Autor 34852 vizualizări


După o îndelungată și grea suferință, pe 20 iulie 1927, orele 2,15 Regele Ferdinand părăsea tărâmul vieții. „I am very tired (Sunt foarte obosit) au fost ultimele sale cuvinte”1. Deci, Regele a murit. Trăiască Regele! În după amiaza aceleiași zile cei trei regenți: Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan au depus jurământul în fața Regelui Mihai.

Regența și problemele dinastiei românești

Odată cu instalarea Regenței începea o etapă nouă dar plină de probleme pentru monarhie și de frustrări pentru Regina Maria. Ea nu făcea parte din Regență, deși ar fi dorit acest lucru. Poate că era și îndreptățită să ceară acest lucru, pentru că după moartea lui Ferdinand ea a rămas un puternic garant al legitimității dinastice, reprezentate de un copil Rege2.

Regretul său de a nu face parte din Regență s-a întărit și mai mult după ce a dispărut și Ionel Brătianu. Trecuseră doar câteva luni de când nu mai era Regele Ferdinand și nimic nu mai putea fi ca înainte. Viața ei se schimbă și, pentru doi ani, Regina pare să se consacre plăcerilor personale și familiei.

La început își propune să treacă pe la locurile dragi ei: la Bran, la Curtea de Argeș, Mamaia și Balcic. Vizitează spitale, orfelinate, școli, biserici. Noul ei program îl destăinuia unei foarte bune prietene, Roxana, soția cunoscutului dirijor Felix Weingartner. În perioada anilor 1927-1934 îi scrie acesteia tot ce i s-a întâmplat, bucurii și necazuri, gânduri intime și călătoriile făcute în străinătate. Începe să-și scrie memoriile.

Această ultimă îndeletnicire apare pentru unii ca un semn indiscutabil al unei renunțări definitive, al unei ieșiri frumoase de pe scena politică. Pentru ea era doar o amânare, căci speranța de a fi undeva în prim plan nu dispăruse. Un îndemn lăuntric o determină deci să călătorească. În primăvara anului 1928, pe 24 martie3, îi scria prietenei sale Roxana despre planul unei călătorii în Cipru, în care a plecat însoțită de fiica sa Ileana. Cu această ocazie a văzut capela St. James din Trikomo, a achiziționat obiecte antice cu care va decora grădina reședinței sale din Balcic. Se pare că această capelă de secolul al XV-lea va fi modelul celei de la Balcic.

Dar, în viața de toate zilele, regina Maria este o femeie-regină și o regină – femeie. La aproape 50 de ani, este încă atrăgătoare. Philippe Millet, reputatul jurnalist francez, a spus odată despre ea: “De cum intra într-o încăpere, îi domina pe toți cei prezenți. Primea omagiile lor într-o manieră regală, având aerul de suverană chiar și când i se dădea bună ziua. Scaunul pe care stătea, perfect verticală, se transforma imediat în tron!” (Din articolul Regal Authoress, publicat în Time Magazine, pe 4 august 1924)

Frământări în familia regală

Din păcate, la aproape un an de la decesul Regelui Ferdinand, în familia regală apar neînțelegeri și antipatii. Mai întâi, pe Maria începe să o irite nora sa Sitta. Mărul discordiei era Mihai. „În privința educației acestuia aveau păreri divergente: Regina Maria dorea ca Mihai să fie înconjurat de o mulțime de prieteni de vârsta lui, pe când Elena prefera, măcar în copilărie, ca Mihai să aibă un grup de prieteni mai restrâns și mai atent selectat”4.

De asemenea, pe Maria o deranja că nora sa nu permitea să fie menționat, în fața lui Mihai, numele tatălui său. „Nu-i plăcea faptul că grecii continuau să roiască în jurul Casei nurorii sale, creând două tabere regale și transformându- l pe Mihai, viitorul rege al României într-un mic grec. Ajunge chiar să creadă că nepotul ei era fără suflet”5.

