulagului siberian. Politica lui Stalin a privat Rusia de multe minţi geniale, din acest motiv sovieticii rămânând mult în urma naziştilor din punct de vedere al dezvoltării tehnologice. El a fost unul dintre norocoşi: a supravieţuit lagărului, însă şi-a pierdut toţi dinţii, o falcă îi era sfâşiată şi a făcut un infarct. După cinci luni de detenţie, Koroliov a fost eliberat, cel mai probabil la insistenţele mentorului său, Andrei Tupolev. Sentinţa i-a fost scăzută la opt ani şi a ajuns într-o închisoare pentru intelectuali din Moscova – Saraska.


Aproape de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Koroliov împreună cu alţi oameni de inteligenţa cărora guvernul sovietic se putea folosi, au fost eliberaţi, fiind absolviţi de orice vină. El a fost transferat să lucreze la Comisia de Industrie Aeronautică. Apoi, în 1945, lui i s-a acordat gradul de colonel în Armata Roşie şi a fost trimis în Germania. A fost o schimbare radicală a vieţii sale, iar totul s-a datorat unui motiv foarte simplu: ruşii capturaseră depozitele unde naziştii ţineau componentele rachetelor V2 şi doreau ca ei să îşi dezvolte propriul sistem de rachete. Tot ceea ce găsise în Germania nazistă era cu mult superior la ceea ce se găsea în Rusia. Şi cu toate că proiectantul de rachete neamţ, Werner von Braun, şi echipa lui au plecat în America, ducând cu ei mai multe tipuri de mecanisme inventate de ei, Koroliov nu s-a dat bătut. De atunci, el a lucrat neîncetat pentru ca, pe 21 august 1957, să lanseze racheta sovietică R7, prima rachetă balistică intercontinentală.

Până la lună şi înapoi

După lansarea rachetei, Koroliov era însufleţit să facă şi mai multe, iar ideea utilizării tehnologiei pentru călătoriile în spaţiu o avea încă din tinereţe. Mai mulţi ani a insista cu acest proiect pentru a obţine aprobarea Academiei Ruse de Ştiinţă. Sovieticii nu erau foarte încântaţi, însă când ideea lansării unui satelit a început să fie vehiculată în presa americană, Serghei a obţinut sprijinul Guvernului. Aşa că, pe 4 octombrie 1957, a fost lansată racheta şi satelitul Sputnik 1 a ajuns pe orbită. O lună mai târziu, odată cu aniversarea a 40 de ani de la Revoluţia Rusă, Nikita Hruşciov a susţinut lansarea a încă unui satelit, Sputnik 2 – „cabină spaţială” la bordul căreia se afla căţeluşa Laika.


Dorinţa cea mai mare a savantului rus era de a trimite un om pe Lună. Primele misiuni, fără echipaj, au dat greş. Şi nu numai Luna a fost ţinta ruşilor, ci şi Marte sau Venus, ei lucrând la diverse proiecte de sateliţi destinaţi telecomunicaţiilor, meteorologiei sau spionajului. 12 aprilie 1961 este data care trebuie încercuită în calendar: primul om era trimis în spaţiu. După ce au lucrat mult timp pentru a îmbunătăţi varianta rachetei R7, ruşii în frunte cu Koroliov au reuşit să îl trimită în spaţiu pe Yuri Gagarin. Şi premierele nu s-au oprit aici: tot sub comanda fostului deţinut al Gulagului a fost trimisă în spaţiu şi prima femeie, Valentina Tereskova. De asemenea, un alt proiect la care lucra era nava Voshod. El a mai lăsat Rusiei o moştenire, un proiect neterminat, un vis neîmplinit: lansatorul puternic, N1, care era proiectat pentru a duce omul pe Lună. Fără îndrumarea şi geniul lui, ruşii nu au putut duce la bun sfârşit proiectul, iar americanii le-au luat-o de această dată înainte, în 1969 misiunea Apollo ducându-i pe Armstrong şi Aldrin pe Lună.


În anii ’60 americanii păreau că nu au nicio şansă în faţa programului sovietic. Poate că s-ar fi dezvoltat altfel dacă Koroliov nu ar fi fost grav bolnav. El deja suferise un infarct, iar bolile pe care le dobândise în timpul Gulagului încă îl afectau. La începutul lui ianuarie 1966, el a fost internat la spital pentru o intervenţie chirurgicală de rutină, însă pe masa de operaţie a suferit o hemoragie, pe 15 ianuarie încetând din viaţă, la 59 de ani.