Autor 4123 vizualizări


Radion Chiaburu – care îi fusese coleg de liceu viitorului rege al României în clasele I-V, reprezentând Basarabia în şcoala de la Palat – se afla pe 27 iunie 1940 în satul său de baştină, Peceştea, din judeţul Orhei. După ce, în 1937, numărul elevilor palatini se redusese considerabil, Radion intrase, cu recomandarea lui Carol al II-lea, la Liceul Militar de la Târgu Mureş. Îl absolvise cu succes cu doar câteva zile în urmă, dăduse şi bacalaureatul – şi se întorsese acasă, în Basarabia. Aici se afla când a căzut, ca un trăsnet, vestea cedării. 

Într-un interviu detaliat, realizat în anul 2007, Radion Chiaburu a rememorat cu ochii minţii toate istoriile acelui iunie 1940: îngrijorarea, drumul Peceştea-Bucureşti, o parte pe jos, o parte cu trenul, discuţia, cu ochii plânşi, cu fostul coleg (ţinuseră legătura în toţi aceşti ani) şi, încă o dată, povestea drumului, cu tot ce văzuse, în faţa lui Carol al II-lea. 

Istorisirea detaliată a avut ca punct de plecare o fotografie, ea însăşi document istoric (foto sus): Radion şi Mihai, Mare Voevod de Alba Iulia, în primii ani de şcoală, lângă trenul regal, cu care călătoreau vara prin ţară, în timpul lecţiilor de sinteză; viitorul rege trebuia să cunoască România şi oamenii ei. 


„Aicea suntem cu nişte rucsacuri în spate, eu şi voievodul – rucsacurile le-am primit cadou în clasa a III-a de la Tătărescu, ca să mergem cu ele în excursii. Şi cu acest rucsac, duduie, am plecat când s-a cedat Basarabia în 1940, în iunie... Să vă spun cum a fost: eu eram acasă atunci, dădusem bacalaureatul şi eram acasă. Dar în satul în care eram nu era nici radio, nici nimic... Adică doar preotul din sat avea un aparat de radio cu baterii, pus cu o prăjină ca antenă. Şi seara am trecut pe la marginea satului şi am văzut trecând multe căruţe şi mi s-a părut suspect. Şi mă duc seara la preot şi ascultăm la radio că s-a cedat Basarabia. Şi, dimineaţa, mama mi-a tăiat o găină şi am plecat la drum. Am făcut 92 de kilometri pe jos – o să-ţi arăt pe hartă unde era satul meu, Peceştea –, am plecat singur către Bucureşti. Şi a rămas în urmă toată familia: tata, mama, şase fraţi şi bunica... 

«Ăsta a fost Ştefan cel Mare, simţul proprietăţii» 

Aflu că se cedează Basarabia seara. Dimineaţa plec la drum cu rucsacul în spinare, în uniformă de Liceu Militar. Străbat toată Basarabia de-a curmezişul pe jos... Mergeau căruţele, lumea începuse să plece. După 24 de ore trec Prutul pe la Ungheni şi, în momentul când trec Prutul, mă întâlnesc cu căpitanul Carapancea, fost ofiţer în Garda Palatului şi care mă cunoştea, bineînţeles. Apoi, cu trenul, ajung în Bucureşti şi mă duc la Palat. 

Am lăsat rucsacul în gară – îl am şi-acuma, dacă vrei să-l vezi, îl scot din lada de campanie... Duduie, ascultă-mă, sunt chiabur prea înnebunit! Originea mă face să fiu aşa păstrător... Asta ne spunea şi Nicolae Iorga la o lecţie... Că Nicolae Iorga venea şi ne vorbea despre Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, despre dragostea de-al tău: «Dragă, să vă spun, eu sunt profesor universitar. Mă duc la Soveja şi văd vaca vecinului care intră şi paşte în curte la mine. Şi iau o sapă şi încep să dau în ea, iar nevastă-mea începe: Mă, Nae, ce-ai cu vaca?! Şi stau şi mă gândesc atuncea: Uite atavismul din mine. Ăsta a fost Ştefan cel Mare, simţul proprietăţii». Şi noi, copiii, toţi stăteam şi-l ascultam. 