Regina Maria și Principele Mihai (1926)

La acestea se adaugă și divorțul Principesei Elena obținut în vara anului 1928, pe motiv că soțul ei părăsise domiciliul conjugal. Încercarea nereușită a lui Carol de a reveni în țară, în mai 1928 și expulzarea sa din Anglia au provocat noi supărări Mariei. Nici fiul mai mic Nicolae nu a scutit-o de neplăceri: el se afișa fără jenă cu Ioana Săveanu– Doletti, neglijându-și îndatoririle de regent.

Relațiile dintre regina Maria și principele Carol

Relațiile Reginei Maria cu fiul său mai mare păreau a fi cordiale, cel puțin la nivel declarativ. Ea își iubea primul născut și a încercat să facă din el un om capabil și respectabil, pe care familia și țara să se poată bizui. După ultima renunțare la tron a lui Carol, Regina încă spera că fiul ei își va reveni. Corespondau frecvent, își trimiteau cadouri de zilele de naștere, de sărbători.

Carol se interesa de cum și-a aranjat regina grădina de la Balcic, îi povestea despre castelul din Belgia și de câte ori s-a văzut cu surorile sale. Inclusiv Regina l-a vizitat în zilele de 24 - 25 martie 1929 la St. Briac, în Franța. „În general sunt mulțumit de întrevedere”6, nota în jurnalul său Carol. El i-a spus Reginei „să înceteze toate șicanele” și că „nu trebuie uitat că sunt fiul ei și tatăl regelui”. La rândul ei Regina s-a plâns mult de Sitta, care, „după moartea tatii și-a dat arama pe față”.

La sfârșitul întrevederii el îi cere sprijinul pentru a obține dreptul la uniformă și drepturi politice. Pe parcursul anului 1929 lucrurile se precipită. Carol acționează tot mai mult pentru revenirea sa în țară. Îi reproșează reginei că nu îl sprijină, iar ea se plânge că are o poziție dificilă: „nu am drepturi oficiale”, spune ea7.

Dorința de a fi membru al Regenței

O existență oficială a reginei ar fi creat un sentiment de continuitate, de aceea, când la 9 octombrie 1929 moare regentul Buzdugan, ea se crede persoana cea mai îndreptățită să-l înlocuiască. „M-aș fi ales eu singură dacă aș fi fost întrebată cine ar trebui să fie ales, scrie ea în jurnalul său”8.

Maniu care atunci era la guvernare i-ar fi oferit funcția cu condiția să fie îndepărtat principele Nicolae. Regina se simte ofensată de faptul că Maniu a încercat să se târguiască cu ea. Toate acestea sunt aduse la cunoștința opiniei publice de ziarul Universul9 din 16 octombrie 1929, dar declarațiile sunt apoi negate de Regină. Faptul că nu s-a așteptat să fie dată la o parte rezultă și din Proclamația „Către Țară și popor” pe care a alăturat-o testamentului din 1933.

„A fost o vreme când m-ați renegat”, scria regina făcând aluzie la excluderea din Regență. De data aceasta chiar era ultimul tren pentru putere. Moartea regentului Buzdugan a aprins și speranța lui Carol, care nădăjduia ca Maniu să-l introducă pe el în Regență, deși mama sa putea fi o concurentă primejdioasă. Deocamdată era numit regent magistratul Constantin Sărățeanu.

În timpul anului, Maria a avut timp să meargă în călătorie împreună cu principesa Ileana la Constantinopol, în Franța, Spania și Maroc. Apoi va participa la botezul prințului Serbiei. Nici anul 1930 nu a fost lipsit de evenimente neplăcute. Ileana era fiica favorită, dar era necăsătorită. Maria, deși știa că mariajul acesteia ar fi însemnat o pierdere iremediabilă pentru ea, i-a căutat un soț.

În ianuarie 1930, a venit în vizită la Cotroceni contele Alexandru de Hochberg, un tânăr pe care Ileana îl cunoscuse în Austria. S-a ivit astfel prilejul unei căsătorii avantajoase, pentru că Alexandru era fiul mai mic al prințului Hans Henric al XV-lea de Pless. Cei doi tineri hotărăsc să se logodească, are loc chiar un schimb de inele și anunțul căsătoriei pentru 27 aprilie. Din păcate, evenimentul nu a mai avut loc pentru că s-a aflat că mirele fusese implicat într-un proces de homosexualitate10.

