Autor 104704 vizualizări


La 17 iulie, Carol a primit un mesaj scris de la Hitler. Führer-ul recomanda regelui luarea unei "hotărâri principiale" în negocierile cu Ungaria și Bulgaria, prin căutarea unei "soluții definitive, care ar putea prezenta riscul unor sacrificii".

Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea  (17 iulie 1940)

”Maiestatea Voastră,

Evenimentele, ca şi unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteţi că situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare. [...]

După războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă  de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria-după cum consider că am motive să cred-nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. [...]

Eu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară:

În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înţelegere paşnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunţa în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă de viitoarea evoluţie în sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el însuşi, cu promptitudine şi prin propria forţă, împotriva ameninţării oricărei agresiuni. Totuşi, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproporţionate cu jertfele cerute de un război. Dacă România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la o înţelegere, convingerea mea este că această atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contră, le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. [...]

Dacă Maiestatea Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca şi  guvernelor ungar şi bulgar.

Dacă, pe de altă parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord cu modul meu de a raţiona, eu nu îl voi mai  continua în viitor, ci, pur şi simplu, voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluţionarea acestor probleme.

Dacă totuşi ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna, pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesaţi, mai mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.”

                                                                                                               Adolf Hitler.

23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91

România, 1940:urmările unei nedreptăţi

Dialogul Carol -Hitler

La 1 iulie 1940 guvernul român renunță la garanțiile anglo-franceze, iar la 4 iulie noul guvern a publicat o declarație în care anunța hotărârea sa de a urma o politică de integrare "sinceră" în sistemul Axei. O săptămână mai târziu, la 11 iulie, guvernul român anunța ieșirea din Societatea Națiunilor. Toate aceste gesturi și declarații aveau însă _ cum corect observă noul ministru de externe, Mihail Manoilescu, într-un anumit sens, "un caracter unilateral", întrucât ele nu au fost urmate, cum era firesc, "de o luare de atitudine a Axei față de România".

Concomitent însă, între guvernul român și cel german, care acționa în numele Axei, s-a desfășurat, cum spunea tot Mihail Manoilescu,   "o acțiune de un ordin confidențial și diplomatic". Debutul acestei acțiuni s-a produs la 2 iulie. După ce regele Carol al II-lea n-a reușit să obțină legătură telefonică pentru a vorbi cu Hitler, care "se plimba undeva în Franța", monarhul l-a chemat pe Fabricius pentru a transmite pe cale diplomatică ceea ce dorise să comunice direct Führer-ului. În Însemnări zilnice regele arată ce i-a declarat lui Fabricius, pentru a fi transmis lui Hitler:

1) România a renunțat la garanțiile anglo-franceze și caută "o colaborare mai intimă" cu Germania, "care ar putea fi chiar întărită printr-o alianță care să fie în folosul celor două țări";

 2) Știri sigure arătau că Rusia avea intenția "de a depăși linia de demarcație" stabilită în urma ultimatumului și de a se apropia de zona petroliferă, ceea ce reieșea din pregătirile militare ce le făcea; 

 3) La evacuarea Basarabiei, trupele române au fost insultate, dezarmate și împiedicate să se retragă; 

 4) Regele solicita Führer-ului "un ajutor, ca să ne apere în aceste momente grele", România făcând tot ce a putut pentru a păstra pacea în regiune; 

   5) În final, el a cerut "o misiune de instrucție militară, care va întări și mai mult legăturile dintre cele două state".

Răspunsul lui Hitler, comunicat tot prin intermediul ministrului Fabricius, la 4 iulie,   interesul Führer-ului pentru modul  care regele vedea "regularea chestiunilor" , Ungaria  Bulgaria, pentru    pe    ia o hotărâre. De asemenea, Hitler   trebuiau începute "conversații"  părțile interesate, deoarece  "starea  de enervare  de înarmare" nu  fi rezolvate problemele existente.

Răspunsul Führer-ului conținea și un element care, pe de o parte, constituia o explicație a poziției germane, dar care, pe de altă parte, suna că un avertisment în ceea ce privea poziția Germaniei în raporturile dintre România și vecinii ei, bulgari și unguri:"Germania nu poate uita că Ungaria și Bulgaria au fost aliații ei în trecut". O astfel de afirmație arată clar că nu justiția, dreptatea, adevărul erau avute în vedere de Germania în reglementarea problemelor româno-ungare și româno-bulgare, ci un factor subiectiv, exprimat tot atât de clar:alianța celor două țări cu Germania. La 6 iulie, Carol a răspuns mesajului Führer-ului:accepta începerea de negocieri cu Ungaria și Bulgaria, pe bază etnică și a schimbului de populație, iar ca accesoriu, eventual, rectificări de graniță.

La 17 iulie, Carol a primit un mesaj scris (datat 15 iulie) de la Hitler. FA¼hrer-ul recomanda regelui luarea unei "hotărâri principiale" în negocierile cu Ungaria și Bulgaria, prin căutarea unei "soluții definitive, care ar putea prezenta riscul unor sacrificii". Abia după reglementarea "rațională" a problemelor cu Ungaria și Bulgaria Germania se angaja să examineze "posibilitatea unei colaborări mai strânse, iar în vederea acesteia și după împrejurări, să-și asume obligațiuni mai largi". 