«Chiabi, am auzit că ai venit. Îţi trimit o maşină, să vii să-mi povesteşti» 

M-am dus la Palat, mă duc la Dămăceanu, care era directorul clasei în ultimul an de şcoală. Oricum, clasa se sfârşise, se dăduse şi bacalaureatul. După 92 de kilometri făcuţi pe jos, ajunsesem la Bucureşti. Dămăceanu a zis: «Bine, o să spun că ai venit». 

Şi am plecat la familia Mavrus – că familia era foarte apropiată de noi, copiii, mai ales după ce le murise copilul, şi colegul nostru, Dan Mavrus. M-am dus la familia Mavrus, care stătea pe Strada Spătarului nr. 27, în spatele Templului Evreiesc. Sun la sonerie, apare madam Mavrus, îi povestesc, am adus şi bagajul... În timpul ăsta, madam Mavrus dă telefon lu’ madam Lupescu. 

În timp ce stăteam la masă la familia Mavrus, sună telefonul: voievodul. «Chiabi, am auzit că am venit. Îţi trimit o maşină, să vii să-mi povesteşti». Şi, după un sfert de oră, apare maşina şi mă duc la Palat. Şi încep eu să povestesc voievodului tot ce aflasem, ce ascultasem la radio, ce văzusem parcurgând cei 92 km. Tot acest drum, să vezi oamenii, disperarea... [şoptit] 

După un ceas şi jumătate, apare Carol al II-lea, îmbrăcat în uniformă militară. Între Palatul Regal şi Casa Nouă exista un tunel de acces pe dedesubt. Şi mai făceam acest drum [în timpul şcolii], că în Palat era o sală de cinematograf. Şi Carol al II-lea aproape două ore a stat în picioare, lângă mine, în timp ce am povestit din nou tot ce-i spusesem lui Mihai, cu încă alte completări. A avut în imagine tot ce-i spunea un om care a străbătut drumul pe jos... Şi, la un sfert de oră după ce am terminat, s-a dus sus în dormitorul său. Mărturisesc cinstit că regele a fost foarte impresionat de cele povestite, de toată retragerea. 

Am uitat să-ţi spun că, în primele zile după ce am ajuns acasă, în Basarabia, am făcut o scrisoare de mulţumire şi am trimis-o Regelui Carol al II-lea. [plânge]. Am scris-o după ce am ajuns acasă, la 20-22 iunie, în care-i spuneam: «Majestate, mulţumesc, am terminat Liceul Militar, o să urmez Aviaţia» Şi-această scrisoare, din Basarabia plecată, ajunsese la Carol al II-lea... şi am văzut-o pe biroul lui. Doamna Stoian, sunt lucruri care te marchează o viaţă întreagă...”

Foto sus: Fotografia-document: Radion Chiaburu (în spate) şi viitorul rege Mihai

Acest text este un fragment din interviul acordat de Radio Chiaburu și face parte din dosarul numărului de iunie al revistei Historia „«Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem». Nu ne-am bătut” dedicat împlinirii a 80 de ani de la cedarea Basarabiei, din 27 iunie 1940. În acest dosar mai puteți citi:

• Telegrama lui Davidescu asupra note ultimative din iunie 1940. Molotov: „Toate termenele au expirat. Istoria va judeca”
• Sfârșit de liceu, sfârșit de România Mare. Din mărturiile elevilor Clasei Palatine care au susținut examenul de bacalaureat în aceeași zi (și în același loc – Sala Tronului) cu cedarea Basarabiei: Mihai I, Ion Zamfirescu, Mircea Ionnițiu
• Carol al II-lea: „E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic”
• Nicolae Iorga, principalul oponent al cedării Basarabiei: „Se impune resistența ca o datorie de onoare”
• PRIMIM ULTIMATUMUL Constantin Argetoianu: „Să protestăm contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor”
• Cedarea Basarabiei: 24 de ore și 2 Consilii de Coroană. Cine au fost cei care au votat
• MEMORII. Istorie trăită, istorie povestită „Eu ţin minte cum s-a dat Basarabia!”
• Raptul teritorial din 28 iunie 1940 Propaganda sovietică şi adevărul istoric
• Documente din arhiva diplomatică MAE, fotografii istorice

Numărul 221 al revistei Historia poate fi găsit la orice punct de difuzare a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 18 iunie-17 iulie 2020, dar și în format digital pe platforma paydemic.com