Pentru a mai atenua nefericirea prințesei, Regina Maria pleacă cu Ileana într-o călătorie în Egipt și Siria. Pe 4 februarie 1930, o scrisoare cu amănunte despre logodna și călătoria planificată va fi trimisă Roxanei Weingartner11.

Restaurația lui Carol II și surpriza reginei

Lovitura de stat care l-a adus pe Carol în țară, pe 6 iunie 1930 a luat-o prin surprindere pe Regină. Nu era în țară când a aflat știrea că Principele Carol a preluat puterea în mod constituțional12. După ce a trimis o telegramă prin care îl felicita pe Carol și îi explica faptul că ea ca mamă și regină nu i se opune, s-a hotărât să-și scurteze vizita la surorile ei la München și Obermergau. Adevărata sa stare sufletească era cu totul alta, așa cum reiese din scrisoarea trimisă prietenei sale în 14 iunie1930.

Referindu-se la întoarcerea lui Carol ea își exprimă „bucuria, neliniștea, durerea, frica”, toate la un loc13. În momentul când Regina Maria a ajuns la frontiera României, este întâmpinată cu mare pompă. Carol îi trimite un tren special, gărzi de onoare, persoane oficiale să o întâmpine pe parcurs. La București este primită de Carol, Nicolae, Elisabeta și Mihai, care mai nou se numea Marele Voievod de Alba Iulia.

Anihilată din punct de vedere politic

Dacă populația a fost impresionată de această primire, Regina nu putea fi înșelată așa ușor. Carol al II-lea încă de la începutul domniei sale și-a luat în serios rolul de șef al Casei Regale. Prima lui grijă a fost s-o anihileze din punct de vedere politic pe Regina Maria, dar cum aceasta era prea populară ca să fie atacată direct a luat măsuri de izolare și restricție. Astfel, îi reduce personalul apoi pe 20 iunie 1930 îi scrie s-o anunțe că l-a înlăturat pe Atanasescu cu intenția de a o proteja deoarece acesta „nu a fost loial” față de regină14.

De asemenea, socotește că sunt prea multe doamne de onoare la Cotroceni a căror leafă îngreuiază bugetul Casei și a căror prezență nu este absolut necesară sau indispensabilă15. Situația devine hilară căci doamnele au declarat că fac serviciu fără leafă. Dar nemaifiind persoane oficiale, li s-au retras biletele de călătorie liberă pe căile ferate și posturile lor telefonice nu mai beneficiau de gratuitate. Deci, Reginei nu i se cere niciodată părerea în legătură cu schimbările ce aveau loc la Cotroceni. La rândul ei Regina îl califică drept „bădăran și tiran”. La sfârșitul anului 1930 viața ei devenise un adevărat coșmar.

„Totul acasă a devenit de nesuportat” se plânge ea16. Este indignată că scrisorile îi sunt deschise și conținutul lor adus la cunoștința lui Carol. În curând intră în dificultăți financiare. Renta anuală de care beneficia nu acoperea decât cheltuielile palatelor și operelor filantropice. Regina avea grijă și de Ducesa Kiril sora sa care se confrunta cu mari greutăți. Regele Ferdinand îi lăsase prin testament venitul de la Sinaia, dar la întoarcerea lui Carol acesta l-a folosit în beneficiu propriu. Mai mult decât atât regele a cerut Parlamentului să reducă cu 25 la sută lista civilă și a întârziat câteva luni plățile mamei sale, oprind pentru sine dobânda banilor17.

Alte „victime” ale lui Carol: Elena și Ileana

Regina Maria nu era singura victimă a lui Carol al II-lea. Ținta principală a răzbunării sale a fost Principesa Elena, care va avea un adevărat regim de arest la domiciliu. Situația devine atât de gravă încât Regina Maria, care într-o perioadă nu o simpatiza pe Principesa Elena, ajunge să o compătimească și nu a acceptat să rupă relațiile cu ea, așa cum îi cerea Carol. Atunci răzbunarea sa trece și asupra Reginei. Nu o mai primește, o uită la manifestările oficiale, îi spionează anturajul, vrea să-i știe toate deplasările și încearcă să o facă să accepte legătura cu Magda Lupescu18.

