Autor 43652 vizualizări


Ilse Koch a fost soţia lui Karl Otto Koch, comandantul lagărului nazist de concentrare de la Buchenwald. Beţia de putere a făcut-o însă mai celebră decât soţul său. „Căţeaua de la Buchenwald“, cum a fost supranumită sadica şefă a gardienilor de către prizonierii lagărului, orchestra cele mai obscene torturi:colecţiona pielea tatuată a deţinuţilor condamnaţi la moarte, din care confecţiona abajururi.
La 11 aprilie 1945, soldaţii americani au intrat în lagărul nazist de la Buchenwald şi au încremenit. Astăzi, la 68 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare, acele imagini înfiorătoare sunt păstrate ca mărturie a celor mai sadice nedreptăţi istorice. Se estimează că la Buchenwald şi-au găsit moartea în jur de 56.000 de persoane. Evrei, deţinuţi politic, prizonieri de război, ţigani şi homosexuali. Se estimează, dar nu se ştie. În dosarele lagărului au fost înregistrate 34.375 de decese. Lipsesc prizonieri sovietici de război, asasinaţi cu un glonţ în ceafă, lipsesc prizonierii Gestapo-ului ucişi în crematoriul de la Buchenwald, lipsesc victimele convoaielor de evacuare a lagărelor din Est şi lipsesc victimele evacuate din lagăr de către nazişti, în primăvara anului 1945, în marşuri ale morţii.

Ilse Koch a intrat în Partidul nazist în anul 1932, iar în 1934 s-a căsătorit cu Karl Otto Koch, alături de care s-a stabilit, în 1936, în apropierea Berlinului. El era comandantul lagărului de Concentrare Sachsenhausen, iar ea era gardian şi secretară. Din 1937, cei doi au venit la conducerea lagărului de la Buchenwald. Ilse a rămas aici până la 23 august 1943 şi şi-a câştigat, în acest timp, o nefericită faimă. A fost numită „Witch of Buchenwald“ (n.r. – Vrăjitoarea de la Buchenwald), denumire transformată în mod natural în „Căţeaua de la Buchenwald“, din cauza sadismului ieşit din comun. Supravieţuitorii spun că tânăra membră SS se plimba complet dezbrăcată, cu un bici în mână, printre deţinuţii din lagăre, iar dacă vreunul clipea sau întorcea capul, era împuşcat pe loc. După eliberarea lagărului s-a descoperit că Ilse Koch a fost cea care a comandat moartea mai multor deţinuţi care aveau tatuaje, pentru a folosi pielea lor la diferite obiecte de artizanat. La 24 august 1943, Ilse Koch şi soţul său au fost arestaţi la ordinul lui Josias von Waldeck-Pyrmont, şeful SS şi al Poliţiei din Weinmar.

Erau acuzaţi de obţinerea de foloase necuvenite din averile deţinuţilor, de delapidare şi de uciderea mai multor prizonieri pentru a-i împiedica să depună mărturie. Ilse a fost achitată însă din cauza lipsei probelor, iar fostul comandant de lagăr a fost executat chiar în aprilie 1945. Ilse a fost din nou arestată, de americani, la 30 iunie 1945. A fost deferită, alături de alţi 30 de nazişti, Tribunalului Militar American de la Dachau, fiind acuzată de participarea la un plan criminal de sprijinirea şi participarea la crimele de la Buchenwald. La procesul din 1947, Ilse Koch a şocat spunând că este însărcinată, deşi regimul penitenciar era unul de izolare, neputând să interacţioneze cu niciun bărbat, în afara anchetatorilor. Într-adevăr, Ilse Koch era în cea de-a opta lună de sarcină. Promiscuitatea sa era însă de notorietate, existând zvonuri că torţionara întreţinea relaţii cu şeful medicilor de la Dachau, căpitanul SS Waldemar Hoven, cu adjunctul soţului său, Hermann Florstedt, cu alţi ofiţeri SS şi chiar cu anumiţi deţinuţi. La 19 august 1947, Ilse Koch a fost condamnată la închisoare pe viaţă, însă pedeapsa i-a fost redusă, la patru ani de închisoare, pe motiv că nu există probe convingătoare că a selectat deţinuţi pentru exterminare cu scopul de a colecţiona pielea tatuată sau că are în posesie obiecte făcute din piele umană. La presiunea opiniei publice, Ilsei Koch i s-a dat verdicul final la 15 ianuarie 1951.

Decizia instanţei avea 111 pagini de motivare. La 1 septembrie 1967, torţionara s-a spânzurat în închisoarea pentru femei de la Aichach. Avea 60 de ani. La 11 aprilie 1945, prizonierii înfometaţi au luat cu asalt turnurile de supraveghere încercând să obţină controlul lagărului. În după-amiaza aceleiaşi zile, Divizia 89 Infanterie a Statelor Unite a pătruns în Buchenwald. Peste 20 de mii de oameni au fost găsiţi în tabăra de concentrare. Americanii care au fost martorii teribielor descoperiri au fost atât de impresionaţi încât au ordonat locuitorilor oraşului Weinmar să viziteze lagărul ca să vadă cu propriii lor ochi ororile naziste.

„Povestind despre Buchenwald, lagărul unde şi-a reîntâlnit fratele în vârstă de doar 15 ani, tata revenea mereu asupra solidarităţii dintre deţinuţi, disciplinei, organizării şi grijii faţă de cei din jur, atmosferei care le-a dat putere să reziste condiţiilor inumane de detenţie, să-şi ocrotească tinerii şi să pregătească eliberarea lagărului în 11 aprilie 1945. La venirea americanilor, lagărul de la Buchenwald era deja liber. […]. Mă străduiesc să fiu cea dintâi care telefonează unchiului meu, László Székely,   şi-i spune „La mulţi ani!”, dar adesea el se dovedeşte mai rapid decât mine şi mă sună la prima oră, cu aceeaşi urare. Apoi vorbesc la telefon cu Nicolae Kallós, Imre Rózsa şi vărul mamei, Rudy Karpelesz din Târgu Mureş, adresându-le acelaşi “La mulţi ani!”,   pentru că 11 Aprilie 1945 a fost cea de a doua zi de naştere a tatălui meu şi a fraţilor săi de lagăr“, povestea Andrea Ghiţă pe portalul acum.tv.

Citeste mai mult: adev.ro/mkuhwv