Răspunsul regelui Carol al II-lea la acest mesaj a fost înmânat lui Hitler de I. Gigurtu și M. Manoilescu, în cadrul întrevederii pe care aceștia au avut-o cu Hitler la Berghof, la 26 iulie 1940. În esență, regele reafirma acceptul pentru începerea de negocieri cu Ungaria și Bulgaria, pe baza principiului etnic ("România nu poate să se abată nici o clipă de la principiul etnic"), care putea fi satisfăcut "în mare măsură" prin schimbul de populație;respingea arbitrajul puterilor Axei, dar accepta "influența lor durabilă", în sensul moderării revendicărilor "vecinilor noștri". 

În continuare, în scrisoare se arăta că sacrificiile pe care România le făcea ar fi trebuit să ducă nu numai la "o pace definitivă" și "la bune raporturi prietenești de vecinătate", dar și la o "nouă ordine politică" din care nu puteau lipsi "ample obligații" asumate de Germania, inclusiv garanțiile acesteia "față de orice posibilitate și de orice încercare de știrbire a teritoriului nostru, ori de unde ar veni ea".

Obiectivele unei inițiative românești

Este prezentă în scrisoarea de răspuns a regelui o idee ce va reapărea în acțiunea politico-diplomatică a guvernului român în primăvara anului 1941, cu prilejul victoriei germane în campania din Balcani. Este vorba de solicitarea ca reglementarea problemelor dintre România și vecinii ei, Ungaria și Bulgaria, să fie inclusă într-o acțiune mai largă de reglementare a tuturor "neînțelegerilor asemănătoare, de mai mare sau mai mică importanță", între toate statele din sud-estul Europei. 

O astfel de solicitare, în vara anului 1940, nu putea avea decât două obiective. În primul rând, ea se putea înscrie în realizarea acelei "păci definitive" și a "bunelor raporturi prietenești de vecinătate" între statele din regiune, care să ducă la "noua ordine politică" și la asumarea de către Germania a unor "ample obligații" privind garantarea integrității teritoriului României împotriva oricărei încercări, "ori de unde ar veni ea", despre care Carol al II-lea vorbea în scrisoarea către Hitler. 

Germania însăși era interesată în realizarea acestei "liniștiri" a sud-estului european, care îi asigura aprovizionarea cu alimente și, în special, cu petrol. "Condiționările" pe care le ridica față de România pentru acordarea de garanții conțineau însă nu numai dorința de a satisface cererile unor "aliați", dar și intenția de a pedepsi România pentru politica pro-anglo-franceză promovată de guvernul român până la sfârșitul lunii mai, în condițiile în care țara era înconjurată din toate părțile de state ce promovau, în diverse grade, politici pro-germane sau erau chiar aliate ale acesteia. În al doilea rând, această solicitare avea în vedere un obiectiv "de uz intern", în sensul de a se arăta poporului român care suferise deja trauma pierderii umilitoare a Basarabiei și Bucovinei de Nord și nu mai putea suporta noi cedări teritoriale fără sancționarea celor vinovați că România nu era singura țară care era nevoită să suporte sacrificii.

Motivele pentru care Germania nu a acceptat o discuție generală asupra frontierelor din Balcani au fost furnizate chiar de Hitler. La 27 iulie 1940, în convorbirile pe care le-a avut cu premierul bulgar, Bogdan Filov, și cu ministrul de Externe, Ivan Popov, Führer-ul declara că a respins propunerea românească pentru că "o dezbatere generală nu poate fi folositoare dacă se dorește să se ajungă la o soluție rapidă a problemelor de revizuire". Ceea ce dorea Hitler era mai întâi un acord între România, Ungaria și Bulgaria, iar în caz de succes el era gata să garanteze, împreună cu Italia și Rusia (!), statutul teritorial rezultat. 

Niciunul dintre obiectivele urmărite de Germania, pe de o parte, și de România și Carol al II-lea, pe de alta, nu a fost atins integral. În urma noilor cedări teritoriale pe care a fost constrânsă de Germania să le accepte, chiar dacă România a obținut garanții din partea Axei a căror importanță nu trebuie subestimată, având în vedere politica de expansiune teritorială a Uniunii Sovietice și care și-au demonstrat întreaga valoare, în zonă nu numai că nu s-a instaurat liniștea, ci dimpotrivă, sub regimul impus de "pax germanica" tensiunea a cunoscut acumulări nemaiîntâlnite până atunci, gata să erupă la suprafață în orice moment favorabil. 

În ceea ce privește situația internă din România, în urma noilor pierderi teritoriale impuse prin Dictatul de la Viena și Tratatul de la Craiova, regimul regelui Carol al II-lea a fost puternic contestat, încât acesta a fost obligat, la începutul lunii septembrie, să abdice și să părăsească țara.