În cele din urmă, Principesa Elena acceptă să plece din România cu condiția ca Mihai să o viziteze două luni pe an. Nici Ileana nu scapă de răzbunarea lui Carol. La mijlocul lunii martie 1931, ea se afla cu regina Maria într-o călătorie prin Europa Occidentală. La Umrich, Ileana îl întâlnește pe Arhiducele Anton de Habsburg – se spune că fratele ei dorea să o căsătorească cu acesta. Maria care știa că arhiducele nu avea bani, s-a gândit că tinerii ar fi putut să stea în România. De fapt Carol s-a folosit de această căsătorie pentru a o alunga pe Ileana din România19.

Nunta Principesei Ileana a avut loc pe 27 iulie 1931 la Sinaia. Buhman, secretarul regelui, povestește în jurnalul său că, după căsătoria religioasă, suveranul i-a spus Ilenei că nu este fiica regelui Ferdinand ci a lui Barbu Știrbey și că nu poate beneficia de trenuri speciale scutite de plată și că vizitele în România prea dese nu sunt indicate, din considerente politice. De aceea, fratele mai mare a decretat că Arhiducesei Ileana nu i se permitea să stea mai mult de o lună pe an în țara natală și aceasta doar cu aprobarea Regelui.

Regina călătorește

După plecarea Ilenei, și cu activitățile mult îngrădite, viața Mariei a degenerat în perioade de disperare. Dorind să scape de tirania fiului, regina călătorea oriunde era invitată, la casele fiicelor ei, în Serbia și Austria, la sora sa Ducky în Franța sau la prietenii din Anglia. Regele Carol al II-lea chiar dorea ca ea să stea cât mai puțin în România și încuraja fiecare călătorie. În 1931 este invitată de guvernul francez să viziteze Marocul, iar de aici o vizitează pe sora sa la St. Briac, apoi ajunge în Germania și Italia. Într-o scrisoare către Roxana Weingartner, trimisă în 18 mai 1931, Regina îi comunica acesteia programul călătoriei sale și îi explică acesteia că „nu va fi în țară înainte de 5 iunie conform indicațiilor date de Carol”20.

În Franța Regina Maria era încă vedeta incontestabilă a manifestărilor moderne. Paul Morand și Philippe Berthelot formau în jurul ei un cerc magic. În primăvara anului 1933, Regina Maria explorează munții Atlas din Maroc, fiind însoțită de Ph. Berthelot21. Avea 58 de ani și găsea că i se potrivea de minune un pic de aventură.

Când a fost ucis Duca, Regina se afla în Austria și rămâne îndurerată la vestea că fiul ei era prea speriat ca să asiste la funeraliile primului său ministru. Totuși un moment de reală bucurie pentru Regină a fost în primăvara anului 1934, când a primit invitația de a merge la Londra22 pentru publicarea memoriilor sale (Povestea vieții mele). Recenziile criticilor erau elogioase. Ale prietenilor la fel. Se întâlnește cu această ocazie, cu vechii prieteni, merge în Scoția, vizitează familia regală britanică. Din păcate, vestea asasinării ginerelui ei, Regele Alexandru al Serbiei, pune capăt acestei călătorii.

Bucurii și deziluzii

Iarna anilor 1934-1935 i se pare lungă Mariei și fără bucurii. Principele Nicolae, care între timp se căsătorise cu Ioana Doletti și lipsise din țară 2 ani, se întoarce. Mamei i se pare că acesta era nesuferit și răutăcios cu toți. Principesa Elisabeta se îndrăgostise de un om de afaceri, Mărioara era văduvă și izolată în Palatul de la Belgrad. La acestea se adaugă scandalul declanșat de recenzia Marthei Bibescu, la publicarea în 1935, a celui de-al doilea volum al memoriilor Reginei23.

Recenziile, în general, erau controversate. Se considera copleșitoare conștiința regalității și stânjenitor caracterul extrem de personal al memoriilor. La rândul ei, Regina considera că este neînțeleasă. Însă în luna mai a anului 1935, este invitată în Anglia pentru a prezida cel de-al cincisprezecelea banchet anual al Fondului Literar Regal, ceea ce însemna că era prima femeie onorată astfel. Oricum, această vizită a coincis și cu jubileul Regelui George al V-lea.

La întoarcerea în România se vorbea de sărbătorirea celei de-a șaizecea aniversări a zilei de naștere a Reginei, cu delegații și paradă de gală la București. Este încântată, dar fiul ei, neputând să suporte ideea că mama sa s-ar bucura cu această ocazie de un prestigiu mai mare decât al lui, contramandează festivitățile din București. În 1936, după moartea Regelui George al V-lea, la scurt timp a decedat și sora sa, Ducky.


Carol al II-lea și Regina Maria participând la Te-Deumul de Anul Nou (1935)

Durerea Reginei este nemărginită. Era sora pe care o iubise cel mai mult și o ajutase financiar tot timpul vieții. În luna iulie, pentru a putea să-și vadă fiica, i-a invitat pe Ileana și arhiducele Anton s-o însoțească în Anglia. Între timp, noi restricții i-au fost impuse Reginei: obligația de a-și trimite bagajul la Palatul Regal pentru control și interzicerea participării ei la inaugurarea noii aripi a spitalului ei preferat. La inaugurarea Arcului de Triumf din București, Carol II a ținut un lung discurs a celor care au avut legătură cu primul război mondial.

Ostentativ, el nu a menționat niciodată numele Reginei Maria, care se afla de față și care avusese un rol major în desfășurarea evenimentelor din anii războiului. Tot în același an, i s-a interzis Reginei să aibă legături directe cu guvernul. Orice nevoie avea trebuia să fie rezolvată prin intermediul lui Urdăreanu.

Însuși Buhman recunoștea în Jurnalul său că viața la palatul Regelui Carol II este „mohorâtă, lipsită de veselie și de viață. Au dispărut ceaiurile, concertele, seratele, micile adunări intime prezidate de o Regină, care dădea oarecare farmec și strălucire curților lui Carol I și Ferdinand. Astăzi Regele nu mai vede toată ziua decât miniștri și oameni politici, pe Duduia și pe Urdăreanu…”24.

Ultimele zile din viață

La începutul lunii martie 1937, sănătatea Reginei Maria s-a prăbușit. Din buletinele medicale păstrate la Biblioteca de istorie a Medicinei, de la Institutul de Igienă, Sănătate Publică, Servicii de Sănătate și de Conducere, București, publicate în „Viața medicală” din ianuarie 1997 de prof. dr. I. Bruckner, se știe astăzi cum au decurs suferința și moartea Reginei Maria. Astfel, încă din anul 1935, s-a constat o scădere accentuată în greutate, apoi în 1936, când se afla la Balcic, a avut o criză abdominală etichetată ca probabil colică biliară și pentru prima oară este specificată existența, la examinare, a unei hepatomegalii.

Pe 7 martie 1937, doctorul Casei Regale, Mamulea, este chemat pentru o gripă. Starea gripală a Reginei s-a ameliorat, dar pe 10 martie, are hemoragie și melenă. I se fac radiografii în prezența unor somități, precum dr. Amilcar Georgescu, prof. dr. Hortolomei și dr. Mamulea. Nu s-au găsit leziuni la stomac. Totuși starea bolnavei s-a înrăutățit și la 28 mai, în urma unui consult, i s-a pus diagnosticul de ciroză hepato-splenică hipertrofică. În ciuda tratamentelor aplicate hemoragiile se repetau cu o frecvență îngrijorătoare.

În februarie 1938, Regina Maria se afla la Casa di Cura Fonte S. Martino din Merano, Italia. Un raport amănunțit al doctorului Kilian din Freiburg, care o consultă la Merano, specifică situația din acel moment: suferință de circa 1 an și jumătate, cu debut brutal, dureri abdominale și 5 episoade hemoragice digestive cu melene. În acel interval, Regina ar fi fost consultată de 27 de medici, fără a se stabili un diagnostic cert. El recomandă transferul în sanatoriul Weisser Hirsch din Dresda, al cărui medic șef, prof. G. Störmer, cunoștea patologia existentă.

De asemenea, recomandă transfuzii cu sânge (injecții cu sânge). În luna mai Regina se afla, deci, la Dresda. Diagnosticul era de ciroză hepatică, iar prognosticul sever. Examenele radiologice scot în evidență varice esofagiene, dar dr. Mamulea, într-un raport către Casa Regală comentează că starea Reginei s-ar fi agravat din cauza transfuziilor aplicate. La recomandarea dr. Störmer, care consideră că Regina poate călători spre țară. aceasta se decide să plece cu trenul, pe 14 iulie.

Pe drum însă starea ei se deteriorează. După cum se știe, Regina Maria a României a murit în dimineața zilei de 18 iulie, în urma unui șoc hemoragic digestiv. „Studiul documentației medicale sugerează că, deși diagnosticul era cunoscut, s-a evitat formularea lui clară și informarea explicită a pacientei (și poate și a familiei), preferându-se formulări ca «hepatopatie cronică»25.

Motivele îmbolnăvirii pot fi legate de o hepatită sau gripa spaniolă din 1918 de care a suferit Regina. În ziua decesului s-a dispus îmbălsămarea, care a fost făcută de prof. dr. N. Minovici. În protocolul autopsiei s-au descris organele cercetate și s-a confirmat diagnosticul enunțat, dar cum a fost un examen anatomopatologic parțial, nu s-au găsit varicele esofagiene26.

Inima Reginei Maria era sănătoasă, și conform dispozițiilor testamentare a fost depusă, la scurt timp la Stela Maris din Balcic. „Maria a fost susținută pe tot parcursul ultimilor săi ani de viață de credința puternică în valoarea monarhiei. Ea și-a petrecut viața justificând sacrificiul, hotărâtă să păstreze vie monarhia… I-a plăcut să fie regină. Și-a jucat rolul spectaculos, uneori și l-a supra jucat. Cu stil”27.

NOTE

1. Eugeniu Arthur Buhman, Patru decenii în serviciul Casei Regale a României, Memorii 1898-1940, Editura Sigma, București, 2006, p. 301.
2. Guy Gauthier, Missy Regina României, Editura Humanitas, București, 2000, p. 303
3. A.N.I.C. fond Regina Maria, IV, 1928
4. Arthur Gould Lee, Elena Regina Mamă a României, Prințesă de Grecia și Danemarca. O biografie autorizată, Editura Humanitas, București, 2000, p. 109.
5. Hanna Pakula Ultima romantică.Viața Reginei Maria a României, Editura Lider , București, p. 463.
6. Carol al II-lea, Între datorie și pasiune Însemnări zilnice. Vol. I., Editura Silex ,București,1995, p. 124.
7. Eliza Sturza, Regina Maria și fiii cu amoruri imposibile, în Historia, an 3, nr. 30, august 2004, p. 40.
8. Hanna Pakula op. cit ,p. 468.
9. Cum s-a ales regentul. Ce crede M.S. regina Maria, în „Universul”, nr. 239, din 16 octombrie 1929.
10. Eugeniu Arthur Buhman op. cit. ,p.324. 11. A. N. I. C., fond Regina Maria, IV, 1930.
12. Hanna Pakula op. cit.,p.473.
13. A.N.I. C fond Regina Maria IV. 14 iunie 1930.
14. Ibidem IV 20 iunie 1930.
15. Eugeniu Arthur Buhman , op. cit. p. 333.
16. A. N. I. C. fond Regina Maria V, 10 decembrie 1930.
17. Hanna Pakula, op. cit., p 478.
18. Guy Gauthier op. cit. p.323.
19. Hanna Pakula. Op. cit. p. 483.
20. A. N. I. C fond Regina Maria IV 1931.
21. Guy Gauthier, op. cit., p. 329
22. Hanna Pakula, op. cit, p. 502
23. Ibidem, p. 503.
24. Eugeniu Arthur Buhman, op. cit., p. 392
25. Ioan Bruckner, Considerații clinice, pe baza unei cercetări mai nuanțate a documentelor medicale, în „Viața medicală”, nr.5/31 ianuarie 1997, p. 7.
26. “Viața medicală “, nr.5/31 ianuarie 1997, p. 7
27. Hanna Pakula, op. cit., p. 532.